CSM: Afirmațiile generalului SRI Daniel Dumbravă nu au afectat independența Justiției

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis luni că afirmațiile generalului Daniel Dumbravă, șeful Direcției juridice a SRI, nu au fost de natură să aducă atingere independenței Justiției.

CSM a luat în dezbatere luni o sesizare depusă de trei asociații profesionale ale magistraților — Uniunea Națională a Judecătorilor din România, Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România—, care au solicitat Consiliului să apere independența Justiției de posibila influență a Serviciului Român de Informații (SRI), după ce șeful Direcției juridice a Serviciului, Daniel Dumbravă, a afirmat într-un interviu că instanțele de judecată sunt "câmp tactic" pentru SRI și că "în prezent ne menținem interesul/atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze".

La ședința de luni a Plenului au participat reprezentanți ai ambasadelor Italiei și Danemarcei la București, nu însă și reprezentanții celor trei asociații care au depus sesizarea.

În majoritate, membrii CSM au arătat că declarația dată de Daniel Dumbravă în cadrul acelui interviu a avut un caracter general, afirmațiile acestuia au fost scoase din context și au considerat că nu se poate spune că a fost vorba de un atac la adresa Justiției.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

3 Fraților, e groasă treaba / Lia Savonea ar solicita Guvernului Bolojan drepturi salariale de 1 miliard de euro

4 Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea”

5 SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate