ANI: Deputatul PNL Vlad Nistor, declarat incompatibil

Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta starii de incompatibilitate in cazul deputatului PNL Vlad Gheorghe Nistor, fost director general al Institutului Diplomatic Roman si fost decan al Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.

Vlad Nistor s-a aflat in stare de incompatibilitate intrucat, in perioada 29 aprilie 2010 - 1 octombrie 2012, a detinut simultan cu functia de decan al Facultatii de Istorie - Universitatea Bucuresti si functiile de director al Institutului de Studii Diplomatice din cadrul Facultatii de Istorie (perioada 29 aprilie 2010 - 9 februarie 2011) si director al Departamentului de Istorie Antica, Arheologie si Istoria Artei din cadrul Facultatii de Istorie (intervalul 1 noiembrie 2011 - 1 octombrie 2012), se arata intr-un comunicat al Agentiei Nationale de Integritate.

Potrivit ANI, Vlad Nistor a incalcat dispozitiile art. 72, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 128/ 1997, potrivit carora "Functiile de conducere (...) de decan (...) director de departament (...) sau de unitate de cercetare (...) nu se cumuleaza", si dispozitiile art. 214, alin. (1) din Legea nr. 1/ 2011, potrivit carora "Functiile de conducere (...) de decan (...) de director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare (...) nu se cumuleaza".

ANI mai arata ca Vlad Nistor a fost informat despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza iar deputatul a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere in exercitarea dreptului la aparare.


populare
astăzi

1 VIDEO Gest de văcarul satului la birt făcut de Veștea în platou la Euronews

2 Citiți și voi ce spune omul ăsta despre „salvatorul” Veștea

3 Așa o fi?

4 „Pentru mine, e o veste bună” / Cutremur în PNL. Două nume grele din partid își anunță susținerea pentru desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de …

5 „Aveți o bombă cu ceas în minister. Se numește SIPA”