Cioloș: Am făcut un calendar etapizat pe buget cu obiectivul de a-l finaliza și adopta până în jurul datei de 10 decembrie

Premierul Dacian Cioloș a anunțat sâmbătă că a fost făcut un calendar "etapizat" de discuție pe buget, cu obiectivul de a-l finaliza și adopta până în jurul datei de 10 decembrie.

"Noi ne-am făcut un calendar etapizat de discuție pe buget, cu obiectivul de a finaliza și de a adopta acest buget până în jurul datei de 10 decembrie. Deci, în această primă etapă discutăm deocamdată de alocările bugetare, plafoanele bugetare pe diferitele ministere și apoi o să discutăm și de cifrele, de calculele privind veniturile și vizavi de legislația deja adoptată și ce putem acoperi", a afirmat prim-ministrul într-o conferință de presă.

El a mai anunțat că luni după-amiază va avea loc o nouă întâlnire informală a Guvernului la Palatul Victoria în care ministrul de Finanțe va veni cu o analiză.

"Deci, noi am luat un proiect de buget care a fost lăsat de fostul guvern în Ministerul Finanțelor. În prima ședință de guvern miniștrii au solicitat un timp de răgaz să-și analizeze prioritățile pentru anul care vine, inclusiv priorități cu un posibil impact bugetar. Le-am dat termen până duminică seara să își clarifice aceste proiecte cu care vor să vină în bugetul pentru 2016. Și luni după-amiază vom avea din nou o întâlnire informală de guvern aici, la Palatul Victoria, în care doamna ministru de Finanțe va veni cu o primă analiză a acestor solicitări și a ceea ce era deja prevăzut în buget pentru alocările bugetare pe ministere, acele așa-zise plafoane bugetare pe ministere (...)", a explicat Dacian Cioloș, referindu-se la proiectul de buget pe anul viitor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Cu cine a ajuns să se alieze onestul Nicușor Dan pentru a „salva” România...

3 CTP / „Prost la prost trage”

4 „Am dat Iranului o armă mai puternică decât bomba nucleară” / Dezvăluire a serviciilor secrete americane

5 Adrian Veștea vrea să-i ia locul lui Ilie Bolojan la șefia PNL. O nouă ședință tensionată în partid