Simona Halep a reuşit o LOVITURĂ aproape IMPOSIBILĂ/VIDEO

Simona Halep a învins-o cu 6-4, 6-2 pe belgianca Yanine Wickmayer, prima ei victorie în meciurile cu aceasta.

Al patrulea meci la Melbourne, al treilea pe Rod Laver, iar Simona este din ce în ce mai confortabilă. Numărul 3 mondial și-a obținut calificarea în sferturile de finală după o altă victorie concludentă, 6-4, 6-2 într-un meci foarte frumos cu Yanine Wickmayer.

Este al doilea an la rând în care Simo ajunge în ultimele opt la Melbourne. De asemenea, victoria de azi îi asigură matematic menținerea pe cel puțin locul 3 după finalul turneului. 

În sferturi, Simona o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Makarova, cea care a eliminat-o pe Julia Goerges, 6-3, 6-2. Cele două au mai jucat un singur meci direct, în sferturile de finală de la New Haven, câștigat de Simona cu 6-1, 7-6.

Makarova este pentru a treia oară în sferturi la Melbourne, turneu unde a reușit, în 2012, să o învingă și pe Serena Williams. 

"Am jucat bine, am vrut să fiu atentă la fiecare punct și să-mi fac jocul, pentru că știam că Yanine e o jucătoare foarte bună. Sunt foarte fericită că am trecut din nou în sferturi aici. Am încredere că pot câștiga și meciul următor".

Celălalt sfert de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului feminin este Maria Sharapova - Eugenie Bouchard.

În ultimele cinci turnee de Grand Slam, Simona a ajuns de patru ori în sferturi sau mai sus, excepția fiind US Open 2014.

Simona, care a ajuns la nouă victorii consecutive în acest sezon, a reușit, de asemenea, punctul meciului, un passing de rever în full strech, dintr-o poziție foarte dificilă, cu care a stârnit o mică furtună de complimente pe Twitter și a obținut inclusiv aplauzele antrenorului adversarei ei. Sursa  treizecizero.ro .

Simona n-a avut un meci uşor


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele