Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Dorin și Alin Cocoș și-au recunoscut faptele în dosarul "Bica 2"

Omul de afaceri Dorin Cocoș și fiul acestuia, Alin Cocoș, și-au recunoscut faptele în fața procurorilor DNA în dosarul "Bica 2", în care au fost trimiși recent în judecată, au declarat pentru AGERPRES surse din rândul avocaților.

Cei doi au fost aduși vineri la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde procurorii vor decide dacă îi vor menține în arest preventiv.

Tot la sediul instanței supreme au fost aduși Alina Bica și Ionuț Florentin Mihăilescu, fostul ei consilier, aflați și ei în arest preventiv.

În schimb, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu are impus controlul judiciar.

Videanu a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, el stând în arest preventiv în perioada 31 ianuarie — 6 februarie.

Dorin Cocoș este acuzat de trafic de influență (două fapte) și dare de mită, iar fiul acestuia, Alin Cocoș, de complicitate la trafic de influență și complicitate la dare de mită.

Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 fapte), abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte) și favorizarea făptuitorului (2 fapte), iar Ionuț Florentin Mihăilescu (fost consilier al Alinei Bica) este acuzat de complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, la data de 14 iunie 2014, Alina Bica a primit în mod indirect, prin intermediul lui Ionuț Mihăilescu și în cote părți egale cu acesta, un teren în suprafață de 4.425 metri pătrați situat în Snagov, județul Ilfov.

Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica a dispus-o la data de 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat și de reprezentantă a Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a unui dosar de despăgubire pentru un teren din Capitală evaluat la 377.000.000 lei, beneficiar fiind Gheorghe Stelian.

În schimbul influenței exercitate asupra Alinei Bica și a altui membru al Comisiei, Dorin Cocoș a pretins și primit de la Gheorghe Stelian (denunțător în dosar) suma de 10 milioane euro.

Pe de altă parte, la 24 septembrie 2013, în dosarul Romgaz instrumentat de DIICOT, procurorul de caz a dispus luarea măsurilor asigurătorii prin instituirea unui sechestru și asupra a 80 de acțiuni deținute de Adriean Videanu la compania SC Titan Mar SA.

În dosarul Romgaz, Videanu este cercetat alături de alte persoane pentru crearea unui prejudiciu de 11 milioane de dolari și punerea în pericol a sistemului energetic național pe segmentul gazelor naturale.

Ulterior, la 25 februarie 2014, printr-o ordonanță, Alina Bica, în calitate de șef DIICOT, a dispus cu încălcarea prevederilor legale de competență admiterea solicitării inculpatului Videanu și a ridicat sechestrul asigurător.

Prin această acțiune, Alina Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acțiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse și sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a și întâmplat.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 HOPA! L-au făcut „fetiță”? Dragnea și-a ras mustața!

2 HOPA! Pesedista Dana Gârbovan trebuie să iasă din magistratură pentru a putea deveni cârpa penalilor! CCR a st…

3 BREAKING Ana Birchall, dată afară de la Ministerul Justiției din cauză că a vrut să desființeze Secția Special…

4 CULISE / Negocierile Danei Gârbovan cu PSD, acasă la Iordache. Lia Savonea, omul-cheie.

5 Cine este Dana Gârbovan, nominalizată de infractorii din PSD pentru funcția de ministru al Justiției. Gârbovan…

recomandări

Te ia DNA: Toma Vărgatu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Tort cu dulceață de căpșuni, lemongrass și cremă fină de branză