EXPLOZIV/Ponta, CITAT la DNA/GHINION, Penalul se OPEREAZĂ în Turcia

Premierul penal al României, Victor Ponta, a fost citat pentru luni la DNA. Însă nu s-a prezentat. La sediul DNA a ajuns doar avocata. Care a depus dovada că Penalul nu se poate prezenta. Potrivit unor surse juridice, avocata Loredana Radu a studiat dosarul clientului său şi a depus acte medicale din care rezultă că premierul se află, luni, în Turcia, pentru a se opera la genunchi. Sursele noastre spun că Ponta se află la cea de-a doua evitare a prezentării în fața procurorului Uncheșelu după ce săptămâna trecută a mai făcut o solicitare de amânare, din motive politice. 

Toate sursele indică faptul anunțat de Comisarul.ro încă de sâmbătă, în exclusivitate, că Ponta s-a internat în Turcia pentru a efectua o intervenție chirurgicală la un picior, așa cum am scris în acest material  EXPLOZIV/Ponta NU s-a ÎNTORS în țară! A plecat de la Baku, în Turcia, cu avionul lui Erdogan!


populare
astăzi

1 Mihai Jurca părăsește Antena 1 după 21 de ani: O nouă viață dedicată călătoriilor

2 Așa o fi? / „Ei știau că dacă se dă telefon de la Băneasa din pădure, toată lumea este în poziție de drepți”

3 Așa o fi? / „Serviciul secret militar ucrainean a încercat să mă asasineze”

4 Fostul Mădălinei Ghenea se căsătorește cu Iana Budeanu

5 O firmă de armament deținută de o bistrițeancă de 75 de ani și un colonel din Poliție a avut în 2024 un profit de șase ori mai mare decât compania de …