Cazul Mircea Băsescu, între dobitocii de la Antena3 şi ţiganii analfabeţi de la Drăgăneşti-Olt

Cazul Mircea Băsescu, între dobitocii de la Antena3 şi ţiganii analfabeţi de la Drăgăneşti-Olt

Aşa-zisele înregistrări cu Mircea Băsescu făcând trafic de influenţă pe bani pentru eliberarea lui Bercea Mondial au produs bale în studioul Antena3. Bucuroşi că au pus mâna pe viţelul de aur, care era de fapt un măgar mort, dobitocii de la antena3, eludând ca de obicei evidenţa, s-au pus pe ameninţări la adresa DNA-ului. Căinându-i, tot bineînţeles, pe ţiganii de la Drăgăneşti. Gâdea i s-a adresat proastei de Isaura Anghel, la telefon, cu apelativul ,,doamnă''. A fost un spectacol de nedescris.

Ce rezultă din înregistrări

Din înregistrări rezultă că prostul de Mircea Băsescu s-a întâlnit cu băiatul lui Bercea Mondial. Că ţiganul i-a dat bani lui Marian Căpăţână şi că o parte din bani au ajuns la Mircea Băsescu. Marian Căpăţână recunoaşte că a luat bani de la ţigani. Rezultă că băiatul lui Bercea pomenea mereu numele preşedintelui şi Mircea Băsescu nu zicea nimic în continuare. Din punct de vedere legal, nu rezultă nimic. Din punct de vedere moral, fratele preşedintelui e un bou.

Ce nu rezultă din înregistrări

Din înregistrări nu rezultă că Mircea Băsescu a mişcat vreun deget pentru un eventual trafic de influenţă. Nu rezultă că Mircea Băsescu ar fi vorbit cu Traian Băsescu despre acest caz.

Ce s-a întâmplat cu procesele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial

Sandu Anghel a pierdut toate procesele şi a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Definitiv. Despre ce vorbim?

Cazul nu se va opri aici

Ceva ne spune că acest caz este departe de a se fi terminat. Prea este cusut cu aţă albă...

Pentru că poziţia lui Mircea Băsescu ni se pare foarte ciudată. Nu este o poziţie naturală. Pare că ascunde ceva. Ce, se va vedea în curând.

 Pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuţii ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii şi celor care le-au pus la dispoziţie, de Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele preşedintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversaţia, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, şi nu apare în filmare.

Materielele audio-video au fost prezentate în şase secvenţe distincte, între care realizatorul emisiunii şi invitaţii săi au subliniat că acestea ar releva acuzaţia de trafic de influenţă adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuţiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel şi Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.

"La mine au ajuns 250.000..."

În primul filmuleţ difuzat, fratele preşedintelui confirmă că i "s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe" şi că la el ar fi ajuns "250.000".

Florin Anghel: Voiam să te întreb ceva, te rog eu, tu ştii ce mi-a zis el? Prima dată, atunci când i-a luat pe ăia 350.000 de euro...Te-ai dus matale cu el în maşină şi i-aţi dus la Bucureşti? Aşa-i?
Mircea Băsescu: Nu.
F.A.: Dar ţi i-a adus.
M.B.: Măi, să ştii că mi-a dat.
F.A.: Ţi-a dat... dar o parte din ei... unde e, mă, mânca-ţi-aş?
M.B.: Dar să ştii că la mine a ajuns...
F.A.: Toţi?
M.B.: La mine au ajuns 250.000
F.A.: Atâta?
M.B.: Da
F.A.: Şi la el restul?
M.B.: Eu de aia eram curios atuncea, când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe. Deci la mine atât a ajuns, să ştii.

"Eu am făcut tot ce am putut"

Într-un alt fragment de înregistrare, se face referire la două tranşe de bani - de 350.000, respectiv 250.000 -, iar Mircea Băsescu, întrebat de ce nu se vorbeşte "cu Traian", răspunde că respectivul Traian "ştie".

F.A.: Să trăiţi, domnu comandant. Suntem terminaţi!
M.B.: Cred.
F.A.: Terminaţi, nu că credeţi că suntem terminaţi. Suntem terminaţi, nu jucărie. Domnu' comandant, eu nu mă mai înţeleg cu Marian. Se laudă pe la ăia pe acolo, pe la Drăgăneşti, că suntem nişte proşti. Că a luat banii de la noi şi şi-a luat maşină pe banii noştri. Te rog să mă crezi. Aşa au zis muncitorii ăia ai lui. Să mor eu dacă te mint. Nu ştiu ce să facem, că nu o mai ducem... Prima şi prima dată când a venit la noi, ştii ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină el, ca să ia alea, ca să te forţeze el pe matale, să fii matale mai obligat, ca să-i dai drumul lui tata.
M.B.: Eu am făcut tot ce am putut.
F.A.: Stai să-ţi zic. Când l-ai trimis matale să ia ăia 350.000, i-am adus alea, v-am adus alea şi după aceea v-am mai adus ăia 250.000. Şi când i-am dus pe ăia 250.000, ştii ce mi-a zis? Că matale deja ai dat un milion de euro, ca să-l scapi... şi acuma? Uită-te, şapte ani jumătate! Domnu' comandant, aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de politică, că e finul lui Băsescu şi să dăm din ăsta în ăla, dar eu ce zic e să vă duceţi să puneţi mâna să-l scoateţi, că moare ăla acolo, mă, nene, mă!
M.B.: Deci, eu ce mai sper nu e vorba de...
F.A.: Dar cu Traian nu au vorbit? De ce nu-i spui lui Traian? La Traian de ce nu trimiţi, să facă el acolo?
M.B.: Ştie, mă! Crezi tu că nu ştie...

"Tu de ce nu înţelegi că preşedintele nu se poate...?"

Un alt fragment de conversaţie relevă cunoştinţele lui Florin Anghel despre mersul procesului în care a fost judecat tatăl său. Discuţia pare purtată, după conţinutul ei, după condamnarea lui Bercea Mondial în primă instanţă. Florin Anghel insistă pentru intervenţie "la Traian", iar fratele şefului statului replică spunând că "el nu poate să apară".

M.B.: Recursul unde se judecă?
F.A.: Fiţi atent cum e acum. La Slatina, la tribunal, s-a încheiat dosarul, n-o să mai ajungă acolo. Acuma, recursul se va face de la Curtea de Apel Craiova la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (...) Dacă nu, du-te şi dă-i drumul acum.
M.B.: Nu, acum nu poate să-i dea drumul.
F.A.: De ce?
M.B.: Lasă să facă recursul, eu asta vreau. Să nu mai ...
F.A.: Mă nene, păi ce recurs? Păi poţi să-l dai afară şi acum.
M.B.: Da?
F.A.: Păi fii atent. Poţi să-l dai afară o dată la menţinere, să nu-i mai prelungească, că e nevinovat, şi o dată să-i pui cerere de înlocuire să nu părăsească localitatea. Merge şi de asta.
M.B.: Merge?
F.A.: Dar dacă o pui, nu o mai pune că mai speri, că vedem ce facem. Pune-o la ţanc (....) că moare omul ăla acolo. Că şi mie mi-a dat tot şapte ani jumătate. Eu aş spune cu putere şi cu ... să te duci mata la Traian, să vorbeşti cu el, să nu mai... să se ducă direct, să-l ia de acolo.
M.B.: Băi, tu de ce nu înţelegi că preşedintele nu se poate ... tu nu vezi că toţi ăştia pe la toate televiziunile se uită numai după c... lui la nu ştiu ce. El nu poate să apară.

"Nu pot eu sau frate-miu să apărem acolo"

Un alt fragment de discuţie are ca subiect o posibilă cerere de strămutare a procesului în care a fost judecat Bercea Mondial.

M.B.: Eu vreau să vedem la recurs.
F.A.: Măi, nene, la recurs.. ce recurs? Vrei să strămuţi dosarul?
M.B.: Da.
F.A.: Ca să nu se mai judece la Craiova
M.B.: Să nu se mai judece la Craiova, da.
F.A.: Păi, dacă vrei aşa, fă-o, mânca-ţi-aş. Fii atent în cât timp poţi să faci asta, în maxim 10 zile. Mai sunt nouă zile la dispoziţie.
M.B.: 10 zile are pentru recurs.
F.A.: Da.
M.B.: Păi să facă avocata cerere.
F.A.: Păi fii atent. Eu îţi fac cererea de strămutare şi vin în două, trei zile la matale cu ea.
M.B.: Să o văd şi eu.
F.A.: Păi, matale degeaba o vezi, că nu ştii ce e în cererea aia. Degeaba o vezi matale.
M.B.: Corect. Păi şi atunci de ce vii cu ea la mine? Ea trebuie depusă acolo.
F.A.: Păi stai puţin. Trebuie să o iei matale să o depui sau trimiţi matale pe cineva să o depui. Ştii de ce? Ca să iei termen în două, trei zile, ca să poţi să o strămuţi, că aşa ăştia de la Înalta Curte îşi dă termen în două, trei luni.
M.B.: Da? Băi, dar nu, nu pot eu sau frate-miu să apărem acolo, de ce nu înţelegi?
F.A.: Păi ştiu că nu poţi să apari, dar mai aveţi o portiţă dumneavoastră. N-aveţi voi un om de bază pe care să-l trimiteţi pe şustache să faceţi, că aveţi, da' nu v-aţi forţat nota, că dumneavoastră dacă forţaţi nota...
M.B.: Ei... nu am forţat nota de dracii au găsit-o...
F.A.: N-ai forţat-o nene, că dacă forţai....

"Aşa era tot mersul făcut: să-l condamne cât a stat până acum"

F.A.: Hai să vedem cum îl scăpăm pe tata.
M.B.: Măi, trebuie să... trebuie să ...
F.A.: Trebuie.. Când mai trebuie mă, nene, că uite că l-au condamnat.
M.B.: Eu asta şi doream să se ajungă la...
F.A.: Să-l condamne?
M.B.: Să-l condamne la un an.
(...)
F.A.: Ştii că matale mi-ai zi că îl condamnă la 10 luni sau la un an, nu mi-ai zis matale aşa?
M.B.: Nu ţi-am zis eu aşa?
F.A.: Şi ia uite la cât l-au condamnat.
M.B.: Păi aşa era tot mersul făcut: să-l condamne cât a stat până acum şi gata. Era toată lumea mulţumită. Şi presa, şi politicienii.
F.A.: Păi ai văzut că şi presa a sărit şi a zis că prea mult i-a dat lu Bercea... Dar stai puţin. Matale când te duci acuma ultima oară la Traian, când pleci la Traian?
M.B.:Sper să mă duc sâmbătă, duminică.

"La Traian mă duc, da' nu pot să mă duc eu la Craiova"

F.A.: Dacă matale pui o cerere de înlocuire, dar să nu o pui până nu îţi faci toate notele. Mi-ai zis Florine, du-te şi depune-o, îi dă drumul de la Craiova, că dacă nu-i dă drumul de la Craiova, nu poţi să mai faci recurs la cerere, că asta e fără drept de recurs.
(...)
F.A.: Când i-am dat ăia 350.000 de euro, matale ai ştiut de ei?
M.B.: Nu.
F.A.: De ăia 350.000 nu ai ştiut? Ba da, ai ştiut nene. Nu ştii că ai spus du-te şi du-i lui Marian? Când am venit eu prima dată la matale. Am venit cu mama după aceea cu ăia 350.000 după mine... sau din a doua tranşă, că eu i-am dat două tranşe lui - o dată 350.000 şi o dată 250.000, şi matale au ştiut de ambele tranşe ai ştiut.
M.B.: Nu, am ştiut de una, am ştiut doar de una.
F.A.: De o tranşă ai ştiut?
M.B.: Una...
F.A.: De ăia 350.000 ai ştiut mata. Du-te şi dă-mi-l pe tata afară, te rog eu...
M.B.: Nu se pune problema.
F.A.: Te rog eu mult de tot, şefule.
M.B.: Trebuie să-l scoatem.
F.A.: Scoate-l afară.
M.B.: Deci e clar da... nu mai da la nimeni.
F.A.: Nu mai dau nici 1.000 de lei la nimenea. Dacă vrei, ţi-i aduc pe toţi aici, să mi-i ţii matale, să vezi că nu mai merg pe nicio mână, numai dă-mi-l afară.
M.B.: Acuma nu mai da la nimeni niciun ban.
(...)
M.B.: Lasă-l, mă, pe Marian, treaba ta ce ai cu Marian, dar nu Marian e problema mea. (...) Problema mea e Anghel Sandu.
F.A.: Trebuia mă să te duci mă de mult la Traian, să-l forţezi ca să-i dea drumul.
(....)
F.A.: La el poţi mă, să-i spui, că e frate-tu.
M.B.: Unde... la Traian mă duc, da' nu pot să mă duc eu la Craiova.
F.A.: Păi cum să te duci matale acolo că şi dacă te-ai duce n-ai face nimic, tot el, că el e...
M.B.: Mai rău fac.
F.A.: Păi vezi? Dar dacă matale te duci la el şi el trimite, că trimite biletul, ca să-i dea drumul. (...) Sună şi zi să nu mai facă recurs parchetul, să facem decât noi recurs, că dacă îi face recurs parchetul, îi mai dă ani, poate să-i mai pluseze, dar dacă nu-i mai face, poate să-i mai ia din ani.

Ce spune Mircea Băsescu

Într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX joi dimineaţă, Mircea Băsescu arată că preşedintele Traian Băsescu nu are nicio legatură cu cazul presupusului şantaj, iar atragerea sa în acest "scandal mediatic nu are niciun suport real".

"În primul rând semnalez faptul că atragerea Instituţiei Prezidenţiale şi a preşedintelui României în acest scandal mediatic nu are niciun suport real. Preşedintele României, Traian Băsescu, nu are niciun fel de legătură cu relaţia mea cu membrii familiei Anghel. Menţionarea numelui lui Traian Băsescu în dialogul purtat cu membrii familiei Anghel nu s-a făcut în sensul concluzionat în cuprinsul emisiunii de televiziune. Am menţionat că preşedintele ştie de cazul lui Anghel Sandu în condiţiile în care dosarul acestuia era foarte mediatizat la acel moment, situaţia să fiind de notorietate. Este regretabil că se încearcă denigrarea Instituţiei Prezidenţiale în condiţiile în care preşedintele României, prin activitatea sa din ultimii ani, a încercat şi a reuşit să facă Justiţia să poată funcţiona în România", spune Mircea Băsescu în documentul citat.

El mai spune că pe parcursul cercetării acestui dosar nu va beneficia de avantajul de a fi fratele lui Traian Băsescu.

 
"Cu privire la presupusele fapte de corupţie de care sunt acuzat, Justiţia îşi va spune cuvântul, fără a beneficia de avantajul de a fi fratele preşedintelui României", precizează Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu susţine că imaginile video difuzate de postul Antena 3 sunt scoase din context, iar înregistrările ar sprijini starea de fapte prezentată de el în plângerea penală pentru şantaj.

"În al doilea rând vreau să precizez că toate imaginile video difuzate de postul Antena 3 vin şi susţin starea de fapt prezentată chiar de mine în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj şi în cuprinsul declaraţiei pe care am dat-o în faţa procurorului DNA. Sumele de bani respective sunt menţionate în referire la momentul restituirii acestora de către Marian Căpăţână membrilor familiei Anghel, care a avut loc în prezenţa mea, în biroul meu din Portul Constanţa. Nu pot să nu observ că secvenţele difuzate sunt scoase din context şi puse în asemenea ordine în scopul de a da impresia că există o legătură de cauzalitate între discuţiile care privesc banii şi discuţiile referitoare la dosarul lui Anghel Sandu. Fac precizarea că aceste imagini trebuie analizate în integralitate şi coroborate cu toate celelalte probe aflate în dosarul de şantaj. Astfel, din interceptarea realizată de procurorii şi ofiţerii DGA a discuţiilor purtate între mine, membrii familiei Anghel şi Marian Căpăţână rezultă fără echivoc natura relaţiilor dintre părţi. Certitudinea este că Marian Căpăţână a împrumutat o sumă de bani de la familia Anghel pe care umează să o restituie şi cel mai important este că eu nu am solicitat şi nici nu a primit nicio sumă de bani", susţine Mircea Băsescu în comunicatul de presă.

El spune că a solicitat DNA Constanţa comunicarea plângerii penale depuse de Florin Anghel şi a probelor ce însoţesc această plângere.

"După ce vom primii aceste înregistrări în integralitatea lor vom putea face alte precizări cu privire la temeinicia lor", se arată în încheierea comunicatului.

Să observă că Mircea Băsescu este la fel de analfabet ca cei cu care a intrat în combinaţie, scriind după ce vom primii în loc de după ce vom primi. V-am spus că e un bou...


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...