PENALII au mai CÂȘTIGAT o BĂTĂLIE/CĂTUȘELE, la un pas de ELIMINARE

PENALII au mai CÂȘTIGAT o BĂTĂLIE/CĂTUȘELE, la un pas de ELIMINARE

Senatul a adoptat, tacit, proiectul de lege de modificare a Codului de procedura penala prin care se elimina incatusarea arestatilor preventiv neviolenti.

​Proiectul de lege al senatorului PSD Serban Nicolae de modificare a Codului de Procedura Penala prin care este eliminata incatusarea persoanelor fata de care s-a impus masura de arest preventiv si care nu au comis acte de violenta a fost adoptat de Senat, joi indeplinindu-se termenul de adoptare tacita a acestuia. Proiectul urmeaza sa ajunga la Camera Deputatilor, care este camera decizionala.

Practic, prin aceasta modificare cei acuzati de coruptie sau trafic de influenta nu vor mai fi incatusati in momentul retinerii si arestarii preventive decat in cazul in care au fost violenti sau au incercat sa se sustraga urmaririi penale.

Cele doua articole suna astfel:

"Persoanele fata de care s-a dispus una din masurile preventive prevazute la alin. (4) lit. a) si d), nu sunt incatusate in nicio imprejurare cu exceptia celor cercetate pentru infactiuni comise prin acte de violenta, a celor care s-au sustras urmaririi penale ori a celor care s-au opus masurii dispuse".
"In cazul in care inculpatul locuieste, cu caracter permanent, intr-o alta locuinta decat cea mentionata ca domiciliu in actul de identitate, la cererea inculpatului, instanta poate dispune ca arestul la domiciliu sa se execute in respectiva locuinta".

O alta prevedere a acestui proiect presupune ca persoanele fata de care s-a dispus masura arestului la domiciliu, dar care locuiesc permanent in alta parte decat domiciliul din actul de identitate, sa poata opta pentru aceasta locuinta.

Proiectul original depus de Nicolae a fost amendat in Comisia Juridica pe 28 aprilie, astfel ca din varianta initiala au fost eliminate mai multe prevederi. Una dintre acestea se referea la arestul sever, masura care ar fi fost introdusa practic in locul arestului preventiv, alternativa la masura arestului la domiciliu. In urma acestei modificari, actele de coruptie erau scoase, alaturi de alte acte non violente, din categoria arestului sever, ceea ce ar fi insemnat ca nu ar mai fi putut fi arestati preventiv cei acuzati de coruptie.

Nicolae declarat in mai multe randuri ca incatusarea reprezinta o forma de umilire: "Incatusarea si expunerea in catuse in spatiu public este o forma de umilire. Sunt unii oameni care vor sa isi acopere cu o haina catusele. Eu am propus o varianta, ea trebuie sa faca insa obiectul dezbateriii. Aceasta (incatusarea - n.r.) trebuie sa fie o exceptie. Daca mergeti pe strada si intrebati cand se incatuseaza o persoana, o sa vedeti ca lumea nu a inteles", a declarat Nicolae.

Proiectul de lege a fost amanat in mai multe randuri in Comisie si dezbatut in doua sedinte de catre senatorii juristi. Reprezentatii Consiliului Superior al Magistraturii si cei ai Ministerului de Justitie prezenti la aceste sedinte nu au sustinut aceasta prevedere privind catusele.

In raportul Comisiei Juridice se consemneaza acest lucru:

"Pe parcursul a mai multe sedinte, domnul senator Serban Nicolae a prezentat propunerea legislativa, a adus contra-argumente la observatiile Consiliului Superior al Magistraturii, ale Guvernului si a facut precizari in cadrul dezbaterilor comisiei. De asemenea, pentru sedinta din data de 28 aprilie, dansul a formulat o serie de amendamente in sensul modificarii si (majoritatea amendamentelor) in sensul completarii initiativei legislative.
(…)
La sedintele in care s-a dezbatut prezenta initiativa legislativa, au participat si reprezentanti ai Ministerului Justitiei si ai Consiliului Superior al Magistraturii, care nu au sustinut nici initiativa legislativa nici amendamentele propuse de initiator".

Proiectul avea termen de adoptare tacita data de 7 mai. Practic, proiectul trebuia dezbatut la sedinta de plen 4 sau 5 mai, insa pe 4 mai nu a fost trecut pe ordinea de zi, iar pe 5 mai plenul nu s-a tinut pentru ca nu a existat cvorum. Un alt plen va avea loc luni, 11 mai. Perioada de 45 de zile de adoptare tacita poate fi prelungit pana la 60 de zile pentru anumite legi de importanta mare, dar nu s-a solicitat acest lucru, desi Serban Nicolae declarase ca el isi doreste dezbatere si nu adoptare tacita.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...