De la amenințări cu iadul la inteligența artificială: controversele orei de Religie
Începând cu anul școlar 2026–2027, liceenii din România vor studia Religia după o programă complet revizuită, care introduce teme moderne precum inteligența artificială, ecologia sau migrația. Această schimbare vine însă pe fondul unor controverse istorice și al mărturiilor tulburătoare ale multor foști elevi și părinți, care reclamă metode de predare abuzive, îndoctrinare prin frică și marginalizarea celor care refuză să participe la aceste cursuri.
Ora de religie a stârnit adesea controverse. Foto: mazkovadim.com / MAZKO VADIM
Predată în școlile românești încă din secolul al XIX-lea, cu excepția celor patru decenii de regim comunist, Religia rămâne una dintre cele mai dezbătute materii din curriculumul național. Deși legătura dintre școală și Biserică are rădăcini adânci, modul în care unii profesori au ales să predea această disciplină a lăsat în urmă amintiri extrem de polarizate: de la dascăli deschiși la dialog, care încurajau gândirea liberă, până la episoade de umilință, frică indusă și chiar violență fizică.
De la amenințarea cu iadul la agresiuni fizice în clasă
Pentru mulți români, lecțiile de Religie au însemnat explicații bizare despre păcat, sexualitate sau alegeri morale. O româncă stabilită în prezent în străinătate, care a studiat această materie până în anul 2005, în clasa a VI-a, își amintește de metodele radicale ale profesoarei sale.
„Profa de religie era ceva... Aveam doi colegi care nu erau ortodocși în clasă și profa le zicea că o să ajungă în iad. Profa ne zicea nouă, fetelor, că suntem păcătoase pentru că suntem femei și doar bărbații nu sunt păcătoși. Ne mai zicea să nu citim Biblia decât dacă mergem la popă să ne-o explice. Ne zicea că în timpul postului nu avem voie să fim fericiți sau să ne jucăm. Și mai avea o obsesie că sfârșitul lumii o să vină cât de curând și că în sfârșit o să fie totul cum trebuie” - Fostă elevă.
În alte cazuri, abuzurile au depășit sfera verbală. Un fost elev a povestit cum o ceartă banală pentru o șapcă, petrecută în școala generală, a degenerat într-o corecție fizică brutală aplicată chiar de preotul care preda ora.
„În generală, un popă ne învăța pe noi cum e cu Dumnezeu și, într-o zi, doi colegi din ultima bancă au făcut zarvă. Popa i-a ridicat în picioare și i-a întrebat ce s-a întâmplat. Unul dintre ei s-a plâns că celălalt i-a luat șapca. I-a pus să își dea palme și, când nu a fost mulțumit de forța cu care se pălmuiau, i-a luat de păr, le-a dat cap în cap de câteva ori și apoi de bancă de câteva ori” - Fost elev.
Controverse puternice au fost generate și de modul în care sunt abordate subiecte precum contracepția și avortul. O investigație publicată pe platforma „Școala 9” a strâns mărturii ale elevilor cărora li s-au arătat imagini explicite cu avorturi sau li s-au transmis informații false despre sexualitate, unii profesori susținând chiar că utilizarea prezervativului este un păcat mai grav decât relațiile intime în afara căsătoriei.
Stigmatizarea elevilor retrași de la oră și excepțiile pozitive
Nici renunțarea la această disciplină nu este lipsită de obstacole. Un părinte a relatat presiunile la care a fost supus în anul 2025, la o unitate de învățământ de prestigiu, atunci când a decis să își retragă fiul de la cursul de Religie.
„Când l-am scos pe fiul meu de la ora de Religie, au insistat o lună să îl las. Motive: se creează un precedent, oricum nu are voie să plece din școală, nu îl va ajuta la medie, nu va învăța morală și va ajunge un golan etc. A fost arătat cu degetul de dirigintă și de profesorul de Religie în fața colegilor, dar nici copilul, nici noi, părinții, nu am cedat. Au schimbat orarul pentru ca ora să nu mai fie la finalul programului, ci în mijloc, am fost nevoiți să facem o cerere specială să poată sta în bibliotecă pe timpul orei. Toate astea s-au întâmplat în 2025, apropo, la o școală de top” - Părintele unui elev.
Situația spațiilor alternative pentru elevii care nu participă la oră este o problemă veche. Un fost licean a explicat că, după ce a refuzat să mai asiste la curs, profesoara nu l-a lăsat să ocupe o bancă liberă în clasă: „Neavând bibliotecă (exista, cât o debara și mereu încuiată) sau altă sală liberă, eram forțat să sprijin pereții pe holuri (frig tare de tot iarna), îmi mai dădea paznicul câte un scaun să stau într-un colț de hol”.
Există însă și experiențe diametral opuse, în care dascălii au reușit să transforme ora într-un spațiu al dezbaterii libere, îmbinând credința cu știința.
„Eu sunt pro Religie în școli. În cazul meu, profesorii de Religie au fost cei mai sănătoși la cap și era una dintre puținele ore unde chiar eram învățați să punem semnul întrebării la diverse lucruri. De acolo știu că, dacă ai cu adevărat credință în Dumnezeu, poți să crezi liniștit și teoria evoluției, că lui Dumnezeu nu îi ești mai plăcut dacă ești needucat și înfricoșat de știință” - Utilizator online.
Un alt fost elev își amintește cu plăcere de tranziția de la preotul din școala generală la o profesoară de liceu deschisă la minte: „Eu am avut în liceu o profă de Religie chiar faină. Am mers de la făcut Religie cu popa în generală la o profesoară care ne explica idei, principii, compara diverse viziuni asupra lumii ale creștinismului cu cele ale altor religii pe care le-a studiat etc. Era foarte fain. Cam atunci m-am și lăsat de credință”.
Inteligența artificială și ecologia intră în noua programă din 2026
Pentru a adapta materia la realitățile actuale, Ministerul Educației a aprobat o nouă programă pentru Religie – Cultul Ortodox, prin Ordinul nr. 6.930/2025, publicat în Monitorul Oficial pe 8 ianuarie 2026. Aceasta va fi implementată treptat, începând cu clasa a IX-a, din anul școlar 2026–2027.
Pe lângă învățăturile teologice și temele despre familie, responsabilitate și morală, documentul introduce subiecte contemporane precum inteligența artificială, digitalizarea, ecologia, migrația, drepturile omului și multiculturalitatea. De asemenea, se pune accent pe dezvoltarea inteligenței emoționale, analiza comparativă a valorilor religioase și dialogul interconfesional.
„Prin studierea Religiei, absolventul de liceu își dezvoltă identitatea personală și conștiința de sine, fundamentate pe valori spirituale și morale; demonstrează comportamente etice și responsabile, aplicabile în viața personală, socială și profesională; manifestă respect față de diversitate și disponibilitate pentru dialog constructiv; își consolidează cultura generală prin înțelegerea impactului religiei asupra civilizației și culturii universale; exersează capacitatea de reflecție critică și discernământ moral, esențiale pentru luarea deciziilor; se implică activ în comunitate, asumând valori de solidaritate, cooperare și responsabilitate civică” - Programa școlară aprobată de Ministerul Educației.
Noua programă dedică un capitol special metodelor de predare, încurajând dascălii să renunțe la monolog în favoarea dezbaterilor, proiectelor de grup, portofoliilor și analizei de text, folosind exemple din viața cotidiană. Conținutul devine flexibil, profesorii având libertatea de a schimba ordinea temelor și de a adăuga subiecte relevante pentru comunitatea locală sau nevoile specifice ale clasei, adaptând conceptele teologice la nivelul de înțelegere al adolescenților.
Standardele internaționale: empatie și interzicerea discriminării
Direcțiile noii programe încearcă să se alinieze unor standarde formulate de mult timp la nivel internațional. Încă din 2007, experți în educație, libertate religioasă și drepturile omului din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au redactat „Principiile directoare de la Toledo privind predarea despre religii și convingeri în școlile publice”. Documentul subliniază că retragerea de la aceste cursuri nu trebuie să atragă stigmatizarea sau discriminarea elevului, iar programele trebuie să fie actualizate și lipsite de prejudecăți.
„Profesorii ar trebui să beneficieze de pregătire în psihologia învățării, psihologia dezvoltării și în modul în care acestea se raportează la pedagogie, în special la pedagogia empatică. Ei trebuie să știe să creeze un mediu de învățare sigur, în care toți elevii să se simtă respectați și confortabil să își exprime opiniile și convingerile, iar gândirea critică să nu conducă la criticarea personală a unor elevi din cauza credințelor sau opiniilor lor religioase ori nereligioase” - Principiile directoare de la Toledo (OSCE).
Totodată, ghidul OSCE atrage atenția asupra modului în care dascălii trebuie să gestioneze momentele delicate din timpul orelor:
„Profesorii trebuie să cunoască metodele și conținuturile educaționale adecvate vârstei elevilor, să dobândească experiență în utilizarea unor metode variate de predare și să învețe să gestioneze tensiunile care pot apărea în clasă din cauza subiectelor discutate sau a activităților desfășurate. De asemenea, trebuie să își dezvolte abilitățile de a conduce discuții și dezbateri și de a prezenta perspective multiple asupra unor probleme, într-o manieră corectă și echilibrată” - Principiile directoare de la Toledo (OSCE).
Rădăcinile istorice: de la mănăstirile medievale la reforma lui Cuza
Prezența religiei în educația românească își are originea în Evul Mediu, când școlile funcționau exclusiv pe lângă lăcașurile de cult. În Transilvania, comunitățile săsești au ridicat clădiri școlare și biblioteci valoroase în jurul bisericilor fortificate vechi de peste 500 de ani. Tot în Ardeal, la Blaj, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a inaugurat în 1754, lângă Catedrala „Sfânta Treime”, prima școală cu predare în limba română, leagănul viitoarei elite cunoscute drept Școala Ardeleană.
În Banatul aflat sub administrație habsburgică, preoții îndeplineau frecvent și rolul de învățători, după cum explica cercetătorul Ciprian Glăvan de la Muzeul Banatului din Timișoara:
„Prima mențiune privitoare la existența unei școli triviale în Timișoara apare în jurnalul ordinului iezuit din Timișoara, în 1720. Exemplul Timișoarei a fost urmat la scurt timp și de alte localități din Banat (de exemplu Deta, Ciacova, Lipova, Biserica Albă, Caransebeș), astfel că Felix Milleker menționează existența a 30 de școli în Banat în 1730. O parte dintre aceste școli se aflau în Banatul Montan, unde primele școli au fost fondate odată cu parohiile din localitățile respective, preoții sau membrii ordinelor religioase ocupându-se de activitatea educativă acolo unde nu era disponibil niciun învățător din rândul coloniștilor” - Ciprian Glăvan, cercetător.
În Moldova, mănăstirile Putna — renumită în a doua jumătate a secolului al XV-lea pentru școala sa de muzică bisericească și manuscrise — și Neamț au fost piloni culturali. Ulterior, în 1640, domnitorul Vasile Lupu a fondat Academia Vasiliană la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, unde se studiau filosofia, retorica, aritmetica, catehismul, cântările bisericești și limbile latină, greacă și slavonă. În paralel, în Țara Românească, sfârșitul secolului al XVII-lea a adus înființarea Academiei Domnești de la Mănăstirea Sfântul Sava din București, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, în timp ce la mănăstirile Colțea și Sfântul Gheorghe Vechi funcționau școli în limbile română și slavonă.
Separarea treptată a școlii de Biserică și trecerea ei sub autoritatea statului a început în secolul al XIX-lea, moment marcat în Principatele Unite de Legea instrucțiunii publice din 1864, promulgată de Alexandru Ioan Cuza. Deși învățământul primar devenea gratuit, obligatoriu (pentru copiii între 8 și 12 ani) și administrat de stat, Catehismul a rămas materie obligatorie în ciclul primar, iar Religia în cel secundar. Mai mult, legea îi obliga pe învățători să ducă elevii la biserică în duminici și sărbători, predarea fiind asigurată, pe cât posibil, de preotul satului. În același timp, în Transilvania (devenită parte a Austro-Ungariei din 1867), bisericile ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică și evanghelică au continuat să gestioneze direct rețeaua de școli confesionale.
Dezbaterile secolului XIX și criticile dure din perioada interbelică
Sfârșitul secolului al XIX-lea a adus în Europa occidentală un curent de laicizare. În Franța, legea promovată de ministrul Jules Ferry la 28 martie 1882 a eliminat morala religioasă din școlile primare, înlocuind-o cu educația civică și morală.
„În privința caracterului laic al învățământului, legea aduce schimbări mai importante, eliminând predarea moralei religioase în favoarea unei «educații morale și civice». Scopul este afirmarea neutralității statului în domeniul religios și separarea sferei publice de cea privată, în care religia își poate găsi locul. În acest scop, o zi pe săptămână, în afara duminicii, este rezervată eventualei predări a catehismului” - Prezentare istorică de pe site-ul Senatului Franței.
Deși modelul francez a fost dezbătut și la București, România a păstrat Religia în școli. Discuțiile parlamentare din epocă reflectau însă mentalitățile conservatoare ale clerului. În martie 1899, în timpul dezbaterilor din Senat privind Legea învățământului profesional, episcopul de Râmnic, Atanasie Mironescu, a cerut ca disciplina să fie predată în toate școlile de profil, dar s-a opus vehement ideii ca femeile să poată deveni profesoare de Religie.
„Nu ne putem uni cu această măsură, ce se prevede în legea de față: că religiunea se va putea preda și de femei. Căci, abstracție de citatul art. 29, însăși religiunea prescrie că femeia trebuie să tacă în biserică. Misiunea de a preda religia în școli este a celor anume pregătiți și cu mandat expres pentru aceasta. Noi dorim, așadar, ca în privința prescrierii din art. 43 să se lămurească bine lucrul din capul locului, ca să nu se dea loc la confuziunea posibilă că religiunea ar putea fi predată și de femei” - Atanasie Mironescu, episcop de Râmnic (martie 1899).
Nici în perioada interbelică situația nu era mai roză, chiar intelectualii apropiați Bisericii criticând aspru calitatea predării. În 1928, teologul Nichifor Crainic deplângea superficialitatea orelor: „Religia cum s-a predat în școala noastră n-a izbutit să creeze măcar atei convinși, dușmani vibranți ai credinței, din lupta cărora să se creeze, prin contrast, elanuri religioase și să se pregătească viitoare convertiri. Religia în școală a fost mai mult obiect de zeflemea ușurică și superficială, cu rezultat nul”.
Crainic punea acest eșec pe seama manualelor aride — despre care scria că, „răsfoindu-le, ai impresia unui meschin muzeu școlar de zoologie cu un schelet de om, de pește și de cocostârc, plus un desen paleontologic cu oasele mamutului. Carnația vie a sentimentului lipsește de pe acest biet schematism didactic” — dar mai ales pe seama lipsei de tact pedagogic a profesorilor.
„Când n-au un zel care însuflețește totul și-și inventează mijloacele de expresie și de convingere, profesorii noștri de religie sunt în mare parte nepregătiți. Au foarte vagi noțiuni de psihologie și de pedagogie, amintiri îndepărtate de prin seminarii, căci la Facultatea de Teologie nu se reiau aprofundat aceste discipline, fiindcă nu se reiau deloc. Și totuși nu se poate concepe predicator și pedagog religios care să nu stăpânească tehnica mecanismului subtil al sufletului, decât numai în caz de excepțională înzestrare” - Nichifor Crainic, teolog (1928).
Ruptura comunistă: jocuri antireligioase și rapoarte CIA
Tradiția predării Religiei a fost întreruptă brusc la 3 august 1948, prin Decretul nr. 175 al regimului comunist, al cărui prim articol stipula clar: „Învățământul public este laic”. Școlile confesionale au fost naționalizate, materia a fost eliminată din orar, iar locul ei a fost luat de ideologia de partid.
Documente din arhivele Agenției Centrale de Informații a SUA (CIA) descriu modul abuziv în care s-a făcut confiscarea proprietăților bisericești în 1948: „Comisiile numite în acest scop de Ministerul Învățământului Public au procedat mai întâi la închiderea și sigilarea clădirilor tuturor școlilor private, apoi au întocmit inventare ale întregului lor patrimoniu, care urma să fie transferat în proprietatea statului. Această procedură a dat naștere la nenumărate abuzuri grave”.
Ulterior, statul comunist a trecut la o ofensivă propagandistică agresivă. O altă notă informativă a CIA, datată în 1951, detalia metodele de îndoctrinare ateistă aplicate copiilor și țăranilor, simultan cu înlocuirea calendarelor bisericești cu unele dedicate aniversărilor comuniste.
„S-a decis deschiderea unor centre generale de educaţie în fiecare sat pentru a fi verificat devotamentul ţăranilor faţă de religie. Materiale sovietice de propagandă au fost trimise în şcoli, iar profesorii au primit ordin să le folosească. Au fost tipărite cărţi de joc cu caricaturi ale unor preoţi din toate religiile prezente. Jocuri anti-religioase au fost, de asemenea, realizate şi vândute prin intermediul magazinelor pentru copii” - Raport CIA din 1951.
După patru decenii de interdicție și control strict asupra cultelor, căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989 a readus disciplina în școli. Ea a fost reintrodusă în anul școlar 1990–1991 sub titulatura de „Educație moral-religioasă”, pentru ca din 1993 să revină la denumirea consacrată de Religie.
Explorează subiectele:
