
Cele trei „triburi” din spatele „doctrinei Trump”
Laudele la adresa lui Donald Trump, precum și satisfacerea obsesiilor sale personale, a devenit o practică standard adoptată de liderii altor țări. Aliații Statelor Unite au realizat că este o tactică indispensabilă, având în vedere situația fără precedent în era modernă în care a ajuns politica externă a Americii: să fie determinată în mare parte de capriciile liderului de la Casa Albă. Dar, cu toate că ieșirile nervoase și deciziile contradictorii ale lui Trump îl pot face să pară extrem de imprevizibil, există și câteva teme clare ce s-au conturat în cele nouă luni scurse din al doilea său mandat de președinte.
Președintele SUA are câteva obsesii de la care nu se abate. El adoră tarifele și crede că acestea vor face America mai bogată și mai puternică decât a fost vreodată.
Trump este convins și că aliații Statelor Unite au profitat de generozitatea americanilor și este hotărât să refacă sistemul internațional astfel încât să se alinieze cu politica sa „America Prima”.
Abordarea lui Trump în privința problemelor de politică externă este una profund tranzacțională. Discuțiile legate de valori și libertăți au fost date uitării; în schimb, lui Trump îi place să vorbească despre forța Americii și să se laude cu „victoriile” pe care le-a obținut.
Acele victorii pot lua forma unor acorduri de investiții uriașe în beneficiul Statelor Unite sau pot fi acorduri de pace pentru semnarea cărora Trump nu ezită niciodată să își asume meritul.
Instinctul de pacificator al lui Trump nu este constant. El scoate mereu în evidență rolul pe care l-a jucat în obținerea armistițiului din Gaza și faptul că a convins Israelul și gruparea Hamas să accepte un plan în 20 de puncte pentru menținerea păcii în regiune, dar tot Trump este cel care este pregătit oricând să folosească forța militară.
În Iran, Trump s-a lăudat că a distrus instalațiile nucleare ale Teheranului, iar în Caraibe, marina SUA a lansat o serie de atacuri asupra bărcilor folosite de traficanții de droguri, în timp ce discuțiile legate de schimbarea regimului lui Nicolas Maduro și atacarea unor ținte militare din Venezuela au devenit tot mai aprinse.
Dorința lui Trump de a obține un acord istoric cu liderul chinez Xi Jinping a zdruncinat unul din puținele domenii de politică externă cu care atât democrații, cât și republicanii erau de acord. Tarifele impuse asupra unor aliați importanți din Asia ai Statelor Unite, precum Japonia, India, Taiwan și Coreea de Sud, au slăbit efortul de a izola China pe plan internațional. Țări precum India și Vietnam încearcă acum să aibă relații mai apropiate cu Beijingul.
Ar putea părea prea mult pentru o persoană egoistă care se bazează mai mult pe instinct, cum este Trump, să aibă vreodată o abordare clară și constantă față de restul lumii. Totuși, există mulți oameni în administrația Trump care vor să construiască o politică externă în stil MAGA pe care să o ghideze în direcția lor preferată, scrie Financial Times .
Cele trei „triburi” din spatele lui Trump: „forțoșii” lui Rubio, „reținuții” lui Vance și grupul „Asia Prima”
În tabăra republicană există trei „triburi” ideologice, așa cum au fost ele definite de Majda Ruge și Jeremy Shapiro de la Consiliul European pentru Relații Externe, care au influențat relația Statelor Unite cu restul lumii și care au fost adoptate și de figuri importante din administrația lui Trump.
Primul „trib” este format din republicanii care susțin păstrarea rolului tradițional al Statelor Unite de superputere globală care sprijină ordinea mondială de securitate în Europa, Asia, Orientul Mijlociu și America Latină.
Din această tabără fac parte secretarul de stat Marco Rubio, senatorul Lindsey Graham și ambasadorul american de la ONU, Mike Waltz, care este și fostul consilier în securitate națională al lui Trump.
Al doilea „trib”, asociat în primul rând cu vicepreședintele JD Vance, este format din republicanii care sunt mult mai reținuți în privința exercitării rolului de putere globală al Statelor Unite.
Afectați de experiența războaielor din Irak și Afghanistan, aceștia privesc cu suspiciune înspre aliații SUA din Europa și Asia, temându-se că, din cauza lor, America va fi atrasă în noi războaie pe care nu și le dorește.
Al treilea „trib”, numit uneori și grupul „Asia Prima”, susține că America nu mai are resursele necesare pentru a juca rolul de polițist universal. În schimb, SUA trebuie să își aleagă cu atenție bătăliile.
În concepția lui Elbridge Colby, un oficial de top al Pentagonului, acest lucru înseamnă trecerea războiului din Ucraina pe planul doi pentru a permite Statelor Unite să se concentreze asupra izolării politice a Chinei în Asia.
„Președintelui nu îi pasă de niciuna din aceste școli de gândire. El este mânat doar de interesele sale personale și psihologice”, a explicat Shapiro. În consecință, toate cele trei grupuri au încercat să influențeze politica externă a SUA, adaptându-se la capriciile lui Trump și dorința sa de a obține „victorii” de imagine.
Victorii, înfrângeri și compromisuri pentru fiecare „trib” republican
Tabăra lui JD Vance, care a jucat un rol central în confruntarea televizată din Biroul Oval cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a susținut cu entuziasm ideea ca Statele Unite să nu mai susțină Ucraina și să repare relația cu Rusia lui Putin.
Cu toate că au reușit să obțină reducerea ajutorului financiar pentru Ucraina, obligând țările europene să umple acel gol, al doilea obiectiv nu a fost îndeplinit.
Dezamăgit de rezultatul summitului din Alaska cu Putin, Trump pare acum mai prietenos cu Zelenski și dispus să introducă noi sancțiuni contra Rusiei.
Bombardarea Iranului a fost o victorie pentru „tribul” care susține folosirea forței militare a Statelor Unite peste tot în lume, însă decizia lui Trump de a opri campania destul de repede a dezamăgit tabăra lui Rubio, care și-ar fi dorit ca SUA să continue războiul și să forțeze o schimbare de regim la Teheran.
Politica actuală a Statelor Unite în privința NATO – rămânerea în alianță și forțarea europenilor să cheltuie mai mult pentru apărare – pare să fie un compromis care mulțumește parțial atât tabăra lui Rubio, cât și pe cea a lui Vance.
Dacă vrei să te bazezi pe America, o faci pe propriul tău risc
Trump a surprins pe toată lumea la începutul celui de-al doilea său mandat de președinte, atunci când și-a manifestat dorința de a anexa Groenlanda și de a transforma Canada în al 51-lea stat american.
Cu toate că această nouă formă de imperialism american a fost pusă deoparte deocamdată, amenințările lui Trump la adresa Danemarcei, Canadei, Indiei și Braziliei, impunerea de tarife contra aliaților SUA și susținerea extremei drepte în Europa ar putea avea consecințe grave pe termen lung.
Trump sacrifică capitalul diplomatic pe care Statele Unite l-au adunat în ultimii 80 de ani, pentru a obține „victorii” pe termen scurt, potrivit lui Shapiro. Acel capital construit prin mari eforturi a făcut ca țări precum Japonia, Marea Britanie, Canada și multe altele să devină extrem de dependente de SUA – ceea ce îi oferă Americii un avantaj enorm.
Dar, prin utilizarea acestui avantaj într-o manieră uluitor de dură, Trump trimite și un mesaj ce s-ar putea resimți negativ în viitor: dacă vrei să te bazezi pe America, o faci pe propriul tău risc.
America își va pierde din influența pe care o are asupra unor jucători cheie din Sudul Global. Prin actuala strategie, Washingtonul riscă să transforme Brics într-un bloc anti-american.
Dacă va folosi prea mult din capitalul enorm al Statelor Unite, Trump s-ar putea să îi lase pe succesorii lui la Casa Albă cu un arsenal diplomatic mult mai redus, ceea ce va slăbi considerabil poziția Americii în lume.
