Ponta şi DIPI au pus Pulanul pe Iohannis/Antena3 a prezentat imagini cu maşina candidatului dreptei intrând în incinta Vila Lac3

Ponta şi DIPI au pus Pulanul pe Iohannis/Antena3 a prezentat imagini cu maşina candidatului dreptei intrând în incinta Vila Lac3

Ponta şi DIPI au şi pus Pulanul pe Iohannis. Antena3 a prezentat imagini cu maşina candidatului dreptei intrând în incinta Vila Lac3, reşedinţa preşedintelui Traian Băsescu. Imaginile, care demonstrează că autoturismul a fost urmărit mult timp, au fost prezentate, neîntâmplător, chiar în ziua în care Klaus Iohannis a fost desemnat candidatul la preşedinţie al principalei formaţiuni de dreapta din România. Este un fapt de o gravitate fără precedent, care arată clar implicarea unui serviciu secret, în speţă DIPI, serviciul de protecţie internă al MAI. Aceste două exemple, atitudinea Jandarmeriei Române de la manifestaţia Antenei3 şi prezentarea imaginilor cu filajul asupra candidatului Opoziţie, arată cam în ce coordonate se vor încadra instituţiile aflate în subordinea directă a premierului Ponta, candidatul Puterii, cu prilejul procesului electoral.

În urmă cu două săptămâni, Victor Ponta l-a schimbat brusc din funcţie, dând nişte explicaţii penibile, pe şeful DIPI, fostul Doi şi-un sfert, Gelu Oltean. Puţină lume a fost atentă la amănuntul că, la două zile după această operaţiune, prin canalele de comunicare pesediste, adică oficina Antena3 şi asociaţii RTV, dcnews.ro, stiripesurse.ro şi pesurse.ro s-a încercat aprinderea unei vâlvătăi, care n-a luat însă foc fiind stinsă de procesul lui Voiculescu. Vâlvătaia urma să facă din biata familie a lui Ponta, victima nenorociţilor de infiltraţi ai lui Băsescu din DIPI. Au şi fost prezentate nişte aşa zise imagini. Exact ca acum. Dar în două trepte. În prima zi a fost prezentat un material ca cel de mai jos, care viza apropiaţi ai lui Ponta. A doua zi a fost prezentat un material care vorbea despre un filaj chiar la copiii premierului. Două gogoşi care urmau să pregătească opinia publică pentru prezentarea imaginilor prezentate cu adversarul lui Ponta din alegeri. Iar Ponta să poată spune că nenorocitul pe care l-a schimbat fila pe toată lumea.

Iată cum a fost prezentat materialul pe site-ul stiripesurse.ro

De ce a fost demis seful DGIPI? Filaj la cel mai inalt nivel!
A. Dumitrescu, Redactor  
04/08/2014  
4,428
Mai multi apropiati ai premierului Victor Ponta ar fi fost filati de DGIPI serviciul cunoscut ca „Doi s’un sfert” care se afla tocmai in subordinea premierului. Filajele ar fi inceput de pe vremea cand inca Ponta nu era premier. Mai mult decat atat, seful DGIPI ar fi cerut chiar supravegherea premierului si instalarea unor tehnici de ascultare in biroul sau de la Palatul Victoria. Toate acestea ar putea fi explicatia pentru care seful DGIPI a fost eliberat recent din functie.

Concret, Vlad Stoica, Andrei Rizoiu si alti apropiati ai premierului ar fi fost filati ilegal, seful DGIPI folosind pretexte precum efectuarea unor supravegheri de rutine. Insa filajul a devenit unul constant, seful cancelariei prim-ministrului, Vlad Stoica, facandu-le la un moment dat poze celor care il supravegheau intr-o cafenea. Insa, potrivit ziarului National, Gelu Oltean ar fi reusit sa linisteasca spiritele revoltate de filaj si a continuat operatiunea de supraveghere.

Acesta ar fi extins-o chiar la nivelul premierului insusi, urmarit indeaproape de ofiteri DGIPI in mod ilegal. Acestia ar fi fost descoperiti de oamenii premierului, insa nu au dorit sa ii deconspire preferand sa ii supravegheze la randul lor. In acest joc de-a soarecele si pisica s-ar fi relevat si faptul ca Gelu Oltean ar fi cerut instalarea de tehnica de interceptare in biroul premierului din Palatul Victoria, insa nu se stie daca planul acestuia a si reusit. Insa un lucru este cert, nu ar fi putut sa faca un astfel de lucru fara o colaborare cu alte structuri ale MAI.

Aceeasi sursa citata sustine ca cei care l-au ajutat pe seful DGIPI sa faca filajele ilegale ar fi chiar unii sefi din Jandarmerie, fiind cunoscut faptul ca generalul Adrian Romanica este un apropiat si colaborator vechi al DGIPI

Şi iată şi materialul cu filatul familiei apărut în enational.ro

Familia lui Ponta, filata de „Doi s’un sfert”!
2014-08-03 · 21:20:13 | Autor: Catalin Tache
Acum, aproape ca ar avea dreptate si bietul premier sa se vaite ca viata de sef de Guvern in Romania zilelor noastre este, poate, cea mai dificila cu putinta. Pentru ca, pe langa faptul ca trebuie sa relanseze economia, sa creasca punctul de pensie si sa-si tina in frau, atat cat poate, „baronii” din propriul partid, Victor Ponta s-a trezit si ca este „vanat” fara mila.

Membrii familiei Ponta au fost supravegheati de agenti sub acoperire

Si, culmea, nu de catre structurile de informatii in care se arunca in ultima vreme cu tot mai mult noroi, ci a fost lucrat chiar din interior. Pentru ca, dupa cum sustin sursele noastre, atat premierul, cat si familia acestuia, ca si unii dintre cei mai apropiati colaboratori ai sefului Guvernului au fost filati la sange chiar de catre „Doi s’un sfert”, serviciu secret care, chipurile, s-ar afla in subordinea sa. Acum, ce trebuinta a avut Gelu Oltean, omul de incredere al lui Virgil Ardelean, sa dea asemenea ordine „sinucigase” oamenilor sai, nu este greu de ghicit. Insa se pare ca s-a riscat destul de mult cu executarea unor astfel de misiuni derulate in afara legalitatii, existand informatii ca agentii sub acoperire ai DGIPI care au executat acest filaj au fost la randul lor atent monitorizati de catre alte structuri informative, cu mult mai profesioniste.

„Vladut”, Andrei si alti „copii”

Imediat dupa instalarea sa in functia de sef al DGIPI, actualul chestor Gelu Oltean, cunoscut drept unul dintre cei mai loiali soldati din sistem ai lui Virgil Ardelean, si-a intrat rapid in rol. Astfel ca acesta a ordonat mai multe misiuni de filaj asupra unora dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Victor Ponta, inca de pe vremea cand acesta nu era premier, printre cei vizati aflandu-se Vlad Stoica, Andrei Rizoiu si alti tineri despre care se stia ca au o relatie veche de amicitie cu proaspatul premier. Iar sub tot felul de pretexte puerile, cum ar fi asigurarea protectiei sau efectuarea unor supravegheri de rutina, necesare chipurile acordarii unor avize necesare pentru functiile importante detinute de prietenii lui Victor Ponta, ofiterii DGIPI sariti in barca lui Gelu Oltean au trecut la o monitorizare stricta a acestora. Atat de stricta, incat la un moment dat, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, seful Cancelariei premierului, Vlad Stoica, cel care aparea drept „Vladut” in notele informative ale DGIPI, si-a iesit din fire la o cafenea si i-a pozat la randul sau, cu telefonul mobil, pe agentii sub acoperire ai „Doi s’un sfert”. Insa Gelu Oltean a reusit sa-i duca cu zaharelu pe tinerii politicieni, le-a promis marea cu sarea si astfel si-a vazut linstit in continuare de monitorizarea celor doi, dar si a altor „copii” de-ai lui Ponta.

 





Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu