CFR Călători: Trenurile vor circula în condiții de iarnă, în următoarele ore

Trenurile CFR circulă, la această oră, în condiții de iarnă, ca urmare a avertizărilor meteo de ninsoare, vânt și temperaturi scăzute, emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru următoarele ore, potrivit unui comunicat al companiei naționale de transport feroviar, transmis luni AGERPRES.

Conform sursei citate, pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulația feroviară, se recomandă o serie de măsuri, precum asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă și pregătirea materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă, suplimentarea echipelor de intervenție și asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităților proprii (revizii, depouri etc) și pregătirea suplimentară a garniturilor și verificarea acestora înainte de plecarea la drum.

'Întrucât există posibilitatea apariției de modificări/perturbări în circulația trenurilor, rugăm pasagerii ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condițiile meteo și să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. Numerele de telefon de la stațiile CFR, la care pasagerii pot cere informații, sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Info Utile/Informații Telefonice', se menționează în comunicatul citat.

CFR Călători precizează faptul că pasagerii pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau călătoriilor pentru eventuale parcursuri neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Despre lovitura asta încasată de americani de la iranieni s-a vorbit foarte puțin. Or mai fi și altele?

2 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

3 „A fost umilită public” / Mihai Bendeac critică organizațiile feministe că n-au intervenit în apărarea ministrului Oana Țoiu

4 „Rușilor, plecați acasă!” / „Agenții GRU ruși sunt staționați la Budapesta sub acoperire diplomatică pentru a influența alegerile”

5 Dilema ghiocelului / „Mașina în care s-a urcat costa 50.000 de euro” / O fotografie distribuită de Lucian Mîndruță a încins Facebook-ul