ȘTIRILE AMIEZII - SPORT - 16 DECEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII - SPORT - 16 DECEMBRIE

Românca Simona Halep, numărul trei mondial, a fost poziționată pe primul loc între tinerele vedete din tenisul feminin mondial, într-o ierarhie alcătuită de reputatul portal american Bleacher Report. În ierarhie, Halep este urmată de Eugenie Bouchard (Canada), a treia este elvețianca Belinda Bencic, a patra e considerată Garbine Muguruza (Spania), iar pe locul al cincilea a fost poziționată americanca Madison Keys.

* Antrenorul român Cosmin Olăroiu va conduce naționala de fotbal a Arabiei Saudite la Cupa Asiei pe Națiuni de luna viitoare, în Australia, după ce prințul moștenitor din Dubai, șeicul Hamdan bin Mohammed, a fost de acord să îl elibereze de sub contractul cu formația Al-Ahli, din Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters.

* Fondatorul și președintele Asociației Student Sport, Adrian Socaciu, a afirmat într-un interviu video acordat AGERPRES că anul 2014 a fost cel mai bun din activitatea organizației pe care o conduce. Student Sport a reușit să crească numărul competițiilor, organizând întreceri la zece sporturi, a scos o revistă și are o emisiune de radio săptămânală dedicată sportului universitar.

* Eduard Carol Novak, primul campion paralimpic al României, la Londra în 2012, a transmis forului olimpic național (COSR) o serie de propuneri privind modificarea Legii sportului 69/2000, care să înlăture discriminările față de sportivii cu dizabilități, se arată într-un comunicat al președintelui Federației Române de Ciclism.

* Rezultatele înregistrate de sportivii Federația Română de Tir Sportiv în 2014 sunt considerate ''în grafic'', iar obiectivul declarat al acestui for este calificarea a patru sportivi la Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, din 2016, unde se speră în câștigarea celei de-a 16-a medalii olimpice a tirului românesc.

* Norvegia este prima echipă calificată în semifinalele Campionatului European de handbal feminin din Ungaria și Croația, după ce a învins, luni seara, formația Poloniei, cu scorul de 26-24, la Debrecen, în timp ce România nu mai are nicio șansă de a ajunge în careul de ași. România, care a obținut o victorie de senzație în fața Spaniei, cu 22-20, după 9-14 la pauză, a ieșit din calculele calificării înaintea ultimei etape, după ce Danemarca a învins Ungaria cu scorul de 23-20.

* Naționala feminină de baschet a României a început pregătirile pentru Campionatul European de anul viitor — Eurobasket Women 2015, pe care îl va găzdui împreună cu Ungaria. Prima acțiune a reprezentativei va avea loc, sub comanda antrenorilor Florin Nini și Radu Alexandru, în perioada 13-23 decembrie, la Complex Sportiv Cheile Grădiștei-Fundata.

* Andrea Pirlo, mijlocașul echipei italiene de fotbal Juventus Torino, a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul Italiei în sezonul 2013-2014, distincție pe care a primit-o pentru al treilea an consecutiv, luni seara, într-o gală organizată de sindicatul jucătorilor italieni (AIC).

* Atacantul Karim Benzema, de la Real Madrid, a fost desemnat cel mai bun fotbalist francez al anului 2014 de către revista ''France Football''.

* Steve Hansen, antrenorul echipei de rugby a Noi Zeelande, campioana mondială en titre, a semnat o prelungire de doi ani a contractului său, până în 2017, relatează agenția Reuters.

* Nord-irlandezul Rory McIllroy a fost ales cel mai bun jucător din Europa, pentru a doua oară în ultimii trei ani, după ce a terminat anul 2014 pe prima treaptă a ierarhiei mondiale, relatează Reuters.

* Echipa feminină de futsal a Braziliei a câștigat ediția 2014 a Cupei Mondiale desfășurată în Costa Rica și a obținut al cincilea său titlu mondial, după ce a învins în finală echipa Portugaliei cu 4-3.

* Fotbalistul american DaMarcus Beasley, care a participat la patru ediții ale Cupei Mondiale, și-a anunțat, la 32 de ani, retragerea internațională pe contul său de Instagram.

* Fostul internațional francez Thierry Henry (123 de selecții) a anunțat, marți, pe contul său de Facebook, că a decis să se retragă din fotbal și va deveni consultant pentru postul britanic de televiziune Sky Sports, informează AFP.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia