PENIBIL/Prostu' de Ponta l-a ÎNJURAT pe Orban la Cotroceni: ”Du-te dracului, pleacă de aici!”

PENIBIL/Prostu' de Ponta l-a ÎNJURAT pe Orban la Cotroceni: ”Du-te dracului, pleacă de aici!”

În plină sărbătoare, cu ocazia Zilei Europei, Victor Ponta, care la televizor face pe omul respectuos și iubitor de familie, şi Ludovic Orban au fost personajele principale ale unui moment jenant, chiar la Palatul Cotroceni. 

Vrând să dea mâna cu premierul, Ludovic Orban a fost însă refuzat de Victor Ponta, într-un mod urât. Potrivit unor surse participante la recepţie, CEL cu DOUĂ FEȚE i-a spus liberalului ”Du-te dracului, pleacă de aici!”.

Contactat de gândul, Ludovic Orban a confirmat faptul că premierul a refuzat să dea mâna cu el, precizând că scena a putut fi văzută de cel puţin alte patru persoane.

”Da, a refuzat să dea mâna cu mine, dar a făcut chiar urât. Eu am rămas şocat, nu mi-a venit să cred. Am plecat după. Nu i-am spus nimic înainte, el era într-o discuţie cu cel puţin patru persoane, nu doar pesedişti. Ieşirea lui nu are nicio explicaţie logică, e dus cu capul. Are el o obsesie legată de mine. Dacă nu-mi spune ceva, nu se simte bine. Parcă s-a crispat aşa, a făcut un pas în faţă, unul în spate, a început să dea din mână isteric, a fost ceva...Cei de faţă au rămas trăsniţi, cei care nu erau pesedişti au plecat”, a precizat Orban pentru gândul.

De altfel, nu este prima dată când cei doi sunt într-o situaţie de acest gen. În ianuarie, de Ziua Unirii, când Ludovic Orban s-a răsturnat cu maşina, acesta a relatat faptul că premierul Victor Ponta a trecut cu maşina pe lângă el, s-a oprit şi i-a făcut o poză cu telefonul. 

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au fost, sâmbătă, pentru prima oară gazde ale recepţiei organizate la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, unde au participat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, Traian Băsescu fiind absent, ca şi preşedinţii celor două Camere.

Printre invitaţi s-au numărat foştii şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Contantinescu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prefericitul Daniel. Premierul Victor Ponta a fost prezent alături de mai mulţi miniştri din Cabinet, respectiv Robert Cazanciuc, Ioan Rus, Eugen Teodorovici, Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu.

Au mai participat la recepţie parlamentari din toate formaţiunile politice, europarlamentarii Norica Nicolai şi Mircea Diaconu, procurori Livia Stanciu (ÎCCJ) şi Codruţa Kovesi (DNA), reprezentanţi ai corpului diplomatic, printre care şi Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, artişti, sportivi precum Elisabeta Lipă şi Gheorghe Hagi, fostul antrenor al echipei de gimastică a României Octavian Belu, tineri studenţi şi veterani de război.


populare
astăzi

1 BREAKING Instanţa a dispus confiscarea a 19 hoteluri şi băi termale / Condamnări grele în dosarul DIICOT privind devalizarea staţiunii Băile Herculane

2 Rubicon, unitatea de elită a armatei ruse, a întors soarta bătăliei din Pokrovsk / Soldat ucrainean: Înainte ca Rubicon să intre în luptă, „era ca o vac…

3 VIDEO Ucraina a lovit celebra cale ferată trans-siberiană a Rusiei!

4 Sondaj CURS / Băluță conduce cu 27%. Candidatul pe care alegătorii nu l-ar vota sub nicio formă

5 Un șofer și-a făcut praf BMW-ul de peste 100.000 de euro la câteva minute după ce l-a cumpărat: s-a răsturnat între Galați și Brăila