Parlamentarii, mobilizaţi de Ponta printr-un sms pentru a semna plângerea penală împotriva lui Băsescu. „Este cea mai mare lovitură dată Justiţiei“

Parlamentarii, mobilizaţi de Ponta printr-un sms pentru a semna plângerea penală împotriva lui Băsescu. „Este cea mai mare lovitură dată Justiţiei“

„Eu am semnat-o primul. Un preşedinte al ţării nu are voie să şantajeze un membru al Parlamentului. Este un gest intolerabil. Nu are voie să şantajeze, să ameninţe un membru al Parlamentului. Practic, prin ceea ce a făcut duminică preşedintele, a aruncat în aer că Băsescu este cel care controlează Justiţia. Nu cred asta, dar este cea mai mare lovitură dată credibilităţii Justiţiei. Justiţia poate trece peste asta doar sacţionându-l pe cel care a încălcat legile“, a spus Ponta, după ce a semnat plângerea penală împotriva luI Băsescu.

Parlamentarii UDMR se mai gândesc dacă vor semna plângerea împotriva lui Băsescu.

Ponta a anunţat încă de ieri că, în urma declaraţiilor şefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care o doreşte semnată de cât mai mulţi parlamentari, inclusiv din opoziţie.

„Până mâine (marţi - n.r.) avem o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu", a spus Victor Ponta, precizând că această plângere va fi semnată de toţi parlamentarii puterii şi, dacă vor dori, şi de parlamentarii din celelalte partide parlamentare.

Traian Băsescu a atacat-o dur, duminică seara, pe senatoarea PSD Gabriela Firea, despre care a spus că e mai bine să stea în banca ei şi să se preocupe de ceea ce se petrece pe moşia şoţului său, primarul de Ilfov, Florin Pandele.

„E o prostie ce spune ( Gabriela Firea, n.r.). Nu te poţi lua după o doamnă a cărei instruire este rezultată din citit de pe prompter vreo zece ani. Trebuie să ştii puţin drept. Acolo a fost o cumpărare cinstită, cu credit luat de la o firmă care a anunţat că vrea să vândă pământul, la un preţ care e preţul pieţei. Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele“, a comentat şeful statului, duminică.

Gabriela Firea nu s-a lăsat însă intimidată de ameninţările şefului statului. Ba, mai mult, a declarat că nu demisionează din comisia Nana, al cărei purtător de cuvânt este.

„Aşa cum ştiţi, nu sunt doar membrul Comisiei Nana, ci şi comunicatorul acesteia şi prin vocea mea s-au făcut cunoscute rezultatele preliminare ale acestei comisii şi, de asemenea, fragmente din raportul final. Era normal să fiu vizată poate şi prin prisma faptului că soţul meu este primar şi preşedintele Băsescu a considerat de cuviinţă să mă intimideze şi să mă şantajeze, făcându-mă să stau în banca mea, să iau seamă, pentru că dacă nu, s-ar putea să nu-l mai găsesc pe tatăl copiilor mei acasă“, a afirmat, ieri, senatoarea.

Senatoarea a mai precizat că, în prezent, pe numele soţului său nu este în derulare nicio anchetă a DNA.

„De ce ar trebui să se teamă un primar de DNA dacă, până la această dată, nu este informat că ar exista vreo anchetă? Soţul meu nu are niciun dosar în instanţă. Este primar de patru mandate, câştigate cu peste 85%-90% şi mi se pare incalificabil faptul că un senator al României este anunţat de către preşedintele ţării că s-ar putea să nu îşi mai găsească soţul acasă pentru că ştie dumnealui nişte lucruri“, a mai spus Firea.
În altă ordine de idei, senatoarea a precizat că ambasadele ţărilor occidentale ar trebui să reacţioneze la declaraţiile preşedintelui.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…