Ciclism: Spaniolul Joaquim Rodriguez a câștigat etapa a treia a Turului Franței; Froome, lider la general

Rutierul spaniol Joaquim "Purito" Rodriguez (Katiușa) a câștigat etapa a treia a Turului ciclist al Franței, disputată luni între Anvers și Huy (Belgia), pe distanța de 159,5 km, în timp ce britanicul Chris Froome (Sky), care a încheiat al doilea, a devenit lider la general. Etapa a fost marcată de o căzătură de o rară violență, una din victimele acesteia fiind elvețianul Fabian Cancellara, fostul purtător al tricoului galben.

'Purito' Rodriguez, 36 de ani, a obținut al doilea său succes în "Marea Buclă", după etapa câștigată acum cinci ani. Spaniolul a fost cronometrat în 3 h 26 min 54 sec (medie orară: 46,3 km), fiind urmat cu același timp de Chris Froome, câștigătorul din 2013 al competiției. Al treilea a sosit Alexis Vuillermoz (Franța/AG2R La Mondiale), la patru secunde de învingător, la 5 secunde a sosit Daniel Martin (Irlanda/Cannondale), iar la 8 secunde, Tony Gallopin (Franța/Lotto).

La 11 secunde de Rodriguez au sosit șase rutieri: Tejay Van Garderen (SUA/BMC), învingătorul ediției trecute, italianul Vincenzo Nibali (Astana), Simon Yates (Anglia/Orica), Nairo Quintana (Columbia/Movistar), Bauke Mollema (Olanda/Trek) și Alejandro Valverde (Spania/Movistar). Al 12-lea, cu o întârziere de 18 secunde, a sosit spaniolul Alberto Contador (Tinkoff-Saxo).

Pe locurile 26, respectiv 27, cu o întârziere de 40 de secunde, s-au clasat germanul Tony Martin (Etixx), respectiv slovacul Peter Sagan (Tinkoff) 0:40.

Căzătura menționată mai sus a avut loc la 52 de km de sosire, din cauza ei Cancellara sosind cu întârziere. Cursa a fost neutralizată în jur de 20 de minute. Căzătura a dus la primele abandonuri din această a 102-a ediție a turului, patru sportivi nemaiputând continua cursa: olandezul Tom Dumoulin, australianul Simon Gerrans, francezul William Bonnet și rusul Dmitri Kozonciuk. Au fost afectați și alți rutieri, printre care Matthews, Oss, Henderson și Vansummeren, dar aceștia au putut continua.

În clasamentul general provizoriu, britanicul Froome, cu timpul de 7 h 11 min 37 sec, are un avans de o secundă față de germanul Tony Martin și de 13 secunde față de americanul Tejay Van Garderen.

Froome, 30 de ani, a purtat de 14 ori tricoul galben în anul în care a câștigat Turul. Anul trecut, el a fost nevoit să abandoneze după prima săptămână.

Marți va avea loc etapa a patra, între Seraing (Belgia) și Cambrai (Franța), lungă de 223,5 km. AGERPRES


populare
astăzi

1 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

2 E festival de m...e la adresa PSD după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”, votul pentru debarc…

3 VIDEO „Trusă, stingător, triunghi aveți?” / Polițista care s-a enervat pe un șofer oprit în trafic, cercetată de Biroul Control Intern al IPJ Bacău

4 Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării. Liderul AUR spune că este „naș la un botez”. Reacția lui Grindeanu

5 Noi amănunte despre întâlnirea dintre George Simion și Călin Georgescu de la Biblioteca Națională