Fotbal: Sâmbătă s-a disputat primul meci în prima ligă a Crimeei

Primul meci disputat vreodată în nou-creata primă ligă de fotbal a Crimeei a avut loc sâmbătă, când gazdele de la SKChF Sevastopol au remizat, 2-2, cu TSK Tavria, din regiunea capitalei, Simferopol.

Peninsula Crimeea a fost anexată de Rusia pe 18 martie 2014, prin invadarea Ucrainei, al cărei fost președinte Viktor Ianukovici a fugit, renunțând la funcție. În iulie anul trecut, 4 cluburi din Crimeea au jucat în divizia secundă a Rusiei, cu aprobarea Federației ruse de fotbal.

Imediat, Federația de fotbal a Ucrainei a protestat împotriva acestei decizii, iar pe 4 decembrie UEFA a suspendat toate cele 4 cluburi, interzicându-le să joace pentru campionatul rus din ianuarie 2015, anunțând Crimeea drept "zonă specială". La recomandarea UEFA, a fost creată o federație independentă din peninsulă, cu sprijinul ministrului rus al sportului, Vitali Mutko.

Opt echipe din 8 orașe vor lua parte la campionatul Crimeei ediția 2015-2016, acestea urmând să joace fiecare cu fiecare de 4 ori, ceea ce înseamnă 28 de partide de fiecare formație.

Campionatul se va încheia în mai 2016, cu o primă divizie care se dispută paralel cu Prima Ligă, cu sistem de retrogradare și promovare. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui