Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România
Nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru complică masiv ecuația puterii la București și riscă să arunce scena politică într-un blocaj cu efecte greu de anticipat. Fostul premier Adrian Năstase atrage atenția că eșecul conturării unei majorități parlamentare ar readuce pe masă scenariul alegerilor anticipate, o evoluție care ar favoriza direct partidul AUR și ar putea duce până la suspendarea președintelui Nicușor Dan.
Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l propune pe eurodeputatul Siegfried Mureșan la șefia Guvernului declanșează o rundă complexă de manevre politice, consideră fostul premier Adrian Năstase într-o analiză publicată pe blogul său . În timp ce partidele autohtone încearcă să vadă dacă pot închega o susținere solidă, cancelariile europene evaluează semnalul transmis de la București, iar opinia publică rămâne în incertitudine cu privire la viitoarea conducere a țării.
În viziunea lui Năstase, mutarea de la Cotroceni a venit pe fondul criticilor pe care șeful statului le-a adus formațiunilor politice, reproșându-le că prioritizează calculele electorale în detrimentul binelui general. Aruncarea lui Mureșan în arenă funcționează ca un test menit să forțeze partidele să își asume deschis sprijinirea sau respingerea unei formule guvernamentale. Totuși, această strategie implică o capcană majoră: dacă nu se poate strânge o majoritate, se ajunge inevitabil la discuția despre dizolvarea Parlamentului și declanșarea scrutinului anticipat.
Un astfel de deznodământ ar avantaja în primul rând AUR, avertizează fostul lider social-democrat. O nouă configurație a Legislativului ar putea crea o forță ostilă Palatului Cotroceni, capabilă să inițieze procedura de suspendare a președintelui. În acel context, atribuțiile prezidențiale ar reveni interimar președintelui Senatului, iar soarta șefului statului ar fi tranșată abia în urma unui referendum național de demitere.
Dincolo de jocurile interne, numirea are o puternică încărcătură externă. Năstase distinge două axe diplomatice esențiale: relația cu Franța, unde intenția lui Dacian Cioloș de a viza conducerea Francofoniei impune o abordare prudentă a sprijinului oficial al Bucureștiului, și filiera germană. În cazul acesteia din urmă, sosirea lui Siegfried Mureșan la Palatul Victoria ar putea fi privită ca un demers de reconsolidare a conexiunilor bilaterale după mandatul lui Klaus Iohannis.
Trecutul politic al lui Mureșan alimentează aceste interpretări. El a activat în Germania alături de deputatul Gunther Krichbaum, un politician implicat de-a lungul anilor în disputele privind justiția de la București, a cărui soție, românca Oana Harvalia, a făcut parte din echipa Monicăi Macovei. Năstase remarcă acid că intervențiile externe de acest tip au forțat uneori limitele normalității într-un parteneriat european și reamintește că Mureșan a fost inclus inițial pe listele europarlamentare de către Traian Băsescu, în 2014, sugerând ironic că fostul președinte l-ar fi putut primi acum pe acesta cu pâine și sare.
Dincolo de legitimitatea candidaturii sale sau de experiența dobândită la Bruxelles, fostul premier susține că miza reală constă în capacitatea lui Mureșan de a guverna independent, de a veni cu viziuni clare pe zona de buget și economie și de a apăra interesele României chiar și atunci când acestea intră în coliziune cu cerințele partenerilor occidentali.
Năstase nu ratează ocazia de a ironiza posibilitatea unui executiv de orientare tehnocrată, remarcând că acesta ar fi ocazia perfectă pentru ca analiștii și comentatorii frecvenți din televiziuni – de la Pippidi, Orcan și Ioniță, până la Caramitru, Preda, Papahagi sau Carp – să preia direct responsabilitatea actului de guvernare.
În încheiere, fostul premier face o paralelă cu modelul sârbesc, în care Aleksandar Vučić s-a orientat către șefia Executivului, adăugând o săgeată directă către Klaus Iohannis: „Apropo, mai știți ceva despre el? S-a repatriat? Și-a plătit datoria către statul român?”.
Explorează subiectele:
