Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

Arestarea preventivă a lectorului Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, scoate la iveală un mecanism de intimidare și protecție în interiorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Deși primele dezvăluiri despre abuzurile sexuale au apărut acum aproape un an, Comisia de Etică a instituției nu a luat nicio măsură, lăsându-l pe acesta să predea în continuare, în timp ce studentele trăiau cu teama că își vor distruge carierele dacă vorbesc.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a decis abia sâmbătă să îi suspende contractul de muncă lui Alexandru Toader, măsura venind ca o consecință automată a deciziei Curții de Apel Iași de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile. Luni dimineață, consiliul Facultății de Drept a fost convocat pentru a se asigura că activitatea didactică nu va avea de suferit.

Până la intervenția magistraților, însă, parcursul instituțional al reclamațiilor a lăsat impresia unei mușamalizări. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași subliniază, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă, că modul în care a decurs ancheta internă a universității nu a făcut decât să le confirme studenților audiați ca martori faptul că lectorul „este protejat”.

Un an de inacțiune în Comisia de Etică și conflicte de interese

Scandalul a izbucnit în luna noiembrie a anului trecut, când două studente au vorbit într-o investigație a publicației locale Reporter de Iași . La acel moment, atât procurorii – care au deschis un dosar penal „in rem” pentru cercetarea faptelor –, cât și Comisia de Etică a UAIC s-au autosesizat. Cu toate acestea, la un an distanță, forul universitar nu a ajuns la nicio concluzie, permițându-i lui Alexandru Toader să rămână la catedră.

Documentele solicitate de anchetatori de la Comisia de Etică „confirmă existența unor relații profesionale în interiorul mediului universitar relevante pentru înțelegerea acestei percepții” de protecție. Mai exact, unul dintre membrii comisiei a cerut să se retragă din instrumentarea cazului, invocând relația profesională pe care a avut-o anterior cu Tudorel Toader, tatăl acuzatului, care a fost rector al UAIC timp de opt ani (2016-2024) și este în continuare profesor la aceeași facultate.

Mai mult, în fața Comisiei de Etică, acolo unde au fost chemați la audieri mai mulți studenți de la Drept, Alexandru Toader a fost reprezentat chiar de o colegă: avocata Olga Urdă, care este și lector în cadrul aceleiași facultăți, predând studenților de anul IV. Aceeași avocată, alături de Tudorel Toader, îl apără pe lector și în procesul penal. Potrivit unor surse locale din Iași, studenții care au dat declarații la Parchet sunt profund marcați de frică, mai ales că identitatea lor nu este protejată în dosarul penal, iar avocata acuzatului le este profesoară.

Contactată de HotNews pentru a comenta situația audierilor din Comisia de Etică din dubla sa calitate de avocat al acuzatului și profesor la Drept, Olga Urdă a refuzat dialogul: „Vă rog să nu vă supărați, dar nu voi da absolut nicio declarație. Vă mulțumesc”.

Olga Urdă, avocata lui Alexandru Toader și cadrul didactic la Facultatea de Drept la Universitatea din Iași Foto: Olga Urdă / Facebook.com

Amenințări voalate cu examenul din anul III, predat de tatăl său

Faptele cercetate de procurori s-au petrecut în intervalul 2022-2025. Din noiembrie anul trecut și până în octombrie, anchetatorii au audiat peste 50 de studenți. Șapte studente s-au constituit părți vătămate, iar în raport cu acestea, Alexandru Toader este acuzat de infracțiuni grave: viol în formă continuată, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Una dintre tinere a decis chiar să renunțe la facultate după ce ar fi fost abuzată sexual de două ori de către lector, conform mărturiilor publicate și de HotNews.

Numărul studentelor abordate neprofesional pe rețelele sociale este însă mult mai mare, explică procurorii. Tiparul lui Toader presupunea „repetarea acelorași modalități de apropiere, testarea disponibilității studentelor și folosirea raportului didactic pentru inițierea unor contacte personale”. În multe cazuri, totul începea cu mesaje aparent banale sau sub pretexte academice, conversația fiind mutată apoi în privat, urmată de invitații în afara facultății. Anchetatorii precizează că, acolo unde interacțiunile s-au întrerupt, „ambiguitatea mesajelor” nu a permis încadrarea faptelor ca infracțiuni autonome de folosire abuzivă a funcției în scop sexual.

Referatul de arestare descrie un climat de teroare. Studentele se temeau că parcursul lor academic sau viitoarea carieră vor fi distruse, considerând că „poziția familială a inculpatului făcea inutil un asemenea demers” de a-l reclama conducerii. Deși unele tinere s-au simțit umilite când Toader le-a întrebat direct „care-i poziția ta preferată”, raportul de autoritate le-a determinat să îi răspundă politicos, să amâne sau să inventeze scuze pentru a evita întâlnirile cu el, de frica unor represalii la examene sau la angajare.

Alexandru Toader își alimenta constant această aură de intangibilitate. Le spunea studenților că „află tot” și că „are oamenii lui de la care află”. Mai mult, o studentă audiată a relatat o replică pe care lectorul a rostit-o în timpul unui curs: „Oricum nu m-aș răzbuna eu, se mai găsește cine s-o facă, urmează anul 3”. Procurorii notează că această afirmație făcea trimitere directă la examenul pe care studenții urmau să îl susțină în anul III chiar cu tatăl său, Tudorel Toader.

Alexandru Toader, alături de tatăl său. Foto: Tudorel Toader / Facebook

Rectorul UAIC invocă „un climat de siguranță” și autonomia Comisiei de Etică

Actualul rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, profesorul universitar Liviu Maha, susține însă că instituția oferă un mediu sigur. Întrebat de HotNews dacă temerile studenților sunt justificate și cum îi protejează universitatea, Maha a interpretat creșterea numărului de plângeri ca pe un semn de încredere.

„Dacă de la două cazuri semnalate în presă acum 11 luni, s-a ajuns, potrivit comunicatului parchetului la mai multe cazuri, acest lucru spune multe despre faptul că există un climat care asigură pentru studenți cadru de a semnala toate abuzurile care se pot produce. Angajamentul instituțional este unul ferm: orice astfel de situație va fi abordată cu seriozitate” — Liviu Maha, rectorul UAIC.
Liviu Maha, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Foto: Liviu Maha / Facebook.com Liviu Maha, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Foto: Liviu Maha / Facebook.com

Cât despre dilema morală ca o profesoară de la Drept să îl apere pe colegul ei acuzat de abuzarea studentelor de la aceeași facultate, rectorul s-a rezumat la aspectele strict legale.

„Este vorba de o profesie liberală, atâta timp cât legislația nu interzice noi nu putem opri pe cineva să-și exercite profesia. Ceea ce pot sublinia, faptele s-au desfășurat acum mulți ani și totuși acum se vorbește despre ele. Dacă într-adevăr au existat, vor decide fie comisia de etică, fie autoritățile abilitate” — Liviu Maha, rectorul UAIC.

Rectorul a mai menționat că, din luna iunie, la nivelul universității a fost introdus un program destinat prevenirii hărțuirii, abuzurilor și discriminării de gen, iar într-o postare pe Facebook le-a cerut studenților „să sesizeze orice abatere de la etica universitară, inclusiv cele legate de hărțuirea sexuală sau acțiuni asociate acestui domeniu”. Referitor la întârzierea unei decizii în Comisia de Etică, Liviu Maha a explicat că acest for este autonom, dar a dat asigurări că procedura este aproape de final.

„La începutul anului universitar, fără legătură cu ce s-a întâmplat ieri și astăzi, am discutat cu președintele comisiei, mi-a spus că din cele 20 și ceva de cazuri aflate în analiză. Comisia a emis aproximativ 25 de hotărâri către serviciul juridic și mai are câteva cazuri, două-trei în analiză, printre care și acesta. Cu aceasta ocazie mi-a zis că au fost făcute audieri, foarte mulți studenți, profesori și procedurile sunt avansate. Cu siguranță va fi o hotărâre înainte de a avea o hotărâre pe instanță. Probabil în perioada următoare va urma o hotărâre și din partea comisiei de etică” — Liviu Maha, rectorul UAIC.

Apărarea familiei Toader: Tăcere la Parchet și teorii ale conspirației pe Facebook

Citat vineri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Alexandru Toader s-a prezentat la audieri flancat de tatăl său și de avocata Olga Urdă. Potrivit datelor din rechizitoriu, lectorul a refuzat să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere.

În schimb, după reținerea fiului său, fostul ministru al Justiției Tudorel Toader a lansat un contraatac pe Facebook, susținând că este vorba despre o răzbunare politică sau profesională: „este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru”. Fostul rector a mai afirmat că nu există probe în dosar și că în spatele întregului demers s-ar afla „o avocată cu dosare penale”, al cărei scop ar fi „să își ușureze situația juridică”.

Mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis sâmbătă de Curtea de Apel Iași, a fost deja contestat de apărătorii lui Alexandru Toader. După ce judecătorii ieșeni vor redacta motivarea, dosarul va fi înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță care va decide definitiv dacă fiul fostului ministru rămâne sau nu după gratii pe durata cercetărilor.

Explorează subiectele:

Alexandru ToaderTudorel ToaderUniversitatea Alexandru Ioan Cuza


Citește și:

populare
astăzi

1 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

2 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028

5 Fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este acuzat de viol și agresiune sexuală