10 medici, reținuți de DIICOT Oradea pentru eliberare de rețete fictive

Procurorii DIICOT au reținut joi 12 persoane, printre care se află 10 medici și o farmacistă, într-un dosar de fraude cu rețete fictive. Persoanele reținute vor fi prezentate vineri în instanță cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit DIICOT, 6 sunt medici de familie, iar 4 sunt medici specialiști în cardiologie și diabet pentru copii.

În luna noiembrie 2014, procurorii au efectuat 67 de percheziții domiciliare pe raza municipiului Oradea și în județul Bihor, la Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea — Secția Oncologie, mai multe farmacii și cabinete medicale individuale ale unor medici de familie.

Ancheta în acest caz vizează destructurarea unei grupări formate din 50 de persoane, specializată în evaziune fiscală, înșelăciune și fals.

Prejudiciul în dosar este de aproximativ 700.000 euro, prin eliberarea a peste 14.000 de rețete fictive.

Conform DIICOT, în perioada 2012 — 2014, membrii grupării au generat activități de fraudare a Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin creșterea artificială a cuantumului vânzărilor aferente "medicamentelor cu și fără contribuție personală utilizată în tratamentul ambulatoriu (TA) și a medicamentelor și materialelor sanitare specifice", care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluși în unele programe naționale cu scop curativ (PNS) și implicit a sumelor raportate și ulterior decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. AGERPRES


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei