Macovei: Scandalul Microsoft, motivația cea mai bună pentru votarea unui președinte independent

Macovei: Scandalul Microsoft, motivația cea mai bună pentru votarea unui președinte independent

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat la alegerile prezidențiale, a declarat, miercuri că scandalul Microsoft reprezintă motivația ca alegătorii să voteze un președinte independent.

"Vedem încă o dată că toate partidele sunt o clică care lucrează împreună în spatele cortinei ca să ne fure, ca să trădeze interesul național, ca să sărăcească România și, ca atare, trebuie un președinte independent, un președinte onest și cinstit care a dovedit onestitate și cinste până acum. (...) Scandalul de astăzi cu cei nouă miniștri este exemplul cel mai bun și motivația cea mai bună pentru oameni ca să voteze ca președinte un independent și un om care a dovedit de-a lungul întregii vieți că este cinstit", a spus Macovei, în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebată de jurnaliști dacă, atunci când a fost ministru al Justiției, a refuzat vreodată să dea vreun aviz pentru achiziții de mare amploare, Macovei a răspuns că au fost multe asemenea avize. "Am dat multe avize negative, nu am semnat pe multe contracte, au fost sute de astfel de cazuri", a susținut ea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Mesajul terifiant despre un nou război mondial, transmis românilor de un cunoscut strateg israelian: „E cât se poate de posibil”

2 „Nimeni nu vorbește despre asta”. Iancu Guda anunță primele semne bune din economie

3 BREAKING Cine era afaceristul care a murit în accidentul aviatic din județul Vaslui

4 BREAKING Trump lovește cu sancțiuni cele mai mari două companii petroliere din Rusia și anulează summitul cu Vladimir Putin, într-o schimbare bruscă d…

5 Dezamăgirea unui român întors acasă după 23 de ani în străinătate: „Ca să te descurci, trebuie să ai pile și relații”