Adrian Năstase va afla pe 24 iunie dacă primeşte un an în plus de închisoare după contopirea pedepselor din dosarele Zambaccian şi Trofeul Calităţii

Adrian Năstase va afla pe 24 iunie dacă primeşte un an în plus de închisoare după contopirea pedepselor din dosarele Zambaccian şi Trofeul Calităţii

Adrian Năstase va afla pe 24 iunie dacă primeşte un an în plus de închisoare după contopirea pedepselor din dosarele Zambaccian şi Trofeul Calităţii

„Eu nu cred ca trebuie sa iubim sau sa dispretuim justitia. Trebuie sa vedem daca are ambii ochi legati sau numai unul. DNA e o institutie care face si lucruri bune si lucruri rele. Nu este o institutie neaparat rea, in opinia mea face si lucuri bune, depinde de oamenii care se afla la conducere”, a spus Adrian Năstase în sala de judecată.

Mai mult, avocatii fostului premier au precizat că în funcţie de decizia instanţei vor demara procedurile privind eliberarea condiţionată a acestuia. Totodată, avocatul a adăugat că Năstase a scris o altă carte în cele câteva luni de detenţie şi că mai are o alta în lucru.

În urmă cu o lună, magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea procurorilor DNA ca Adrian Năstase să primească şi un spor de pedeapsă de un an, după contopirea pedepselor primite în cele două dosare. 

Dacă va fi admisă cererea DNA, fostul premier Adrian Năstase ar putea sta cinci ani după gratii.

Procurorii anticorupţie insistă ca Adrian Năstase să primească acest spor de pedeapsă de un an, precizând în recursul depus la începutul lunii iunie că acesta s-a folosit de înaltele studii juridice şi politice pentru a ocupa poziţii importante în stat. Ulterior, el s-ar fi folosit de toate acesta pentru a comite infracţiunile pentru care a fost condamnat.

În motivele de recurs depuse de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) la Curtea de Apel Bucureşti, procurorii precizează că săvârşirea mai multor infracţiuni de aceeaşi persoană demonstrează perseverenţa infracţională a acesteia, „impunându-se sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii, reeducării, dar şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni”.

„Consecinţele săvârşirii faptelor sunt dintre cele mai grave, astfel: pe de-o parte diversitatea relaţiilor sociale afectate prin activitatea infracţională derulată, iar pe de altă parte poziţia pe care condamnatul petent a avut-o la momentul săvârşirii infracţiunile a fost una de natură să lezeze încrederea societăţii în unele din cele mai înalte funcţii în stat sau în structura unui partid politic”, mai arată procurorii.

Tribunalul Bucureşti: „Năstase este un bun profesionist şi un bun familist”

 Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor anticorupţie de a acorda un spor de pedeapsă în cazul lui Adrian Năstase precizând în motivare că fostul premier este un bun profesionist, un bun familist şi un deţinut model „care nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecată”.

 În opinia magistraţilor, „pedeapsa de bază este suficientă în vederea asigurării scopului pedepsei, fiind aptă de a produce transformări reale şi profunde ale conştiinţei petentului şi pe cale de consecinţă modificări statornice, de durată ale comportamentului acestuia”.

 Magistraţii au reţinut şi faptul că Năstase nu a încercat să se sustragă de la executarea niciuneia din cele două condamnări, explicând că fostul premier nu a încercat să-şi provoace în mod voit o boală pentru a nu se supune executării mandatului, ci intenţia sa a fost de a-şi suprima viaţa. „Asa rezultă din coroborarea conţinutului actelor medicale”, spun judecătorii.

 Tribunalul Bucureşti a mai arătat în motivare că a avut în vedere şi vârsta condamnatului, „dar şi natura şi întinderea pedepsei complementare aplicată prin  hotărâre definitivă  condamnatului”, arată magistraţii.

 „Tribunalul apreciază că lipsa antecedentelor penale, micromediul persoanei condamnatului, relaţiile acestuia pe diferite  planuri - cu ambianţa socială, în cadrul acestor din urmă aspecte un loc central  ocupându-l gradul integrării  sociale sub multiplele  sale  aspecte: profesională, familială, cultural – obstească, etc. Faptul că petentul nu a încercat să se sustragă de la urmărire penală ori judecată [...] sunt argumente care converg către concluzia că nu se impune sporirea pedepsei de bază”, au arătat magistraţii Tribunalului Bucureşti.

 Condamnat la închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită 

 Adrian Năstase a fost condamnat, pe 6 ianuarie, la 4 ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită în dosarul Zambaccian. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu. Aceasta a fost găsită vinovată de spălare de bani.

 Singura care a fost condamnată la închisoare cu suspendare este Daniela Năstase, soţia fostului premier. Pentru aceasta instanţa a păstrat sentinţa dată de completul de trei judecători şi anume trei ani de închisoare cu suspendare pentru "participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală". Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de opt ani.

 De asemenea, completul de cinci judecători a decis ca soţilor Năstase să le fie confiscaţi 1.824.303,72 lei. Irinei Jianu i se vor lua 80.489 de dolari şi 500 de euro. În plus, fiecare dintre cei trei condamnaţi este nevoit să achite 20.000 de lei, bani ce reprezintă cheltuieli judiciare.

 Instanţa l-a mai condamnat pe Adrian Năstase la cinci ani de interzicere a unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

 În dosarul „Trofeul calităţii”, fostul premier a fost condamnat definitiv, pe 20 iunie 2012, de către Curtea Supremă la doi ani de închisoare cu executare. Atunci, Năstase a fost găsit vinovat în legãturã cu strângerea de fonduri pentru campania electoralã din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

 Pe 18 martie 2013 acesta a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava, unde şi-a ispăşit pedeapsa din dosarul ”Trofeul Calităţii”. Ulterior, pe 6 ianuarie 2014, a fost încarcerat la Rahova, după ce a primit 4 ani de închisoare în dosarul Zambaccian.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Alegerea lui Iordache este nulă? Pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ sunt necesa…

2 PSD, ultima crimă / Iordache va fi ales astăzi preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

3 Augustin Zegrean / Votul pentru șefia Consiliului Legislativ este nul

4 Primele semne ale apropierii dintre PSD și USR PLUS

5 Prăbușirea unui dobitoc / Cum a primit Prostul politicii două lovituri năucitoare înainte de parlamentare