CSM: Klemm asigură România de sprijinul SUA pentru independența justiției și lupta împotriva corupției

CSM: Klemm asigură România de sprijinul SUA pentru independența justiției și lupta împotriva corupției

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, a dat asigurări, la întâlnirea cu șefii CSM, că SUA sprijină România în identificarea și dezvoltarea unor mecanisme de susținere a independenței justiției, luptei împotriva corupției și a statului de drept.

Președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Badea, respectiv Bogdan Gabor, au primit joi vizita delegației Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, condusă de Hans Klemm.

"În cadrul vizitei, prilejuită de numirea Excelenței Sale Hans Klemm în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii la București, acesta a reafirmat sprijinul Statelor Unite ale Americii în identificarea și dezvoltarea unor mecanisme eficiente de colaborare care să susțină independența justiției, lupta împotriva corupției și statul de drept în România", se arată într-un comunicat al CSM transmis joi AGERPRES.

Conducerea Consiliului a făcut o prezentare generală a rolului, structurii și atribuțiilor instituției, accentuând prioritățile stabilite pentru această perioadă: garantarea independenței sistemului judiciar și responsabilizarea acestuia, evaluarea impactului intrării în vigoare a noilor coduri civile și penale, formarea profesională a magistraților, luarea măsurilor pentru buna funcționare a instanțelor și parchetelor, formularea propunerilor de modificări legislative cu privire la legile justiției și demersuri privind recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni.

"Conducerea Consiliului a apreciat preocuparea și sprijinul constant al misiunii diplomatice la București în susținerea acțiunilor de reformare a sistemului judiciar din România, fiind subliniată în mod deosebit colaborarea instituțională, inclusiv prin programe de formare și schimb de experiență dedicate judecătorilor și procurorilor români", se precizează în comunicat.

CSM menționează că, în cadrul discuțiilor, s-a evidențiat și buna colaborare dintre instituțiile reprezentative ale sistemului judiciar din România, dar și dintre Consiliu și celelalte puteri ale statului, în scopul continuării reformelor legislative, cu precădere cele vizând continuarea luptei împotriva corupției.

"La finalul întâlnirii, ambele părți și-au exprimat deschiderea spre colaborare pe baza unor principii comune care să susțină în continuare independența sistemului judiciar din România și lupta împotriva corupției", mai arată CSM.

Din delegația Ambasadei SUA a făcut parte și consilierul politic Debra Hevia.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…