Abdullah Atas şi alte trei persoane, reţinuţi în dosarul de evaziune de 1,5 milioane de euro

Abdullah Atas şi alte trei persoane, reţinuţi în dosarul de evaziune de 1,5 milioane de euro

Omul de afaceri turc Abdullah Atas, arestat preventiv după ce a intrat cu maşina într-un poliţist de la Rutieră, şi alte trei persoane au fost reţinuţi, joi, într-un dosar de evaziune fiscală de 1,5 milioane de euro. Cei patru suspecţi vor fi prezentaţi vineri instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii au descins, joi dimineaţă, la 12 adrese din Bucureşti şi Ilfov, printre care domiciliile suspecţilor şi ale asociaţilor unor firme fantomă, precum şi sediile firmelor vizate în cauză şi punctele de lucru ale acestora.

Surse din Poliţie au declarat că printre firmele percheziţionate este şi cea a lui Abdullah Atas, Atas Light, care are mai multe magazine cu corpuri de iluminat.

Pe numele a 18 persoane au fost emise mandate de aducere, fiind cercetate pentru evaziune fiscală.

Suspecţii au fost audiaţi la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5, dosarul fiind instrumentat de Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Abdullah Atas a fost scos din Arestul Poliţiei Capitalei şi dus în faţa anchetatorilor, în dosarul de evaziune fiscală.

"Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, instrumentează un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faţă de cinci cetăţeni turci, administratori a trei societăţi comerciale, ce deţin o poziţie importantă pe piaţa românească, în comerţul cu obiecte şi corpuri de iluminat", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 - 2015, cei cinci administratori de firme au introdus în ţară, din spaţiul extra şi intracomunitar, cantităţi importante de obiecte şi corpuri de iluminat, pe care le-au vândut atât către alţi distribuitori cât şi prin intermediul magazinelor proprii, situate în Bucureşti şi Ilfov.

"Pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit şi a TVA aferente veniturilor realizate, suspecţii au creat circuite comerciale fictive, înregistrând în contabilitate cheltuieli nereale, reprezentând fie achiziţii de la firme cu comportament de tip fantomă, fie achiziţii supraevaluate, ale întregului fond de comerţ, al unor societăţi controlate prin interpuşi şi aflate în insolvenţă sau lichidare", a precizat Poliţia Capitalei.

Firmele fantomă erau administrate de persoane de condiţie modestă, fără studii, unele dintre acestea având sediul în comuna Sinteşti, judeţul Ilfov şi fiind implicate şi în alte scheme evazioniste.

În cinci ani, în contabilitatea societăţilor vizate au fost înregistrate facturi fiscale fictive în valoare de peste patru milioane de euro, fiind produs un prejudiciu bugetului de stat de 1,5 milioane de euro, susţin anchetatorii.

Omul de afaceri turc Abdullah Atas a fost arestat preventiv în 3 august, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzat de omor calificat, după ce, în 2 august, a intrat cu maşina în poliţistul Gheorghe Ionescu, de la Brigada Rutieră a Capitalei, acesta decedând după aprtoape trei săptămâni, din cauza multiplelor traumatisme suferite. Anchetatorii au stabilit că Abdullah Atas avea, la momentul accidentului rutier, o alcoolemie de 1,65 la mie şi mergea cu 180 - 200 de kilometri la oră.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”