DNA: Gheorghe Ștefan, trimis în judecată alături de patru firme

DNA: Gheorghe Ștefan, trimis în judecată alături de patru firme

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Gheorghe Ștefan, primarul municipiului Piatra-Neamț, vicepreședinte al unui partid politic și președinte al unei organizații locale a aceluiași partid la data faptelor, arestat preventiv în altă cauză.

În dosar au fost deferite justiției și patru societăți comerciale.

Gheorghe Ștefan este acuzat de spălare de bani, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite și folosirea influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bunuri sau foloase necuvenite.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în sarcina celor patru societăți comerciale — SC Best GSG SRL, SC Giga Star SRL, SC Euromedia TV SRL și SC Sonic Media SRL — s-a reținut infracțiunea de complicitate la spălarea banilor.

DNA precizează că, începând cu 2009, Gheorghe Ștefan a administrat în fapt SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuși, care au acceptat să figureze formal ca asociați și administratori.

Procurorii susțin că el și-a asumat rolul de factor de decizie în SC Strong Montaj SA și s-a implicat în activitatea de administrare a acesteia (el a dispus efectuarea de plăți, a făcut demersuri pentru încasarea facturilor emise, pentru obținerea de finanțări de la diferite instituții publice, pentru restituirea unor garanții de bună execuție, a discutat cu furnizorii de materiale, a cerut să i se prezinte situații contabile, a pus în discuție evaluarea patrimoniului în vederea unor divizări, a solicitat informații cu privire la stadiul de realizare a unor lucrări, a intervenit pentru remedierea unor neajunsuri în activitatea firmei, și-a dat acordul pentru obținerea unui credit bancar și constituirea unor garanții, a convins fidejusori să semneze contractul de credit, a identificat și a discutat oportunități de afaceri, a dispus acordarea de împrumuturi unor firme afiliate etc.).

"SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) a încheiat și a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiți clienți și a achiziționat, de la o serie de furnizori, bunuri și servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerț, implicând circulația banilor. Aceste operațiuni financiare ca acte de comerț, în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ștefan, sunt incompatibile cu funcția pe care o deținea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamț și sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite. O parte din aceste sume de bani necuvenite provin din executarea unor lucrări în comuna Tazlău din județul Neamț, finanțate conform HG 577/1997. Pentru asigurarea alocării de fonduri bănești și pentru finanțarea cu prioritate, contrar art. 2 din ordinul 996/16.02.2011 al MDRT, a lucrărilor din care obținea sume de bani necuvenite, în perioada 2010-2012, Gheorghe Ștefan s-a folosit de autoritatea și de influența conferite de funcția de conducere deținută într-un partid, intervenind la funcționari din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) și al Consiliului Județean (CJ) Neamț", se arată în comunicat.

DNA menționează că prin HG nr. 577/1997 s-a aprobat 'programul privind reabilitarea, modernizarea și/sau asfaltarea drumurilor de interes județean și de interes local, definite potrivit legii, alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate la sate, precum și în unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice'.

Sursa citată subliniază că repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de CJ iar listele cu modul de distribuire a banilor pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT, plata făcându-se după aprobarea listelor.

"Pentru a controla modul de repartizare a banilor alocați de la bugetul de stat, Gheorghe Ștefan a susținut o anumită persoană (martor în cauză) să ocupe funcția de consilier personal al președintelui CJ Neamț. În afara atribuțiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Ștefan. În situația în care datele comunicate MDRT nu erau stabilite de Ștefan cu apropiata a sa din CJ Neamț, primul lua legătura cu un funcționar din MDRT, desemnat să gestioneze relația cu autoritățile publice locale (martor în cauză) sau cu alți reprezentanți ai ministerului. Listele erau corectate și restituite CJ Neamț. După încorporarea corecțiilor, listele (anexele) erau retrimise oficial MDRT de către reprezentanții CJ Neamț", au constatat anchetatorii.

DNA a reținut că, în această modalitate, Gheorghe Ștefan a reușit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcționeze sume de bani, în special către comuna Tazlău din județul Neamț, care avea încheiat un contract (inclus în programul prevăzut de HG 577/1997) cu asocieri din care făcea parte chiar SC Strong Montaj SA.

"În vederea scoaterii din SC Strong Montaj SA a sumelor de bani obținute din infracțiuni și a ascunderii adevăratei naturi a provenienței acestora, Gheorghe Ștefan s-a folosit de diverse societăți comerciale pe care le controla: SC Best GSG SRL, SC Giga Star SRL, SC Euromedia TV SRL, SC Sonic Media SRL, în beneficiul cărora, în perioada 2010-2014, a dispus, a inițiat, a coordonat efectuarea de plăți de către SC Strong Montaj SA, pentru servicii fictive, inutile ori nejustificate economic (plăți în favoarea Best GSG SRL pentru servicii fictive de consultanță; plăți pentru inutile servicii de publicitate, parțial prestate de 1TV Neamț și GIGA TV, care depășeau ca valoare profitul anual; asumarea și plata unor împovărătoare rate de leasing, refacturate către Sonic Media SRL, dar neachitate de aceasta; luarea în chirie a unui hotel care nu aducea venituri și menținerea contractului o lungă perioadă de timp; divizarea SC Tehnoutilaj SA (devenită SC Strong Montaj SA), constituirea unei noi societăți comerciale, Giga Star SRL care a preluat activele pentru a le da înapoi cu chirie primei societăți comerciale amintite; plata chiriei pentru un spațiu folosit de mai multe societăți comerciale afiliate și acceptarea plății impozitului pe proprietatea, aflat în sarcina Giga Star SRL etc.)", se spune în document.

DNA mai precizează că, procedându-se astfel, în perioada 1 ianuarie 2010 — 1 februarie 2014, au fost scoși din SC Strong Montaj SA, au fost supuși unui proces de spălare a produsului infracțiunii peste 4,4 milioane lei (aproximativ 1 milion euro).

SC Euromedia TV SRL și SC Sonic Media SRL dețin televiziunile 1TV Neamț și Giga TV.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamț, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

De asemenea, s-a propus luarea față de SC Best GSG SRL și SC Giga Star SRL a unor măsuri preventive: interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau de lichidare, interdicția inițierii fuziunii, a divizării, a reducerii capitalului social, interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența, cu excepția măsurilor de conservare.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin tehnic și informativ din partea Serviciului Român de Informații — Direcția Județeană de Informații Neamț.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante