Băsescu, despre sechestrul de la Nana: Nițu are sensibilități de care nu voi ține cont

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni că nu a afectat independența Justiției prin postarea pe pagina sa de Facebook a textului legat de sechestrul care a fost pus pe terenurile agricole aparținând celor 127 de familii din comuna Nana.

"Nu, și dacă domnul Nițu (n.r. Tiberiu Nițu, procurorul general al României) crede că a venit vremea ca nimeni să nu mai îndrăznească să mai exprime un punct de vedere, că dânsul are sensibilități, îl anunț că nu voi ține cont de sensibilitățile domniei sale, mai ales când minte. Din punctul meu de vedere, ce are de făcut Justiția, are de constatat dacă în procesul de restituire au fost ilegalități. Eu am scris aici (n.r. pe Facebook), dar să conteste cineva că acea comisie nu a pornit de la decizii politice este o copilărie, iar dacă domnul Nițu s-a simțit implicat politic este problema dânsului (...)", a răspuns Băsescu unei întrebări pe această temă.

În context, fostul președinte a spus că știe ce înseamnă "minciuna politică în care se implică instituțiile statului", adăugând că ar dori să nu se mai întâmple acest lucru în ceea ce-l privește.

"Știu ce înseamnă minciuna politică în care se implică instituțiile statului și aș vrea să nu se mai întâmple acest lucru în ceea ce mă privește. Am avut o experiență de circa 18 ani, în care niște minciuni politice au fost preluate de instituțiile statului, iar eu am rămas omul care a vândut flota, fără ca cineva, în acești 18 ani, să arate măcar un singur contract de vânzare-cumpărare semnat de mine, sau o singură aprobare pentru o singură navă, semnată de ministrul Transporturilor Traian Băsescu. Nimeni nu a vrut să știe că flota a fost transferată în 1992 la Fondul Proprietății de Stat (FPS) și FPS și-a făcut misiunea pentru care a fost înființată. A privatizat, a vândut. De aceea, nu aș vrea să mai trec printr-o astfel de poveste stimulată de politic și pe urmă 20 de ani să încerc să conving că a fost o minciună politică preluată de instituții mai mult sau mai puțin obediente (...)", a afirmat Băsescu.

De asemenea, fostul șef al statului a spus că, potrivit Codului Penal, înainte de a se pune sechestru pe terenurile de la Nana ar fi trebuit să se facă un proces-verbal care să determine valoarea pământului și observațiile celui împotriva căruia se pune sechestru.

"Eu am aflat direct prin adnotarea făcută în Cartea Funciară. Când s-a cumpărat pământul, s-a cumpărat în aceeași bază, Cartea Funciară, unde arăta că pământul e liber de orice obligație", a spus Traian Băsescu.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sesizează Inspecția Judiciară în urma apelului public al conducerii Ministerului Public față de declarațiile fostului președinte Traian Băsescu referitoare la dosarul care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, județul Călărași.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

3 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România