Djokovic, al treilea titlu la Wimbledon, învingându-l în patru seturi pe Federer

Djokovic, al treilea titlu la Wimbledon, învingându-l în patru seturi pe Federer

Tenismanul sârb Novak Djokovic a câștigat duminică pentru a treia oară turneul de la Wimbledon, învingându-l cu 7-6 (1), 6-7 (10), 6-4, 6-3, pe elvețianul Roger Federer, după un meci a durat trei ore și în care s-au confruntat primii doi jucători ai lumii.

Finala de anul acesta de la Wimbledon avea toate datele unei confruntări ideale: se întâlneau cei mai buni jucători din lume ai momentului, nr. 1 ATP, Novak Djokovic, și nr. 2, Roger Federer, care se confruntau pentru a 40-a oară, cu un scor care acum, prin victoria sârbului, a devenit egal: 20-20. În plus, de o parte și de alta a fileului se aflau 2 jucători care, cel puțin în ultima vreme, au etalat un respect total atât unul față de celălalt, cât și față de suporteri.

Meciul a avut așteptata desfășurare echilibrată în primele 2 ore, desprinderea fiind făcută la proba tie-break-urilor, dar cei 6 ani în minus ai lui Djokovic începeau să se facă simțiți, al treilea set marcând ruptura, încă din al 3-lea ghem, când sârbul a făcut break-ul și a preluat conducerea, ducând scorul la 6-4. Concentrat la maximum, mai proaspăt și mai exact (în setul 3 a făcut doar 2 greșeli neforțate), Djokovic s-a impus logic și în setul 4, cu 6-3, din cu un break decisiv în ghemul 5.

Pentru prestațiile lor la actualul turneu, cel mai bine plătit din lume, pentru că este și cel mai urmărit, de sute de milioane de oameni, Novak Djokovic a fost recompensat cu 1.880.000 lire sterline (plus 2.000 puncte ATP, care îi consolidează poziția de lider mondial), iar Roger Federer cu 940.000 lire sterline și 1.200 puncte ATP.

Numărul 1 mondial a ajuns, la 28 de ani, la deplina maturitate, devenind, cu timpul, un jucător cu un psihic de concurs perfect, pe fondul unor calități fizice specifice mediului din care se trage. Novak Djokovic și-a clădit cu tenacitate o carieră de excepție și un palmares excepțional, cu 54 de turnee câștigate.

Dintre acestea, 9 sunt de Mare Șlem, 5 la Melbourne, 3 la Wimbledon și 1 la US Open, absența "Campionatului mondial pe zgură", cum mai este numit Roland Garros, ilustrând faptul că sârbul este campionul vremurilor actuale, în care jucătorii sunt formați pe suprafețe mai iuți, mai ușor de întreținut și, din această cauză, mai răspândite.

În vârstă de aproape 34 de ani (îi va împlini pe 8 august), considerat cel mai bun jucător din toate timpurile de cel mai avizat comentator de tenis al momentului, fostul campion american John McEnroe, Roger Federer are în palmares 86 de turnee câștigate, între care 17 în cele 4 de Mare Șlem, de departe Wimbledonul fiind favoritul lui, cu 7 succese la simplu, din 10 finale disputate, 4 la Open Australia, 1 la Roland Garros și 5 la US Open.

Jucător de mână dreaptă, unul dintre extrem de puținii care mai lovesc reverul cu o mână, Roger Federer este un exemplu de eleganță ca tenisman, dar și în general, ca om, un familist convins (căsătorit de un deceniu cu Milena, tatăl a două perechi de gemeni, 2 fete și 2 băieți). Este, așa cum se exprima plastic un comentator, folosind o butadă cunoscută în lumea anglo-saxonă, ginerele ideal, pe care orice mamă de fată și l-ar dori. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”