Deputatul Mircea Roșca și vărul său, Adrian Rotilă, în arest la domiciliu

Deputatul Mircea Roșca și vărul său, Adrian Rotilă, în arest la domiciliu

Deputatul PNL Mircea Roșca, cercetat de DNA pentru fapte de corupție, și vărul acestuia, Adrian Rotilă, au ieșit din arestul preventiv, fiind plasați în arest la domiciliu.

Surse judiciare au declarat duminică, pentru AGERPRES, că magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis contestația formulată de cei doi inculpați împotriva deciziei instanței de prelungire a arestului preventiv și au dispus înlocuirea acestei măsuri cu arestul la domiciliu.

Mircea Roșca și vărul acestuia se aflau în arest preventiv din luna noiembrie a anului trecut.

Roșca este cercetat pentru trafic de influență într-un dosar în care mai sunt vizați vărul acestuia Adrian Rotilă, dar și președintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, aceștia din urmă fiind acuzați de cumpărare de influență și dare de mită.

Potrivit DNA, în anul 2011, în calitate de vicepreședinte al organizației județene PNL Prahova, Mircea Roșca a pretins de la un denunțător suma de 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra lui Gabriel Popescu și asupra celorlalți membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri în localitate de către firma denunțătorului.

Procurorii susțin că din această sumă Mircea Roșca a primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul lui Popescu, iar 11.000 euro au fost folosiți în interesul formațiunii politice pe care o conducea la nivel județean.

"Diferența de 4.000 euro a fost remisă de același inculpat secretarului Primăriei Azuga, Diana Dumbravă, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și care vizau desfășurarea propriu-zisă a procedurii de achiziție publică și desemnarea câștigătoare a firmei denunțătorului", arată DNA.

Sursa citată menționează că, în perioada 2011-2014, Mircea Roșca a intervenit pe lângă factorii de decizie din instituții publice din județul Prahova (Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului — Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călinești, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat — Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia) asupra cărora avea influență prin prisma calităților pe care le-a deținut în mod succesiv la nivelul autorităților publice locale centrale și la nivel politic, în vederea atribuirii către societățile deținute de Adrian Rotilă a unor contracte de achiziții publice.

"În schimbul acestor 'intervenții', Mircea Roșca a primit de la Adrian Rotilă bani și alte foloase (suma de aproximativ 90.000 lei, construcții în valoare de 35.418, 39 lei și folosința unui autoturism marca Audi A8)", au mai reținut procurorii. AGERPRES 


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa