ACCIDENT GRAV în Vrancea: Patru persoane au murit

Şase persoane au murit într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, ce a avut loc la ieşirea din localitatea Adjud către Bacău, informează Centrul Infotrafic.

ACCIDENT GRAV în Vrancea (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidentul produs, vineri, la ieşirea din Adjud spre Bacău a ajuns la şase, iar singurul supravieţuitor al accidentului este în stare gravă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma accidentului produs în judeţul Vrancea şi în care au fost implicate două autoturisme, patru persoane - doi soţi şi cei doi copii ai acestora - au murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite grav.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Bogdan Toader, ulterior două dintre cele trei persoane rănite au murit la spitalul din Adjud, iar celălalt rănit este în stare critică.

Primele date arată că cele două persoane decedate la spital ar fi soţ şi soţie care se aflau în autoturismul Fiat implicat în accident.

Până în prezent, poliţiştii din Vrancea nu au reuşit să stabilească o cauză exactă a accidentului soldat cu şase morţi şi un rănit.

Accidentul s-a produs vineri după-amiază pe DN 2 (E 85), la ieşirea din Adjud spre Bacău, după ce două autoturisme, unul înmatriculat în Vrancea şi altul în Brăila, s-au ciocnit frontal.

"Din primele date, un autoturism Volkswagen care se deplasa către Bucureşti a pătruns pe contrasens tamponând frontal un autoturism Fiat. În urma accidentului, au decedat patru persoane din Volkswagen, iar trei persoane din Fiat au fost rănite grav, fiind transportate la spitalul din Adjud”, declara purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vrancea, Bogdan Toader.

Potrivit acestuia, cele patru persoane care au decedat pe loc ar fi membrii aceleiaşi familii, respectiv părinţii şi doi copii, care ar fi din judeţul Brăila.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

3 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România