SISTEMUL NU doarme. Partidul Colectiv, CONFISCAT de un TRASEIST VARANIST

SISTEMUL NU doarme. Partidul Colectiv, CONFISCAT de un TRASEIST VARANIST

SISTEMUL nu doarme! Imediat după tragedia din Clubul Colectiv, un timişorean care a schimbat până la 28 de ani două partide a înfiinţat o pagină de Facebook cu numele Partidul Colectiv. După ce s-a descoperit că se află în spatele paginii, Cosmin Mirişan, fost membru al organizaţiei de tineret a Partidului Conservator Timiş, trecut ulterior la PNL, a cedat pagina de Facebook Partidului Naţional Colectiv, spunând că nu îl mai interesează politica.

În timp ce oamenii protestau în stradă împotriva clasei politice şi cereau dreptate pentru victimele tragediei din clubul bucureştean Colectiv, iar „Colectiv” era pe buzele tuturor, devenind şi un slogan al străzii, un tânăr din Timişoara a deschis o pagină de Facebook numită Partidul Colectiv. Cel care a deschis această pagină s-a dovedit a fi Cosmin Mirişan, fostul preşedinte al organizaţiei de tineret a Partidului Conservator Timiş şi vicepreşedinte la nivel naţional. După doi ani în fruntea tinerilor conservatori, Mirişan a trecut la PNL, unde susţine că nu a mai fost activ în ultimul an şi jumătate. După ce s-a descoperit că în spatele acestei pagini se află el, Cosmin Mirişan a postat pe Facebook un mesaj în care a explicat motivele pentru care a ajuns să schimbe la 28 de ani două partide politice.

„Din cauza politicii şi a faptului că PC era un satelit al PSD-ului, partid pe care eu îl consider marele vinovat pentru dramele ţării din ultimii 25 de ani, doar că nu suportam ideea de a face campanie pentru Ponta şi PSD la prezidenţiale, şi pentru că am intrat în politică să schimb ceva, am decis să mă mut la PNL, care era în acea vreme singurul partid decent din opoziţie. În PNL nu am fost activ deloc, mai ales după fuziunea cu PDL, un PDL pe care îl consider alt microb al ţării”, a arătat Mirişan, fost consilier în cadrul oficiului zonal de implementare a programelor pe fonduri guvernamentale, aflat în subordinea Ministerului Economiei din Guvernul PSD pe care îl critica intens.

Carieră politică încheiată înainte de a începe

Cosmin Mirişan a mai arătat că nu vrea să îşi ascundă trecutul politic şi este conştient de faptul că trecutul său politic poate afecta cauza, dar i-a venit ideea Partidului Colectiv şi a făcut o pagină de Facebook cu acest nume. „Nu vreau să mă implic politic, pentru simplul fapt că lumea s-a săturat de oameni care au avut legătură cu politica. Le dau dreptate. Şi eu m-am săturat, poate mai mult ca voi pentru că eu am trecut prin ea şi mi-a lăsat un gust amar”, a mai arătat Cosmin Mirişan, pe Facebook. Contactat de „Adevărul”, Cosmin Mirişan a declarat că ştia încă dinaintea înfiinţării paginii Partidul Colectiv că nu mai vrea să se implice în politică, dar a vrut să facă o pagină de like în care oamenii să se adune şi să poată să îşi exprime opiniile. „Am spus de la început că nu mai vreau să mă implic, dar am vrut să creez o pagină de like în care oamenii să îşi spună părerea. Iniţial am vrut să fac pagina Partidul 2.0, dar după ce am vorbit cu mai mulţi oameni am ajuns la concluzia de a pune numele Partidul Colectiv”, a declarat Mirişan, care a adunat în doar câteva zile pe pagina pe care a creat-o peste 2.500 de like-uri.

În paralel, pe Facebook s-a înfiinţat şi Partidul Naţional Colectiv, care a adunat peste 6.000 de like-uri, dar şi alte pagini construite pe aceeaşi idee de Partid Colectiv. Tânărul din Timişoara, care a înfiinţat primul cont de acest gen, le-a cedat pagina celor de la Partidul Naţional Colectiv, fostul Partid Colectiv numindu-se acum Partidul Naţional Colectiv 1.

„Am vorbit cu cei care au făcut pagina Partidul Naţional Colectiv şi le-am cedat lor dreptul de administrare. Ei nu sunt implicaţi politic”, a declarat Cosmin Mirişan, care a mai dezvăluit că s-a creat un grup al celor care au creat pagini cu numele de Partidul Colectiv pentru a se reuni toate sub numele de Partidul Naţional Colectiv.

Se „coace” înfiinţarea unui nou partid

Modul în care se prezintă în momentul de faţă pagina de Facebook a Partidului Naţional Colectiv, care are peste 6.000 de like-uri, o pagină de internet proprie www.partidulnationalcolectiv.ro, dar şi o siglă, sub forma „C”- ului de la clubul Colectiv şi conturul unor oameni, totul pe fond negru, arată o iminentă înfiinţare a unui nou partid politic.

„Partidul Naţional Colectiv suntem noi! Noi, cei care am ieşit în stradă. Noi, cei care vom da RESTART întregii clase politice! E foarte greu ceea ce ne propunem, însă doar ÎMPREUNĂ vom răsturna sistemul ăsta canceros. Nu există altă opţiune decât înlocuirea lor cu oameni complet noi. Nu există altă variantă decât aceea ca noi, cei din stradă, să candidăm şi să fim votaţi. Toată această energie, toată această revoltă va duce la o nouă clasă politică!”, au arătat, pe Facebook, administratorii paginii Partidul Naţional Colectiv.

 Pe aceeaşi pagină sunt postate în permanenţă informaţii referitoare la protestele din Piaţa Universităţii. „Această pagină nu îşi propune să speculeze politic contextul actual, ci este întrutotul o iniţiativă ca rezultat al mişcărilor din stradă de la începutul acestei săptămâni. Un partid nu înseamnă o pagină de facebook, ştim. Este doar începutul, de aici a pornit. Vă asigurăm că fiecare zi va fi urmată de un demers birocratic pentru ca această cauză să nu rămână speranţă, să nu rămână vis”, au mai arătat administratorii paginii, care aşteaptă păreri şi cu privire la oportunitatea numelui Partidul Colectiv. „Poate nu este cea mai fericită denumire, nu trebuie neapărat să rămână asta, alte idei sunt bine venite. Mai mult de atât, poate ar fi o greşeală, iar noi nu vrem să transformăm iniţiativa în confiscarea unei idei venită din dureri, suferinţe şi frustrări”, se mai arată pe pagina Partidul Naţional Colectiv.

„Noi suntem voi”

După deconspirarea celui care a deschis prima pagină de Facebook Partidul Colectiv şi scoaterea lui din schemă, o întrebare care este acum pe buzele multor persoane este: Cine se afă în spatele Partidului Naţional Colectiv? Răspunsul îl dau administratorii paginii, tot pe Facebook. „Noi suntem voi! La început eram câţiva. Acum am crescut ca număr. Suntem un grup, nu o persoană. Nu reprezentăm interesele vreunui partid sau curent politic. Şi tocmai de aceea, avem nevoie de ajutorul fiecăruia. Avem job-uri. Suntem IT-şti, economişti, avocaţi şi medici. Dar asta contează mult prea puţin. Contează că am înţeles că aşa nu se mai poate! Toată lumea ne întreabă cine suntem. De la oameni obişnuiţi, pe Facebook, până la presă. Am evitat să dăm un punct de vedere oficial întrucât această iniţiativă poate fi pusă în pericol. Ştim cu toţii că există multe persoane care se pot infiltra cu scopul de a denatura fundamentele acestui proiect!”, au arătat reprezetanţii Partidului Naţional Colectiv.

Aceştia au mai arătat că termenul de „partid” sună foarte urât, dar „trebuie înţeles că aplicarea normelor legislative se face doar politic, iar aceasta este singura cale în orice stat de drept”. Demersurile pentru înfiinţarea noului partid au fost iniţiate, acum se lucrează la statut, iat cei care vor să se alăture acestei iniţiative pot accesa formularul online #SusţinereColectivă, devenind astfel şi potenţial membri ai noului partid.


Toate iniţiativele virtuale pe tema Partidulului Colectiv se doresc a fi reunite în Partidul Naţional Colectiv, pentru care s-au făcut deja demersuri de înfiinţare ca partid politic FOTO Facebook


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

4 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

5 Foarte interesante amănunte...