În ciuda aparențelor în anul 2024 colectarea veniturilor fiscale + contribuții (CAS și CASS) a fost semnificativ mai bună decât în 2023. Astfel încasările la aceste categorii de venituri au crescut ca pondere totală în PIB de la 25,9% la 29,2% ceea ce este un salt remarcabil pentru un singur an. Problema este că au explodat cheltuielile cu salariile și pensiile, scrie economistul Victor Giosan, într-un text publicat pe Contributors .

Constat în ultimele zile cu oarecare surprindere și cu foarte mare amărăciune imposibilitatea de a avea o discuție rațională și bazată pe fapte privind cele mai echilibrate metode de a reduce deficitul bugetar datorită unui val de dezinformare – involuntară de cele mai multe ori (sper), dar alteori evident voluntară – care bântuie în bula clasei mijlocii românești, pro-europene și pro-occidentale.

• De profesie economist, Victor Giosan a lucrat în programe de consultanță ale UE, USAID, DfID, Banca Mondială, Consiliul Europei, UNDP, UNICEF în: România, Albania, Serbia, Kosovo, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Republica Moldova, Tadjikistan.
• Din 2018 este consilier de nivel înalt al Uniunii Europene pe lângă guvernul Republicii Moldova în domeniul reformei administrației publice.

Nu lasă loc nici unei discuții faptul că în democrațiile liberale rolul clasei mijlocii este esențial – nu există stabilitate democratică, nu există stat de drept sau libertăți civile fără o clasă mijlocie solidă și majoritară în societate. Pe de altă parte această clasă mijlocie nu este omogenă: antreprenori, liber profesioniști, salariați în sectorul privat, salariați în sectorul public, fermieri, rentieri, etc. Fiecare din aceste grupuri au interese diferite – iar acest lucru se vede în România în modul în care ideile politice și economice dominante în această zonă se structurează.

Din păcate, din cauza sistemului de educație foarte deficitar în zona pregătirii civic-politice a viitorilor cetățeni, la noi, mai mult ca în alte părți, ideile economice și politice ale grupurilor ce compun clasa mijlocie sunt modelate de modă, influența rețelelor sociale, schematismul ultra-simplificator al mass-media, etc. Astfel s-a ajuns ca figura Antreprenorului, concepută simplificator, să fie identificată integral cu întreaga clasă mijlocie și mai mult decât atât să fie deificată. Despre unele mituri care bântuie astăzi discuțiile din clasa mijlocie românească o să fie vorba mai departe.

Mitul Întâi: Beneficiarii principali ai ”dezmățului” bugetar din ultimii ani sunt politicienii și clientela lor, unii profitori din sistem sau in-extenso bugetarii excesiv de numeroși

Realitatea este mult mai nuanțată și diferită: dacă analizăm Figura 1 și Figura 2 vedem că România are o pondere constantă a angajaților din sectorul public în total angajați (aici se cuprind nu numai salariații, ci și activitățile independente). Este cam în partea a doua a clasamentului atât în interiorul Uniunii Europene, cât și dacă ne referim la țările membre OECD – cele mai dezvoltate din lume. Mai mult România are o rată de ocupare foarte redusă, așa cum rezultă atât din statisticile Eurostat (Figura 3) cât și ILOSTAT (a Organizației Internaționale a Muncii) (Tabelul 1/coloana 3). Pornind de la aceste date am calculat ponderea personalului din sectorul public în total populație – motivul fiind că populația totală este cel mai bun indicator de corelație în cazul de față. De ce? Pentru că dimensiunea populației determină – la un anumit nivel de dezvoltarea – cererea și dimensiunea unor servicii publice esențiale: educație, sănătate, securitate internă, etc. După cum se vede în Tabelul 1/coloana 5 România are a cincea cea mai mică pondere a angajaților din sectorul public în populația totală.

Sursa: Eurostat

Figura 2 – Raport OECD Government at Glance 2023

Sursa: prelucrare proprie după baza de date ILOSTAT și raport OECD Government at Glance 2023

De fapt graficele și tabelele menționate relevă adevărata problemă a României: ocuparea redusă – a treia cea mai mică în ambele clasamente – ceea ce face ponderea sectorului public să pară cumva mai mare. Motivele: calificările inexistente sau nepotrivite cu cerințele pieței muncii, abandon școlar mare și timpuriu, ineficiența sistemului de Venit Minim Garantat de a atrage beneficiarii lui pe piața muncii. Cu alte cuvinte prima prioritate în acest domeniu, pentru a scădea ”povara” relativă a sectorului public este creșterea ratei ocupării, care nu se poate realiza de azi pe mâine, ci prin măsuri aplicate consecvent ani și decenii.

Cifrele arată clar că România nu suferă de o supra-extindere a sectorului public, ci de o sub-ocupare a forței de muncă. Mărimea sectorului public este determinată de 2 factori: nivelul de dezvoltare – și România a intrat în rândul țărilor dezvoltate – și apartenența la Uniunea Europeană care este nu numai un club de țări dezvoltate, ci și un club de țări cu standarde și costuri mari pentru protecția și incluziunea socială. Ori ambii factori sunt determinanți în creșterea sectorului public – când România a ales Uniunea Europeană a ales un model civilizațional și social.

Care au fost cu adevărat beneficiarii

Acum să vedem cine a beneficiat efectiv de derapajul bugetar din 2024. În Tabelul 2 avem o prelucrare a execuțiilor bugetare pe anii 2023 și 2024 – câteva concluzii rapide:

• a. În ciuda aparențelor în anul 2024 colectarea veniturilor fiscale + contribuții (CAS și CASS) a fost semnificativ mai bună decât în 2023. Astfel încasările la aceste categorii de venituri au crescut ca pondere totală în PIB de la 25,9% la 29,2% ceea ce este un salt remarcabil pentru un singur an.
• b. Problema este că au explodat cheltuielile cu salariile și pensiile: în primul caz creșterea este de 24%, în al doilea de 17,2%. Toate astea au condus la o creștere a deficitului bugetar cu aproape 70% față de 2023, ponderea acestuia în PIB crescând de la 5,68% la 8,65%. În acest context trebuie menționat că creșterea absolută a cheltuielilor cu salariile și pensiile în 2024 a depășit creșterea absolută a deficitului în 2024 față de 2023, cu aproape 2 mld Ron.
• c. Deci beneficiarii reali ai derapajului bugetar au fost aproximativ 4,7 milioane de pensionari de asigurări sociale, aproximativ 200.000 de pensionari speciali (armată, poliție, magistrați, diplomați, Curtea de Conturi, navigatori aerieni, etc – aici trebuie știut că aproximativ 190.000 sunt militari și polițiști și 11.637 ceilalți) și 1,3 milioane de salariați din sistemul bugetar. În total cam 6,3 milioane de votanți – este adevărat că nu toți au beneficiat la fel: unii mai mult, alții mai puțin. Însă este o regulă în economie și statistică: numerele mari determină cifrele/sumele mari.
• d. Dacă pensionarii și bugetarii au fost beneficiarii direcții ai derapajului bugetar, au existat și beneficiari indirecți – cum se spune în finanțele publice de runda a doua. Și aceștia sunt antreprenorii, companiile ale căror vânzări au fost susținute de cele peste 64 mld Ron cheltuite în plus de pensionari și bugetari. Și au mai beneficiat și de nișele fiscale la impozitarea capitalului sau venitului personal din activități independente – lucruri cunoscute de mult, pe care Comisia UE ni le tot cere să le rectificăm și pe care politicienii le-au abordat cu multă, prea multă timiditate.

Sursa: prelucrare proprie după execuțiile bugetare 2023 și 2024 de pe site-ul MF

Cum s-a ajuns aici

Este evident că ce s-a întâmplat după terminarea pandemiei ține de populismul cel mai clar: PSD, în special, dar și PNL, nu numai că au evitat să se ocupe serios de derapajul bugetului public – început și determinat de modificările la Codul Fiscal inițiate de Victor Ponta care a redus TVA-ul de la 24% la 19% în 2014 și a mărit regimurile speciale de TVA și continuat de Liviu Dragnea cu creșterea uriașă a plafoanelor pentru micro-întreprinderi, trecerea tuturor contribuțiilor la angajat și altele și altele.

Analize (Figurile 4 și 5) ale echipei Romanian Economic Monitor (RoEM), proiect al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, arată că în România ultimelor decenii inegalitățile de venituri au scăzut numai cu prețul creșterii masive a deficitelor bugetare – cu alte cuvinte politicienii s-au ferit să propună un contract social transparent: reducem inegalitatea, dar cineva trebuie să plătească pentru asta. Inegalitățile au fost reduse pe tăcute, fără să se discute despre cine și de ce trebuie să achite nota de plată, veniturile bugetare nu au ținut pasul cu noul nivel de cheltuieli și deficitele au explodat. Re-consolidarea bugetară a trebuit făcută de fiecare dată cu măsuri grăbite, ad-hoc, care generează și pierderi economice și mult mai multă suferință socială.

Tot în acest context trebuie subliniat că nu există economie de piață/capitalistă fără un nivel oarecare de inegalitate, care nu numai că este rezultatul ”natural” al unei competiții libere, chiar dacă reglementate, dar are și un rol de stimulare a dezvoltării. Problema fundamentală devine care este nivelul de inegalitate de la care aceasta are mai degrabă un rol negativ, disruptiv în ceea ce privește o structură socială coerentă și funcțională pentru a susține un stat de drept, liberal-democratic. Cum analizăm și răspundem la această întrebare este în sine o mare provocare, care rămâne deschisă.

Totodată aceleași analize ne mai arată un lucru foarte interesant: că inegalitățile de venituri în România au scăzut și că ele se plasează undeva pe la mijlocul clasamentului UE – ceea ce pune sub un mare semn de îndoială explicația că explozia electorală a extremei drepte populiste în România are de-a face esențialmente cu mari inegalități – cu certitudine explicațiile sunt mult mai complexe și mult mai puțin deterministe economic.

Concluzie

În comparație cu țările din Uniunea Europeană și cu țările dezvoltate din OECD, România NU are un sector public excesiv, dimpotrivă este unul dintre cele mici. Mai mult dimensiunea sectorului public în România este determinată atât de populație, dar și de creșterea bunăstării generale (vezi Tabel 3) și de standardele foarte înalte ale clubului – Uniunea Europeană – în care am intrat. Nu poți păstra cadrele medicale în România fără să-i plătești în corelație cu nivelul PIB, dar și cu salariile din țările unde ar putea emigra. Pe de altă parte sectorul public trebuie reformat substanțial – în special reforme structurale în sănătate, educație, guvernanța publică pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice. Este absolută nevoie de o reformă administrativ teritorială și de reducerea masivă a numărului de primării din zona rurală – probabil cu peste 75%.

Există surplus de personal în administrația publică centrală, agenții sau autorități publice inutile sau care pot fi comasate, sunt multe sinecuri care trebuie desființate. Toate acestea trebuie făcute în mod obligatoriu și urgent, din motive de etică: pentru a împărți cât mai echitabil povara consolidării bugetare, pentru a putea justifica alte reforme necesare și destul de dureroase. Problema este că astfel de reforme cer timp: unele câteva luni, reforma teritorială câțiva ani de pregătire temeinică și implementare.

Sursa: Raport Confederația Patronală Concordia & ASE 2024 – SISTEMUL FISCAL DIN ROMÂNIA: PROSPERITATE, CONVERGENȚĂ ȘI SUSTENABILITATE FISCAL-BUGETARĂ

Inițial, acest articol de opinie a fost publicat pe Contributors .