Federer nu își va încheia cariera după Jocurile Olimpice de la Rio

Federer nu își va încheia cariera după Jocurile Olimpice de la Rio

Jucătorul elvețian de tenis Roger Federer a anunțat că nu își va încheia cariera după Jocurile Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro, în timpul cărora va sărbători împlinirea vârstei de 35 ani (pe 8 august mai exact). "Nu am spus niciodată că după Rio totul se va încheia pentru mine. Am spus doar care este următorul meu obiectiv pe termen lung", a declarat elvețianul marți, în capitala Franței, unde participă la Mastersul 1000 ATP de la Paris-Bercy.

Campionul din Țara Cantoanelor, cu 17 titluri de Mare Șlem în palmares, a dezvăluit că obișnuiește să-și planifice programul "cu peste un an înainte", iar cel pe anul 2017 este deja "finalizat", precizează AFP. "Cât timp nu știu când mă voi opri, așa planific eu, până la infinit dacă doriți", a adăuga el.

Federer, actualul număr 2 mondial, a reușit un nou sezon foarte bun în 2015, chiar dacă nu a câștigat nicio competiție de Grand Slam. Cu două turnee înainte de finalul sezonului, bilanțul său cuprinde șase trofee, ultimul dintre ele — al 88-le din carieră — fiind cucerit duminică, în orașul său natal, Basel. Elvețianul a jucat și a pierdut două finale de Mare Șlem, la Wimbledon și US Open, ambele în fața sârbului Novak Djokovic, numărul unu mondial.

Roger Federer are în palmares o medalie olimpică de aur la dublu, cucerită alături de compatriotul său Stanislas Wawrinka, în 2008 la Beijing, și una de argint la simplu, pe care a câștigat-o în 2012, la Londra, unde s-a înclinat în finală în fața britanicului Andy Murray (6-2, 6-1, 6-4). AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

2 „Aceasta nu este doar o altă pastilă. Este Sfântul Graal”

3 De citit... / Asta e „marea” Rusie pe care mulți proști de la noi o laudă?

4 Scene uluitoare pe autostradă: un cuplu, prins făcând sex în timp ce mașina rula cu 140 km / h

5 Fostul senator arestat în dosarul „Mită la MApN” a fost interceptat de DNA în discuția cu Octavian Berceanu despre Moșteanu: „Îi băgăm noi în buzunar.…