Videanu, din PALATUL de 1.400 mp, în CELULA de 15 mp, Etajul -2, la Tubulatură

Adriean Videanu (53 de ani), fost ministru al Economiei, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu. El a ajuns într-o celulă de doar 15 metri pătrați, la Etajul -2, la Tubulatură, după cum descria locaţia celebrul Cătălin Voicu. Videanu a fost audiat mai multe ore de procurori, într-un dosar nou deschis pe numele procuroarei Alinei Bica, fost șef al DIICOT.

Acuzațiile DNA

Surse judiciare au explicat că Bica, în calitate de şef al DIICOT, ar fi ridicat la 25 februarie 2014 în mod abuziv sechestrul aplicat asupra unui număr de 80 de acțiuni deținute de Videanu la SC Titan Mar SA, care valorau 277.000 de lei.

Videanu era cercetat în dosarul DIICOT - Structura Centrală, alături de alte persoane pentru punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale. Potrivit surselor, exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de Bica l-ar fi ajutat efectiv pe Videanu să-și pună la adăpost acțiunile sechestrate și să obțină foloase necuvenite prin înstrăinarea lor. Astfel, ar fi rămas fără obiect măsura asiguratorie dispusă de procurorul de caz şi care reprezenta garanţia recuperării prejudiciului cauzat în dosarul în care era cercetat.

Adriean Videanu, şi-a ridicat pe malul lacului Snagov un domeniu pe un teren concesionat de la Parohia Ciofliceni, pentru 99 de ani.

Adriean Videanu (50 de ani), fost primar al Capitalei şi fost ministru al Economiei, şi-a ridicat un adevărat domeniu la Snagov, pe un teren de 5.400 de metri pătraţi, concesionat pe 99 de ani cu suma totală de 10.000 de euro (101 euro pe an). Contractul de concesiune dintre Parohia Ciofliceni şi familia Videanu a fost avi­zat de Arhiepiscopia Bucureştiului.

Palatul

 După ce a pus mâna pe teren, „regele marmurei" şi-a construit palatul. O vilă cât alte şase. Palatul Videanu are nu mai puţin de 1.340 de metri pătraţi, structurat pe mai multe niveluri: demisol, parter şi două etaje. Imobilul numără patru apartamente mici şi 12 camere. În condiţiile în care Adriean Videanu a declarat că locuieşte în vila de la Snagov împreună cu soţia şi cei doi copii, dimensiunile vilei sfidează raţionalul, cochetând cu megalomania. Fiecare membru al familiei beneficiază de 335 de metri pătraţi. Verandă cu vedere la lac Un alt calcul arată că dimensiunea vilei însumează suprafaţa a alte şase vile cu suprafeţe de 220 de metri pătraţi. Preţul întregii construcţii a fost unul pe măsură: peste 4,5 milioane de euro. Pentru ridicarea monumentalei reşedinte, constructorii au lucrat aproape cinci ani, până în 2010.

Un templu al marmurei

Scările maiestuoase de la intrare, din marmură şi granit, poziţionate către lac, creează o imagine deosebită. Aceleaşi materiale de construcţii au fost folosite şi pentru decorarea zidurilor groase. În interior, eşti strivit de aceeaşi senzaţie de grandomanie. Living-roomul este imens, proporţional cu dimensiunile reşedinţei. Vila are piscină interioară, sală de sport, cramă. Reşedinţa are finisaje scumpe, de cea mai bună calitate. Curtea domeniului trădează şi ea investiţii masive: fântână arteziană, piscină, foişor şi un chioşc de vară completeaza imaginea exclusivista a reşedinţei. O duzină de muncitori întreţin permanent imensul domeniu.

Tun imobiliar la cimitir

Domeniul de 5.400 de metri pătraţi pe care Adriean Videanu şi-a ridicat palatul a fost concesionat, pe 99 de ani, de la Parohia Bisericii Ortodoxe Ciofliceni (Snagov). Scările de la intrarea palatului Videanu Terenul fusese disponibilizat, iniţial, de Primăria Snagov, pentru extinderea cimitirului Snagov. Astfel, Biserica a primit un lot de 10.000 de metri pătraţi. Ulterior, feţele bisericeşti au uitat de cimitir şi au concesionat o parte din teren lui Adriean Videanu. Tranzacţia a fost parafată în 2005, când Videanu era proaspăt primar general al Capitalei. Un adevărat tun imobiliar în cea mai selectă şi mai scumpă zonă din jurul Capitalei, preţul concesiunii fiind doar de 10.000 de euro pentru 99 de ani.

Profil Adriean Videanu

- Născut la 1 iunie 1962, în comuna Crevenicu, judeţul Teleorman - 1987, a absolvit Facultatea de Transporturi, din cadrul Politehnicii Bucureşti, secţia Autovehicule Rutiere - 1990-2005, deputat de Teleorman, pe listele FSN, PD şi PDL - 1990-2001, membru al Biroului Executiv al PD - 1993-1996, preşedinte al organizaţiei de tineret a PD - 1996-2001, secretar al Biroului Executiv al PD - 2001-2004, vicepreşedinte al PD - 2004-2005, ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniul economic (Guvernul Tăriceanu) - 2005-2008, primar general al municipiului Bucureşti - 2008-2010, ministru al Economiei - Este căsătorit cu Mioriţa Videanu şi are doi copii, Diana-Alexandra şi Andrei-Valentin

Galerie foto și documente







Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 După ce citiți acest text să nu uitați că Institutul Cantacuzino a fost îngropat de Ponta

2 Ministrul Sănătăţii, mesaj dur: „Au venit de frică, dar bravează, au fugit de moarte, dar pot aduce moartea”. …

3 Tablou cu viruși punând la cale un nou atac asupra României

4 Minciunile Chinei ies la iveală! Priviți, doar la Wuhan numărul urnelor funerare este cel puțin dublu față de …

5 Mister în Germania / Ministrul de finanţe al landului Hesse s-a sinucis

recomandări

Te ia DNA: Valentin Constantin Bretfelean

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Da, pisica asta chiar există