Adrian Mutu a debutat într-un meci oficial pentru FC Pune City

Adrian Mutu a debutat într-un meci oficial pentru FC Pune City, atacantul român evoluând din minutul 61 în meciul câștigat luni cu 3-1 de echipa sa, pe teren propriu, în fața lui Mumbai City FC, în prima etapă din Super Liga indiană de fotbal.

Mutu, în vârstă de 36 de ani, l-a înlocuit pe autorul primelor două goluri, turcul Tuncay Șanli. Acesta a punctat în minutele 12 și 56, celălalt gol al gazdelor datorându-se indianului Israil Gurung (68). Pentru oaspeți a marcat francezul Frederic Piquionne (35).

LA FC Pune City, antrenată de fostul internațional englez David Platt, au jucat, printre alții, ivorianul Didier Zokora și argentinianul Diego Colotto. La Mumbai City FC a intrat pe teren în minutul 75 cel care este antrenor-jucător la acest club, un alt veteran celebru, atacantul francez Nicolas Anelka. La învinși a fost titular fundașul ceh Pavel Cmovs, care în a doua parte a sezonului trecut a jucat la Rapid București.

Adrian Mutu nu a mai jucat fotbal din septembrie 2014, când și-a reziliat contractul cu Petrolul Ploiești. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă