CCR: Inițiativa cetățenească de modificare a Codului muncii îndeplinește condițiile; excepție unele dispoziții cu caracter fiscal

CCR: Inițiativa cetățenească de modificare a Codului muncii îndeplinește condițiile; excepție unele dispoziții cu caracter fiscal

Curtea Constituțională a României, cu unanimitate de voturi, a constatat că propunerea legislativă a cetățenilor de modificare a Codului muncii îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei, cu excepția unor dispoziții care reglementează o normă cu caracter fiscal.

Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit.j) din Constituție și al art.48-49 din Legea 47/1992, s-a întrunit pentru a se pronunța asupra inițiativei legislative a cetățenilor intitulate ''Lege pentru modificarea și completarea Legii 53/2003 — Codul muncii'', înregistrată la Senat cu nr. B 497 din 22 decembrie 2014 și transmisă de președintele Senatului instanței constituționale.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a constatat că inițiativa legislativă a cetățenilor intitulată ''Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.53/ 2003 — Codul muncii" îndeplinește condițiile prevăzute de art.74 alin. (1) și (2) din Constituție, cu excepția alin. (3) al art.211 introdus prin pct.9 al propunerii legislative, care reglementează o normă cu caracter fiscal. Hotărârea este definitivă și general obligatorie. Hotărârea se comunică președintelui Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată într-un comunicat al CCR transmis miercuri AGERPRES.

Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri, că este "foarte încântat" că cetățenii au reușit să adune semnături și să promoveze o inițiativă legislativă "care este de mare interes", respectiv o modificare esențială la Codul muncii.

"Astăzi avem lucruri mult mai interesante sau cel puțin la fel de interesante. Avem o propunere legislativă, o inițiativă populară. Este o muncă colosală, s-au adunat 150.000 de semnături. Ar trebui să vă intereseze mai mult asta. (...) Asta este inițiativă populară. Eu sunt foarte încântat că poporul a fost capabil să se organizeze și să adune atâtea semnături și să promoveze o inițiativă legislativă care este de mare interes. Este o modificare esențială la Codul muncii. Deci sunt lucruri foarte importante ", a afirmat șeful CCR, înainte de ședința de miercuri.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...