Fostul campion mondial la handbal Gheorghe Gruia a decedat la vârsta de 75 de ani

Fostul campion mondial la handbal Gheorghe Gruia a decedat, miercuri, în Mexic, la vârsta de 75 de ani, au confirmat pentru AGERPRES foștii săi coechipieri de la echipa națională.

Gheorghe Gruia, supranumit ''Mâna de aur a handbalului românesc'', împlinise 75 de ani în data de 2 octombrie. Gheorghe Gruia a făcut parte din ''Generația de Aur'' a handbalului românesc, câștigătoare a patru titluri mondiale.

S-a născut la București. A fost din tinerețe pasionat de sport, practicând atletismul, voleiul și, bineînțeles, handbalul. A câștigat campionatul național de juniori la aruncarea suliței și la triplu salt, iar la 21 de ani era deja în prima ligă de volei din România. La aceeași vârstă, a decis să se dedice, în întregime, sportului preferat: handbalul.

În 1961, a ajuns la echipa de handbal a clubului Steaua București, alături de care a câștigat opt titluri naționale, între anii 1963 și 1973. Cu echipa militară a câștigat și Cupa Campionilor Europeni, în 1968.

A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României. A fost campion mondial în 1964, în Cehoslovacia. În finală, România a trecut, cu scorul de 25-22, de selecționata Suediei, iar Gheorghe Gruia a marcat unul din goluri. Astfel, devenea campion mondial la numai doi ani și jumătate după ce se apucase de jucat handbal.

Șase ani mai târziu, este din nou campion al lumii alături de tricolori, la Campionatul Mondial din Franța, 1970. În cadrul turneului, a marcat 30 de goluri, iar în finala disputată împotriva Germaniei de Est și câștigată de România cu 13-12 a punctat de patru ori.

A fost medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de Vară din Munchen 1972, fiind golgheter al competiției, cu 37 de goluri înscrise.

La Campionatul Mondial de Handbal din 1967, a câștigat bronzul, alături de reprezentativa României. Gheorghe Gruia a fost unul din principalii marcatori ai competiției, cu 34 de goluri, fiind considerat cel mai bun jucător al turneului.

În 1968, a făcut parte din echipa câștigătoare la Campionatele Mondiale Universitare, disputate în Germania.

Gheorghe Gruia nu a evoluat niciodată pentru echipele naționale de juniori sau de tineret ale României, fiind selecționat direct la echipa mare, la doar un tur de campionat de la debutul său în prima ligă de handbal. A jucat 127 de meciuri internaționale, în care a marcat 736 de goluri.

Din 1973 și până în 1978, Gheorghe Gruia a fost antrenor și profesor la Academia de Înalte Studii Militare, cu specialitatea handbal. Din 1978, el s-a mutat în Mexic, unde a fost director tehnic al echipei naționale de handbal a țării, director la departamentul sport al televiziunii Televisa, profesor universitar la Universitatea Nacional Autonoma de Mexico.

În 1992, Federația Internațională de Handbal l-a numit ''cel mai mare jucător de handbal al tuturor timpurilor''.

Gheorghe Gruia s-a numărat printre invitații la Festivalul Handbalului Românesc, desfășurat în intervalul 11-14 iunie 2009, care a reunit, la București, campionii mondiali ai României la acest sport. Cu acest prilej, președintele Traian Băsescu l-a decorat, alături de alți mari campioni, pe handbalistul Gheorghe Gruia cu Ordinul "Meritul Sportiv" Clasa a II-a cu baretă.

La 14 aprilie 2014, Gheorghe Gruia a fost prezent, la București, la reuniunea care a marcat împlinirea a 50 de ani de la titlul mondial din 1964 și a 40 de ani de la cel din 1974. La eveniment au participat 25 de jucători, alături de antrenorul Niculae Nedeff.

AGERPRES 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 CCR, asasinii României! / Dr Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeș: Trei infectați au plecat / Și de la…

2 Cu cine și-o trage Dana Budeanu

3 Document / Pacienții Covid au început să plece din spitale, începând de vineri / Statul rămâne fără instrumentul l…

4 50 de miliarde de dolari. Asta este averea reală a Mafiei PSD care a furat România în ultimii 30 de ani. Numai…

5 Prefectul Clujului, soţia şi baieţelul de nouă luni, diagnosticaţi cu COVID-19 / Prefectul: Gândiți-vă de două o…