Denise Rifai, suspectă în dosarul DNA legat de Ciprian Ciucu. Acuzațiile aduse vedetei tv
Jurnalista Denise Rifai și Odeta Nestor, fost președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), sunt vizate de un dosar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în care primarul Ciprian Ciucu a fost oficial pus sub acuzare.
Potrivit surselor judiciare, vedeta de televiziune Denise Rifai este suspectă în acest dosar complex al DNA, centrat pe investigații în industria jocurilor de noroc, în care primarul Ciprian Ciucu a fost pus sub control judiciar. Ea a fost audiată recent de procurorii Secției a DNA și are calitatea de suspect pentru instigare și complicitate la dare de mită, conform Mediafax .
Denise Rifai realizează emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 începând cu luna aprilie 2026.
În același dosar, Odeta Nestor, fost președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) și o apropiată a lui Ciprian Ciucu, este acuzată de complicitate la luare de mită, dare de mită în formă continuată, dare de mită și instigare la folosirea de informații nedestinate publicității sau permiterea accesului neautorizat la acestea.
Instanța a dispus, de asemenea, arestarea a două persoane implicate în acest caz.
Ciprian Ciucu a fost pus sub acuzare pentru luare de mită și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. DNA susține că inculpații M.N.K.A. și M.M. ar fi oferit foloase necuvenite, reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală, prestate în perioada noiembrie-decembrie 2025, destinate susținerii activității politice și electorale a lui Ciucu, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce reveneau acestuia în cadrul procedurilor administrative desfășurate la nivelul Primăriei Sectorului 6 București.
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL, a reacționat după plasarea sa sub control judiciar în dosarul instrumentat de DNA privind suspiciuni de luare de mită din perioada în care conducea Primăria Sectorului 6. Printr-o postare pe Facebook, Ciucu afirmă că nu înțelege cum a ajuns în această situație și își susține nevinovăția. El a menționat că a fost o zi ciudată și că a simțit uimire și frustrare, deoarece, din contră, a limitat corupția în toate pozițiile publice sau civice în care s-a aflat.
„S-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu”
Referindu-se la acuzația de luare de mită, edilul a declarat că persoane implicate în dosar „s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut”, adăugând că el nu a luat niciun leu și nu a condiționat emiterea documentațiilor de urbanism de primirea unor foloase. Mai multe detalii va afla după ce, împreună cu avocații, va avea acces la dosar. Edilul a admis că dosarul îi va afecta activitatea.
Explorează subiectele:

