Un colos de beton uitat în junglă s-a transformat în paradisul adrenalinei
Podul care nu duce nicăieri Foto: Profimedia
Deși privit de departe oferă imaginea stranie a unei relicve din beton înghițite de pădurea tropicală, viaductul trăiește astăzi o a doua viață. Faptul că lucrarea nu s-a mai conectat niciodată la șoseaua pentru care a fost gândită a transformat-o într-un punct de atracție pentru practicanții de sporturi extreme. Turiștii dornici de aventură străbat trasee dificile pentru a face bungee jumping, escaladă sau coborâri în rapel de pe marginea punții suspendate la zeci de metri înălțime.
Pentru a ajunge la acest gigant de beton, vizitatorii trebuie să parcurgă zone greu accesibile, ultima etapă a traseului presupunând deplasarea exclusiv pe jos sau pe motociclete de teren prin desișul pădurii.
Un vis de infrastructură din secolul trecut
Rădăcinile acestei construcții neobișnuite coboară în anii 1950, o epocă marcată de extinderea accelerată a rețelei de drumuri din Brazilia. Planul autorităților viza îmbunătățirea semnificativă a legăturilor dintre marile centre urbane, cu prioritate pe ruta esențială dintre São Paulo și Rio de Janeiro, după cum amintește publicația Blic .
Misiunea proiectanților a fost însă complicată considerabil de particularitățile geografice: relieful accidentat și densitatea pădurii tropicale reprezentau bariere formidabile pentru amenajarea unei căi rutiere clasice la nivelul solului.
Ideea a fost reluată două decenii mai târziu, în anii 1970, când guvernul brazilian a demarat un amplu program de modernizare industrială și de infrastructură. Pentru a depăși obstacolele impuse de relief, inginerii au adoptat o soluție temerară: înălțarea șoselei direct deasupra coroanelor copacilor.
Traseul urma să exploateze fâșiile de teren degajate anterior de compania petrolieră de stat Petrobras pentru mentenanța rețelei sale de conducte de gaze — detaliu care a dat, în cele din urmă, și numele sub care viaductul este cunoscut astăzi.
Provocări extreme și abandonul final
Șantierul a impus eforturi uriașe din partea muncitorilor, forțați să lucreze în condiții extreme, la temperaturi sufocante, înconjurați de roiuri de insecte și de o vegetație agresivă. Rezultatul a fost o structură impresionantă de circa 300 de metri lungime, sprijinită pe piloni ce depășesc 40 de metri înălțime.
Dacă ar fi fost inaugurat conform planului inițial, segmentul suspendat ar fi redus cu mai bine de 50 de kilometri distanța parcursă între principalele metropole braziliene.
Proiectul ambițios a fost însă curmat de turbulențele economice care au lovit Brazilia în acea perioadă. Confruntate cu lipsa fondurilor, autoritățile au sistat șantierul și au regândit strategia de dezvoltare a coridoarelor de transport. Soluția finală aleasă a fost reconfigurarea drumului de-a lungul liniei de coastă, decizie care a lăsat viaductul fără nicio funcționalitate în planul rutier național.
Lăsată pradă intemperiilor, structura a fost treptat învăluită de vegetație, conturând peisajul suprarealist al unui drum suspendat ce se oprește brusc în aer, deasupra junglei braziliene.
Explorează subiectele:
