„Oamenii nu mai trăiesc. Așteaptă moartea”/Orașul transformat de ruși într-un lagăr al morții, în care banii nu mai cumpără nimic
La o distanță infimă de teritoriul eliberat de trupele ucrainene, aproape 6.000 de oameni trăiesc un asediu cumplit în Oleșkî, o localitate transformată de forțele ruse într-un spațiu complet izolat de lume. Fără acces la provizii de bază și asediați de mine și drone, locuitorii supraviețuiesc de la o zi la alta doar prin troc și căutări disperate printre ruine.
Deși fluviul Nipru separă orașul Oleșkî de Hersonul controlat de forțele ucrainene pe o distanță de numai patru kilometri, această fâșie de pământ a devenit o barieră de netrecut. Podurile bombardate, rețelele dense de mine și supravegherea permanentă a dronelor au blocat în interior circa 6.000 de suflete, dintre care 200 sunt copii. În acest perimetru ermetic închis, moneda nu mai are nicio utilitate practică: chiar dacă un kilogram de zahăr sau o folie de analgezice Citramon ar ajunge teoretic la circa 1.000 de ruble (aproape 50 de lei), magazinele sunt de mult pustii.
Imaginea dezastrului în Oleșkî Foto: X
Economia locală a regresat la stadiul de troc elementar. Făina, cartofii, cafeaua, ceaiul sau cerealele se oferă doar la schimb pentru alte produse esențiale, cum ar fi legumele date pentru ouă. Șefa administrației militare locale, Tetiana Hasanenko, declara pentru publicația kyivpost că numerarul și-a pierdut orice putere: „Indiferent câți bani ai, nimeni nu mai vinde nimic”.
Deznădejdea este sintetizată și de mărturia online a unei locuitoare, Alla Lihman-Maliș: „La doar patru kilometri de noi există viață și mâncare, dar pur și simplu nu există nicio posibilitate fizică de a părăsi orașul”. Ultima aprovizionare documentată oficial cu medicamente și hrană a avut loc pe 26 mai. Dacă pe parcursul verii locuitorii s-au putut hrăni parțial din grădinile improvizate pe peticele de pământ neminate – cultivând roșii, vinete, castraveți ori dovlecei –, sosirea toamnei a tăiat și această sursă. În piață mai ajung sporadic doar câteva verdețuri, pepeni și stocuri de margarină dintr-o fostă fabrică de lactate.
În Oleșkî, oamenii au rămas fără mâncare. Foto: Khpv.org
Cronica degradării: de la ninsori la foamete extremă
Un jurnal ținut de un rezident și preluat în primăvară de presa ucraineană arată cum s-a instalat colapsul. După o ninsoare puternică în data de 10 ianuarie, transporturile au fost sistate; doar un transport modest a mai pătruns opt zile mai târziu. Ulterior, pâinea a dispărut rapid, unitățile comerciale au tras obloanele, iar rezervele casnice – conserve, paste, condimente – s-au evaporat. O farmacie a funcționat doar până și-a epuizat stocurile, nemaiavând acces nici la tratamente, nici la carburant.
Oamenii au început să caute prin locuințe uitate rezerve vechi de cereale sau morcovi uscați. Făina era dramuită cu mare atenție pentru turte prăjite în tigaie, iar bucățile de pâine erau uscată pentru a rezista mai mult timp. Odată cu golirea buteliilor de gaz, gătitul s-a mutat pe sobe cu lemne sau arzătoare portabile. Pe durata iernii s-a recurs chiar la vânarea porumbeilor și a fazanilor, iar unii locuitori au relatat că au supraviețuit perioade întregi consumând exclusiv apă și miere.
Organizațiile caritabile primeau semnale alarmante de la rude din exterior, precum cel relatat de activista Ksenia Arhipova: „Tata este la această adresă. Nu există mâncare”.
Rute letale și încercări eșuate de salvare
Ajutoarele umanitare au devenit ținte pe traseele minate. La 2 iunie, un convoi umanitar a detonat o mină la intrarea în localitate, incident soldat cu moartea unui voluntar și rănirea altor trei, conform datelor ONU. O altă misiune a fost abandonată în septembrie din cauza dronelor, a minelor și a capcanelor explozive. Localnicii înfometați au înfruntat pericolele și au mers pe jos circa șapte kilometri pe drumul minat pentru a aduna ce mai rămăsese din încărcătura avariată: cartofi arși, ceapă și pâine îmbibată de ploaie.
Sistemul medical este practic paralizat. Singura unitate sanitară funcțională nu dispune de curent electric stabil, aparatură de diagnostic, antibiotice sau analgezice adecvate pentru tratarea rănilor. Serviciul de ambulanță a încetat intervențiile la domiciliu, iar pacienții în stare critică nu pot fi evacuați. Morga a fost nimicită, lipsesc spațiile frigorifice, iar cadavrele rămân adesea neadunate din cauza pericolului de a ieși pe străzi.
Capcana evacuării și bilanțul victimelor
O acțiune de evacuare planificată în detaliu – cu liste întocmite de autoritățile ucrainene, angajament de încetare a focului și sprijinul Crucii Roșii – a fost blocată după ce partea rusă nu a mai dat confirmarea finală. În lipsa unui coridor organizat, oamenii s-au aventurat pe cont propriu. Unii au mers pe jos în fața mașinilor propriilor familii pentru a detecta minele de pe carosabil. Alții au ocolit prin teritoriile ocupate, Rusia, Belarus și state europene pentru a se întoarce în Ucraina neocupată; o familie a mers patru zile pe jos, însoțită de o bătrână de 84 de ani, după ce anterior trăise din cartofi și paste culese din pivnițe părăsite.
Până la finele lunii iunie, voluntarii au extras doar aproximativ 180 de persoane din Oleșkî și zonele limitrofe, o cifră infimă față de numărul celor rămași, printre care se află preponderent bolnavi imobilizați, bătrâni și persoane cu dizabilități.
Pentru localitățile Oleșkî și Hola Pristan, ONU a consemnat în 2026 cel puțin 29 de decese civile și 54 de răniți. Moartea a survenit din cauze precum accidente vasculare cerebrale, infarct, septicemie, hipotermie și suspiciuni puternice de inaniție. O evaluare europeană, neconfirmată independent dar compilată pe baza datelor oferite de voluntari și oficiali, avansează o cifră de peste 300 de persoane decedate din cauza gerului și a foametei până în primăvară.
Moscova a respins inițial acuzațiile de criză umanitară, afirmând că trimite provizii. Ulterior, o reacție a Ministerului rus de Externe a recunoscut situația critică, dând însă vina pe acțiunile Kievului și ale Occidentului.
Ocupat încă din debutul invaziei și devastat suplimentar în iunie 2023 de viitura provocată de ruperea barajului Kahovka, orașul care adăpostea înainte peste 24.000 de locuitori este astăzi o ruină fără utilități, prinsă între linia frontului și apele Niprului. Concluzia Tetianei Hasanenko rămâne implacabilă: „Oamenii nu mai trăiesc. Așteaptă moartea”.
Explorează subiectele:
