VIDEO/Oprescu, TUPEU de BORFAȘ: "Niciodată nu am luat, mă!"

VIDEO/Oprescu, TUPEU de BORFAȘ: "Niciodată nu am luat, mă!"

La intrare la Curtea de Apel, Oprescu a fost întâmpinat de oameni care îi cereau demisia. De pulime, așa cum îi caracteriza el pe românii de rând. Borfașul, cu tupeul îmbățoșat de parcă ar fi luat în loc de insulină două pastile de viagra,  le-a răspuns sfidător că "niciodată nu am luat, mă", referindu-se la acuzațile de luare de mită.

Magistrații Tribunalului București au admis pe 7 septembrie propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a Primarului General. Decizia nu era definitivă și acesta a depus contestație.
Oprescu a fost reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Procurorii DNA susțin că în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

"Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a două instituții publice din subordinea primarului municipiului București, facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar", preciza DNA.

Procurorii acuză că Oprescu a primit sâmbăta trecută 25.000 de euro dintr-un total de 60.000 de euro, în baza unei înțelegeri cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului.

În același dosar, au fost reținuți Mircea Octavian Constantinescu, director în cadrul Primăriei Municipiului București, fostul șofer al primarului, Stanca Cristian, zis Grenadă, șefii Centrului Cultural ''Palatele Brâncovenești'', Florin Șupeală și Ruxandra Petroi Avasiloae, precum și omul de afaceri Claudiu Bengalici. Și ei au primit mandate de arestare preventivă.

Bogdan Popa, director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, și Romeo Albu au fost plasați în arest la domiciliu.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria