PSD l-a promovat pe protectorul lui Bercea Mondial la conducerea Comisiei de Administraţie din Senat

Fostul stăpân PSD din Olt, Ion Toma, exclus în 2011 din partid pentru fraţia cu Mircea Geoană, a primit şefia unei comisii grele în Parlament.

Actualmente lider important la UNPR, Ion Toma a fost propus de PSD la şefia Comisiei pentru Administraţie Publică din Senat, în locul lui Darius Vâlcov, ajuns ministru al Bugetului.

Ion Toma a fost lider PSD Olt, vicepreşedinte naţional al PSD şi preşedintele al grupului PSD din Senat în 2010.

Ion Toma este unul dintre prietenii şi protectorii lui Sandu Anghel zis Bercea Mondial. În 2009 Bercea nu se sfia să se laude că i-a dat ,,lu' domnu' Toma 100.000 de euro ca să iasă Geoană preşedinte''. Cu prilejul vizitei electorale de la Slatina, în timpul conferinţei de presă a lui Mircea Geoană, la sediul PSD, aflat chiar lângă palatul lui Bercea, acesta a aşteptat în biroul lui Ion Toma să-l salute pe liderul PSD. 

Tot Ion Toma este şi cel care l-a promovat pe interlopul Adrian Duicu la conducerea PSD Mehedinţi. Prin înlăturarea lui Eugen Nicolicea.

Pentru edificare citiţi şi

http://www.comisarul.ro/politic/video/-psd-ul--incearca-sa-se-lepede-de-bercea-mon_110338.html&hl=senatorul%20ion%20toma

http://www.comisarul.ro/politic/exclusiv-realitatea-despre-averea-lui-sandu-anghel_96543.html&hl=mahmudele

Dar şi

http://www.comisarul.ro/actualitate/exclusiv/-adrian-duicu-la-solicitarea-lui-ion-toma_115801.html&hl=mahmudele

Bonus, vizionaţi filmuleţul cu Bercea în sediul CJ Olt


populare
astăzi

1 Construcțiile uriașe de pe Autostrada A1 care schimbă Valea Oltului. Cum avansează lucrările la pasajul pentru urși și tuneluri

2 Septembrie se anunță mai cald decât de obicei: Vreme de vară în majoritatea țării

3 Râcă la PSD din cauza lui Georgescu...

4 Surpriză de proporții / Rusia ar fi golit celebrul depozit de explozibili de la Cobasna, din Transnistria, supranumit „Hiroshima Europei”!

5 VIDEO „Cea mai slabă mașină” / Dacia, criticată aspru de un mecanic spaniol