AUDIO Când România și Albania au cântat aceeași melodie ca imn național
Povestea incredibilă a unei creații a lui Ciprian Porumbescu: de la „Pe-al nostru steag e scris Unire”, la imnul Albaniei și, pentru doi ani, din nou la imnul României.
Există în istoria Europei povești care par inventate de un scenarist, dar care sunt cât se poate de reale.
Timp de aproximativ doi ani, între 1975 și 1977, România și Albania au avut imnuri naționale construite pe aceeași melodie.
Melodia era a lui Ciprian Porumbescu.
Pentru români, ea era cunoscută din cântecul patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Pentru albanezi, devenise „Himni i Flamurit” – „Imnul Drapelului”.
Iar în 1975, după mai bine de șase decenii, aceeași melodie avea să reapară în România, de această dată ca imn de stat, sub titlul „E scris pe tricolor Unire”. Sursele istorice consemnează perioada 1975–1977 și faptul că melodia era aceeași cu cea a imnului Albaniei.
1880. O melodie românească
Ciprian Porumbescu compune în 1880 muzica pentru cântecul patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, pe versurile lui Andrei Bârseanu.
Cântecul devine unul dintre simbolurile muzicale ale patriotismului românesc.
Primele versuri sunt:
Pe-al nostru steag e scris unire,
Unire-n cuget și simțiri
Și sub măreața lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.
Porumbescu nu avea însă să trăiască suficient pentru a vedea cât de departe va ajunge melodia sa.
Compozitorul moare în 1883, la numai 29 de ani.
Albania își va proclama independența aproape trei decenii mai târziu.
Iar melodia lui Porumbescu va avea atunci o nouă viață.
La începutul secolului XX, Bucureștiul era unul dintre centrele importante ale comunității albaneze.
Aici se afla poetul Aleksandër Stavre Drenova, cunoscut sub pseudonimul Asdreni.
El scrie poemul care va deveni „Himni i Flamurit”, imnul național al Albaniei. Poemul a fost publicat în 1912, iar melodia aleasă era cea compusă de Ciprian Porumbescu.
Astfel se produce o situație extraordinară:
versurile unui viitor imn național albanez apar în mediul comunității albaneze din București, iar muzica aparține unui compozitor român.
În 1912, melodia intră în istoria noului stat albanez sub numele de „Himni i Flamurit” – „Imnul Drapelului”.
Pentru albanezi, melodia primește propriile sale versuri, scrise de Asdreni.
Textul complet al versiunii tradiționale este:
Rreth flamurit të përbashkuar
Me një dëshir' e një qëllim,
Të gjith' atij duke iu betuar
Të lidhim besën për shpëtim.Prej lufte veç ai largohet
Që është lindur tradhëtor,
Kush është burrë nuk frikohet,
Por vdes, por vdes si një dëshmor!Në dorë armët do t'i mbajmë,
Të mbrojmë atdheun në çdo kënd,
Të drejtat tona ne s'i ndajmë;
Këtu armiqtë s'kanë vënd!Se Zoti vetë e tha me gojë
Që kombe shuhen përmbi dhe,
Po Shqipëria do të rrojë;
Për të, për të luftojmë ne!O Flamur, flamur, shenj' e shenjtë
Tek ti betohemi këtu
Për Shqipërinë, atdheun e shtrenjtë,
Për nder' edhe lavdimn e tu.Trim burrë quhet dhe nderohet
Atdheut kush iu bë therror.
Përjetë ai do të kujtohet
Mbi dhe, nën dhe si një shenjtor!
Versiunea oficială cântată astăzi este mai scurtă decât poemul complet, fiind folosite în mod obișnuit primele strofe ale textului.
Și aici apare elementul pe care un român îl poate recunoaște imediat: melodia.
După mai bine de șase decenii, melodia lui Porumbescu revine oficial în România.
În 1975, România adoptă ca imn de stat o prelucrare a cântecului „Pe-al nostru steag e scris Unire”, cu un text nou, adaptat ideologiei comuniste.
Noul titlu este:
„E scris pe tricolor Unire”
Primele strofe sunau astfel:
E scris pe tricolor Unire,
Pe roșu steag liberator.
Prin lupte sub a lor umbrire,
Spre comunism urcăm în zbor.Acel ce-n luptă grea se teme,
Nu stă între învingători.
Iar noi, uniți în orice vreme,
Am fost, vom fi biruitori!Din veci străbunii apărară
De veacuri românesc meleag.
Noi nu aflăm dușmani în țară,
Primind prietenii cu drag.În cartea comunistă scrie
Că asuprirea va pieri.
Prin noi, iubita Românie,
Liberi, în veci va înflori!Stăpân pe-al său destin poporul,
De viață dreaptă făurar,
Clădește falnic viitorul,
Urmând partidul unitar.Tu, Românie socialistă,
În lume mândră vei sui.
În era nouă comunistă,
Etern, etern vei dăinui!
Textul este atribuit în sursele consultate unui autor necunoscut și este descris ca o prelucrare a cântecului lui Porumbescu.
Și aici apare paradoxul.
În 1975, România adoptă ca imn de stat o melodie care era deja, din 1912, melodia imnului național al Albaniei.
Astfel, între 1975 și 1977, România și Albania au avut simultan imnuri naționale pe aceeași melodie.
Nu era același text.
Nu era vorba, în sens strict, despre același imn.
Era însă aceeași compoziție muzicală a lui Ciprian Porumbescu.
În România:
„E scris pe tricolor Unire...”
În Albania:
„Rreth flamurit të përbashkuar...”
Două limbi.
Două texte.
Două state.
O singură melodie.
România – 1975–1977
„E scris pe tricolor Unire”
Există și o înregistrare audio vocală de 3 minute și 12 secunde, catalogată ca „Anthem of Romania (1975–1977)”.
Albania
„Himni i Flamurit”
Ascultate consecutiv, cele două variante fac ca povestea să devină aproape imposibil de contestat:
melodia este aceeași.
Coincidența nu avea însă să dureze.
În 1977, România renunță la „E scris pe tricolor Unire” și adoptă „Trei culori”, tot pe o melodie a lui Ciprian Porumbescu. Lista istorică a imnurilor României consemnează „E scris pe tricolor Unire” pentru perioada 1975–1977 și „Trei culori” din 1977.
Astfel, România încetează să mai folosească melodia care continua să fie imnul Albaniei.
Episodul celor două imnuri pe aceeași melodie se încheie.
Durase aproximativ doi ani.
Dar povestea nu dispare.
Privită retrospectiv, cronologia pare aproape neverosimilă:
1880 – Ciprian Porumbescu compune melodia „Pe-al nostru steag e scris Unire”.
1912 – aceeași melodie devine „Himni i Flamurit”, imnul Albaniei.
1975 – România adoptă melodia pentru „E scris pe tricolor Unire”.
1975–1977 – România și Albania au simultan imnuri naționale construite pe aceeași melodie.
1977 – România renunță la melodie și adoptă „Trei culori”.
Iar Ciprian Porumbescu?
Nu a apucat să vadă niciunul dintre aceste momente.
A murit în 1883.
Cu aproape 30 de ani înainte ca Albania să-și proclame independența.
Cu aproape un secol înainte ca melodia lui să fie folosită din nou ca imn de stat al României.
Poate că partea cea mai frumoasă a acestei istorii este rolul Bucureștiului.
Orașul apare în centrul poveștii albaneze.
Aici exista o importantă comunitate albaneză.
Aici este legată activitatea lui Asdreni de apariția textului care avea să devină imnul Albaniei.
Iar melodia care avea să însoțească acel text era creația unui compozitor român.
Mai târziu, aceeași melodie avea să revină în România și să devină, pentru scurt timp, imn de stat.
România → București → Albania → România.
Acesta este traseul aproape incredibil al unei melodii.
