DNA, reținere ȘOC în Dosarul Apa-Nova!

DNA, reținere ȘOC în Dosarul Apa-Nova!

Un om de afaceri, administrator al unei firme de publicitate, a fost reținut, joi, de procurorii DNA Ploiești în dosarul Apa Nova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență și trafic de influență, au declarat surse judiciare. Potrivit acestora, Alexandru Zamfir, administrator al SC Funvertising, a fost reținut, în urma unor audieri, sub acuzațiile de evaziune fiscală și spălare de bani.

Surse judiciare au explicat că Alexandru Zamfir ar fi persoana care organiza scoaterea și plasarea de bani din firmele implicate în acest dosar.

Procurorii DNA Ploiești au dispus începerea urmăririi penale în dosarul Apa Nova față de Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, oamenii de afaceri Vlad Moisescu și Ovidiu Semenescu și față de francezul Bruno Roche, fost director general al Apa Nova București, acuzațiile aduse celor patru fiind de cumpărare de influență și trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2008 — 2015, Moisescu, Semenescu și Berevoianu și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General al Municipiului București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București) în beneficiul agenților economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obținând în schimb de la reprezentanții acestora sume importante de bani.

'Plata banilor a fost disimulată sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de persoanele menționate, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate. Concret, în perioada respectivă, inculpatul Semenescu, utilizând relația preferențială pe care o avea cu inculpatul Moisescu (ascendentul relațional al acestuia din urmă la nivelul Primăriei și Consiliului Local al Sectorului 1 București), a facilitat derularea activității specifice firmelor pe care le reprezenta, pe raza sectorului 1 (de exemplu: încheierea unor contracte cu instituțiile publice, obținerea unor avize, hotărâri de consiliu favorabile, evitarea luării unor măsuri nefavorabile)', susțin procurorii.

DNA precizează că, urmare a acestei înțelegeri, Vlad Moisescu a facilitat în perioada respectivă emiterea unor hotărâri de consiliu și încheierea unor acte adiționale, peste 11 la număr, prin asigurarea votului unor consilieri generali, care vizau majorarea de tarife, finalizarea și operarea stației de epurare Glina finanțată din fonduri europene, treceri de imobile în proprietatea SC Apa Nova, reabilitarea și modernizarea fântânilor arteziene din municipiul București.

'Spre exemplu, în perioada ianuarie — aprilie 2011, Moisescu s-a asigurat că va fi aprobat un act adițional la un contract de concesiune semnat de SC Apa Nova București SA cu PMB privind obținerea, de către firma respectivă, a unor majorări extraordinare ale tarifului de alimentare cu apă, respectiv de canalizare, aspecte ce au permis operatorului bucureștean creșterea substanțială a veniturilor/profitului, de la cifra de afaceri netă — 493.644.646 lei, profit net — 85.732.079 lei în 2011, la cifra de afaceri netă 666.912.331 lei și profitul net — 118.135.449 lei în 2012. În același context, Berevoianu, în calitate de consilier al primarului general al Capitalei, a susținut din această poziție interesele grupului de firme reprezentat neoficial de Semenescu', se spune în comunicat.

Anchetatorii au reținut că practic, în calitate de consilier, el a coordonat serviciile comunale de apă, canal, servicii în care era implicată și compania SC Apa Nova SA.

'În schimbul influenței exercitate, inculpații Moisescu și Berevoianu au primit de la grupul de firme reprezentat neoficial de Semenescu diferite sume de bani sub paravanul unor contracte (ex. de consultanță) încheiate în mod formal, fără ca obiectul lor să fie prestat în realitate', au mai constatat procurorii.

În cazul lui Moisescu, fostul trezorier al PNL, caracterul fictiv al contractelor a rezultat și din faptul că: unele plăți erau efectuate înainte de semnarea contractului, unele contracte erau semnate de persoane care nu aveau calitate în firmă, erau efectuate plăți la o zi după încheierea contractului sau fără existența vreunui astfel de document, au existat contracte semnate după efectuarea plății.

Pe de altă parte, susțin procurorii, pentru intervențiile făcute în interesul grupului de firme pe care-l reprezenta neoficial, Ovidiu Semenescu a încasat diferite sume de bani în trei modalități directe de plată: încheierea unor contracte de consultanță, încheierea unor contracte privind activități de promovare a imaginii în domeniul sportului și încheierea unor contracte de publicitate prin intermediul unei companii achiziționate de inculpat special pentru a crea încă un mod de scurgere a banilor din SC Apa Nova SA și celelalte companii din grup, sub forma unor acțiuni de promovare.

'Ca un exemplu elocvent precizăm că, la fiecare aprobare de către Consiliul General al Municipiului București a actelor adiționale la contractul de concesiune care stăteau la baza majorărilor de tarif, se efectuau plăți către societăți controlate de către inculpatul Semenescu', mai precizează DNA.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...