Deputatul Dorinel Ursărescu, trimis în judecată de DNA

Deputatul Dorinel Ursărescu, trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe deputatul Dorinel Ursărescu, fost președinte al filialei PNL Neamț, pentru favorizarea unei grupări evazioniste.

El este acuzat de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în același dosar sunt deferiți justiției : Valentin Grosu, la data faptelor director al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău (DJAOV), și Răzvan Andrei, la data faptelor inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile — Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale din Autoritatea Națională a Vămilor, ambii pentru trafic de influență, și Marius Crăciun, arestat în altă cauză, pentru cumpărare de influență și instigare la folosirea influenței politice.

DNA precizează că, în perioada octombrie 2011 — aprilie 2013, Marius Crăciun a inițiat un grup infracțional organizat cu scopul de a săvârși infracțiuni de evaziune fiscală prin derularea unor ample operațiuni de achiziții intracomunitare de combustibili și comercializarea acestora pe piața internă, fără plata TVA și a accizelor datorate bugetului de stat.

Aceste fapte, susțin procurorii, au avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de peste 4,5 milioane lei, echivalentul a peste un milion de euro, făcând obiectul unui dosar penal care a fost deja trimis în judecată.

Mecanismul viza în esență achiziția intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA și comercializarea acestora pe piața internă, colectând TVA aferentă livrărilor.

"Planul inițial al decidenților grupării, între care figura Marius Crăciun, a fost de a comercializa întreaga cantitate de motorină într-un timp foarte scurt (aproximativ o lună), însă acest termen a fost depășit din cauza lipsei resurselor financiare și a procedurilor necesar a fi parcurse pentru a efectua achizițiile intracomunitare de produse accizabile. Prin urmare, pentru atingerea scopului infracțional erau esențiale obținerea autorizației într-un timp scurt, desfășurarea cu operativitate a operațiunilor comerciale, evitarea oricăror controale din partea organelor fiscale până la data scadenței TVA și abandonarea agentului economic (decidenții grupării aveau deja înființată o altă societate, prin interpunerea căreia intenționau să continue activitatea evazionistă după abandonarea primei societăți). În aceste condiții, bunăvoința unor funcționari, protejarea afacerii de către persoane influente politic și sprijinul acordat de funcționarii din ANV erau esențiale pentru inculpatul Crăciun și gruparea condusă de acesta", se arată în comunicat.

Anchetatorii menționează că, în activitățile desfășurate, Marius Crăciun a beneficiat de sprijin în sensul: numirea la conducerea DJAOV Neamț, prin influența lui Ursărescu, atunci președintele PNL Neamț, a unei persoane agreate; desigilarea cisternelor de către angajații DJAOV Neamț imediat după sosirea acestora și asigurarea fluxului de aprovizionare, prin influența exercitată de Valentin Grosu; obținerea rapidă a autorizației de destinatar înregistrat prin demersurile efectuate de inculpatul Grosu Valentin; consilierea și oferirea de informații asupra acțiunilor autorităților vamale asigurată de inculpații Grosu și Andrei; atitudinea pasivă a funcționarilor vamali, care deși au realizat caracterul fraudulos, evazionist al operațiunilor comerciale nu au întreprins niciun demers pentru stoparea acestora.

"În schimbul acestei protecții, asigurată pe diferite paliere, de către inculpații Ursărescu, Grosu și Andrei, Marius Crăciun a promis și/sau a remis direct sau indirect sume de bani. Astfel, în perioada iunie-august 2012, la solicitarea lui Crăciun, Dorinel Ursărescu și-a folosit influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, pentru numirea, în funcția de director executiv al DJAOV Neamț, a unei persoane agreate de Crăciun, în scopul facilitării afacerii pe care acesta din urmă intenționa să o deruleze, respectiv achiziții intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăți comerciale. Pentru acest "serviciu", Ursărescu a acceptat promisiunea formulată de Crăciun, constând în remiterea unei sume de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută", se mai spune în document.

Sursa citată subliniază că, în perioada noiembrie 2012 — martie 2013, Valentin Grosu a solicitat sume de bani neprecizate, iar la 7 martie 2013 a primit echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro de la Marius Crăciun pentru a-și exercita influența asupra directorului DJAOV Neamț.

"Prin acest demers s-a urmărit obținerea unei autorizații de destinatar înregistrat, solicitată de SC Focus Petroil SRL, societate controlată de Crăciun și în scopul facilitării desfășurării cu celeritate a operațiunilor comerciale cu produse accizabile. De asemenea, în perioada februarie — martie 2013, inculpatul Andrei a pretins de la Crăciun și de la o altă persoană sume de bani inițial necuantificate, iar, ulterior, precizate la suma de 1.000 euro, majorată ulterior la 2.000 euro. În martie 2013, același inculpat a primit de la Crăciun, printr-un intermediar, suma de 1.000 euro", au mai constatat procurorii.

DNA mai arată că, în schimbul acestor bani, inspectorul Andrei a lăsat să se creadă că are influență asupra colegilor săi din ANV — Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale, promițând că îi va determina pe aceștia să își încalce atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite derularea operațiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul firmei controlate de Crăciun.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 5.000 euro, aparținând lui Valentin Grosu, și asupra sumei 4.500 lei, aparținând lui Răzvan Andrei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Marius Crăciun a mai fost trimis în judecată pentru fapte similare în alte dosare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia