CCR discută miercuri sesizările privind votul prin corespondență

CCR discută miercuri sesizările privind votul prin corespondență

Curtea Constituțională a României discută miercuri sesizările în legătură cu legea privind votul prin corespondență.

Obiecția de neconstituționalitate formulată vizează Legea privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Proiectul votului prin corespondență a fost adoptat de Camera Deputaților la sfârșitul lunii octombrie.

În 3 noiembrie, ALDE a anunțat că grupul parlamentar al formațiunii de la Senat, alături de cel al UDMR, senatori de la UNPR și PSD, precum și un senator independent au depus la Curtea Constituțională o contestație la legea privind adoptarea votului prin corespondență de către Parlament.

"ALDE consideră că prin această modificare a legislației electorale sunt încălcate principii prevăzute în Constituția României. În primul rând, caracterul direct al votului. Textul Constituției atribuie în mod imperativ votului un caracter direct, ceea ce înseamnă, în intenția constituantului, prezența efectivă a cetățeanului în fața urnelor în vederea exercitării dreptului la vot fără intermediul unui procedeu indirect sau al unei persoane interpuse", a precizat ALDE.

Potrivit autorilor sesizărilor, votul prin corespondență, așa cum este prevăzut de către inițiatori pentru cetățenii români domiciliați în afara teritoriului național, instituie în drept și în fapt un privilegiu pentru o categorie anume de cetățeni, ceea ce este explicit interzis de art. 16 (1) din Constituție, care prevede că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

"ALDE a atras atenția în repetate rânduri asupra faptului că formula votului prin corespondență este birocratică, greoaie și în loc să înlesnească votul românilor din străinătate are efectul contrar. În plus, ridică mari probleme privind posibila fraudare. Acestea sunt argumente care se adaugă considerațiilor de ordin constituțional ridicate prin această contestație", susțineau reprezentanții ALDE.

Deputatul UDMR Marton Arpad susținea, la sfârșitul lunii octombrie, în plenul Camerei, că actul normativ nu garantează secretul votului. "Până în septembrie anul viitor se vor da niște OUG de modificare a acestei legi ca să poată fi aplicată", susținea atunci Marton Arpad. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

3 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa