Djokovic - Federer, finala de vis de la Indian Wells

Sârbul Novak Djokovic și elvețianul Roger Federer, primii doi tenismeni ai lumii, vor disputa finala turneului ATP de la Indian Wells (Statele Unite), primul de categoria Masters 1000 din acest an, dotat cu premii în valoare de 5.381.235 dolari.

Sâmbătă, în semifinale, Djokovic (numărul unu mondial) a dispus cu 6-2, 6-3 de campionul olimpic en titre, scoțianul Andy Murray, în timp de Federer (nr.2) a trecut tot în două seturi, 7-5, 6-4, de canadianul Milos Raonic.

Roger Federer (33 ani) va disputa cu această ocazie a 40-a finală Masters 1000 și a 127-a din cariera sa în circuitul ATP, sperând să obțină al cincilea titlu la Indian Wells, după cele cucerite în 2004, 2005, 2006 și 2012.

Campionul elvețian va avea însă o misiune extrem de dificilă în fața lui Djokovic, cel care l-a învins în finala ediției trecute a turneului din California. Jucătorul sârb, în vârstă de 27 ani, arată o formă de excepție în acest debut de sezon, având nevoie de numai o oră și 29 de minute pentru a-l învinge pe Murray, pe care l-a depășit la toate capitolele.

Federer și Djokovic s-au întâlnit de 37 de ori până în prezent, avantajul fiind de partea elvețianului, care a înregistrat 20 de victorii, ultima dintre luna trecută, în finala turneului de la Dubai (6-3, 7-5). AGERPRES 


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu