Pocora: Ponta şi Băsescu au acelaşi comportament faţă de independenţa justiţiei, sunt în coabitare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au acelaşi comportament faţă de independenţa justiţiei, menţionând că în ciuda replicilor publice, cei doi se află în coabitare.

Cristina Pocora (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Avem acelaşi tip de comportament şi de afirmaţii atât de la Traian Băsescu , cât şi de la Victor Ponta atunci când se vorbeşte despre independenţa justiţiei. L-am văzut aseară pe Traian Băsescu în nota cu care, de altfel, ne-a obişnuit, total inacceptabilă, dar l-am văzut şi pe Victor Ponta la Argeş, cu acelaşi ton ameninţător spunând că din decembrie de când nu ştiu ce se va întâmpla din punctul domniei sale de vedere vor pune pesediştii mâna pe toată puterea", a spus Pocora.

Potrivit acesteia, Ponta şi Băsescu au acelaşi comportament.

"Practic, acelaşi comportament şi la Traian Băsescu şi de la Victor Ponta. În ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, cred că toate, gesturi, vorbe, acţiuni, sunt doar de imagine, în rest coabitarea funcţionând foarte bine în continuare între Ponta şi Băsescu", a declarat Pocora.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…

5 Un pilot ucrainean de drone a făcut o descoperire neașteptată într-un depozit al trupelor rusești