Dosar retrocedare ferma Băneasa: Prejudiciul ar acoperi alocațiile pe un an pentru aproape un milion de copii (referat DNA)

Dosar retrocedare ferma Băneasa: Prejudiciul ar acoperi alocațiile pe un an pentru aproape un milion de copii (referat DNA)

Prejudiciul din dosarul privind retrocedarea fermei Băneasa, estimat la 135.874.800 euro, ar acoperi plata alocațiilor timp de un an pentru aproape un milion de copii, situație care poate provoca o reacție virulentă a opiniei publice, se arată în referatul prin care procurorii DNA cer joi arestarea preventivă a inculpaților Remus Truică, Dan Andronic, Marius Marcovici, Robert Roșu și Lucian Mateescu.

"Chiar și doar prin prisma cunoașterii existenței acestui prejudiciu, reacția opiniei publice va fi una virulentă, de totală dezaprobare și indignare profundă vis-a-vis de aceste fapte, lucru ce justifică luarea măsurii arestării preventive. Modalitatea de săvârșire a faptelor, prin angrenarea unui număr mare de persoane, prin coruperea funcționarilor de la nivelul instituțiilor publice, prin avansarea unor sume importante de bani, durata activității infracționale, justifică de asemenea luarea celei mai aspre măsuri preventive", se menționează în referat.

Potrivit procurorilor, probele administrate până în prezent arată că modul în care conducerea Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor București a decis retrocedarea fermei Băneasa reprezintă un fenomen extrem de periculos pentru buna funcționare a unei instituții publice.

"Extrapolarea acestui model poate duce la concluzia că instituțiile publice ce administrează domeniul public îl oferă contra cost, iar deficitul de încredere creat prin astfel de fapte limitează potențialul de încredere al societății în oamenii care asigură serviciile publice pentru cetățeni, creându-se imaginea neadevărată că numai cei care pot găsi nișa au posibilitatea să determine soluția unei cauze", se precizează în referat.

În document se mai arată că privarea de libertate a inculpaților în acest moment este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

"Astfel, existența unor domenii cum este și cel privind proprietatea publică a statului aflată în administrarea unor instituții în care corupția apare ca generalizată, deoarece stabilește practic o legătură automată între exercitarea atribuțiilor de către funcționar și cumpărarea de influență de către cesionarii de drepturi litigioase, reprezintă un fenomen extrem de periculos pentru buna funcționare a statului. Aceste situații duc la neîncrederea generalizată a cetățenilor în instituțiile publice și aduc o atingere semnificativă posibilității de realizare a scopului acelor instituții, și anume asigurarea administrării bunului proprietate publică, în condițiile în care unii protejați obțin un statut privilegiat prin trafic de influență și dare de mită", susțin procurorii.

În referat se mai apreciază că o reacție fermă a organelor judiciare la adresa celor cu un astfel de comportament poate avea ca efect diminuarea fenomenului corupției în sistemul ce administrează resursele proprietății publice și poate contribui la o funcționare transparentă a acestuia.

"Corupția constituie o amenințare pentru democrație, pentru preeminența drepturilor omului, subminează principiile de bună administrare, echitate și justiție socială, pune în pericol bazele morale ale societății. De aceea se impune sancționarea fermă a faptelor de corupție, într-un mod care să descurajeze fenomenul, să atragă atenția posibililor alți făptuitori asupra dimensiunii răspunderii penale atrase de asemenea fapte, dar și la un nivel de proporționalitate a măsurii cu fapta și periculozitatea făptuitorilor", se mai menționează în referatul DNA.

Remus Truică, Dan Andronic, Marius Marcovici, Robert Roșu și Lucian Mateescu, reținuți pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, au fost fost prezentați joi la Curtea de Apel Brașov, care urmează să se pronunțe în privința solicitării privind arestarea preventivă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, procurorii Serviciului Teritorial Brașov i-au reținut pe omul de afaceri Remus Truică pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, spălare de bani, dare de mită și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, pe Robert Mihăiță Roșu, avocat partener la o casă de avocatură, pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la spălare de bani și la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, pe Dan Andronic, consultant politic și jurnalist, pentru constituire de grup infracțional organizat, în forma aderării, și complicitate la trafic de influență.

În dosar au fost reținuți și Marius Marcovici, administrator al unei societăți comerciale, consilier, pentru constituire de grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și spălare de bani, și Lucian Mateescu — pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.

DNA precizează că, începând cu noiembrie 2006, Remus Truică, Robert Roșu și alte persoane au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/ bunuri persoanelor din cadrul autorităților/ instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către acestea, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici.

Dan Andronic, Marius Marcovici și Lucian Mateescu au aderat, conform DNA, la grupul infracțional: primii doi în 2007, ultimul în 2011.

"De la data constituirii, membrii grupului au fost permanent implicați în activitatea infracțională și s-au informat reciproc, direct sau indirect, asupra evoluției și realizării interesului urmărit prin faptele comise, stabilind de comun acord strategia de urmat și găsind împreună soluțiile cele mai economice pentru grup. De asemenea, membrii grupului au păstrat în permanență contactul cu persoana cumpărătoare de influență, dându-i de fiecare dată asigurări asupra succesului demersului infracțional", se arată în comunicat.

Anchetatorii au constatat că rolul lui Truică în cadrul grupului a fost esențial, în sensul că persoana, reputația și susținerile acestuia au fost determinante în convingerea persoanei interesate pentru cumpărarea influenței. Pe de altă parte, Truică ar fi prezentat "afacerea" celorlalți membri ai grupului, hotărând împreună cu aceștia să se implice în realizarea demersului infracțional, singura cale în obținerea bunurilor pe care persoana interesată le revendica în mod nelegal.

Procurorii susțin că el a acționat ca mandatar al unei societăți în actele întocmite cu cumpărătorul de influență, s-a întâlnit în mod repetat cu acesta pentru a discuta stadiul demersurilor întreprinse, a negociat cu aceștia în interesul grupului, a discutat cu avocatul Roșu pentru întocmirea documentelor necesare creării aparenței de legalitate. Totodată, el s-ar fi prezentat în fața autorităților în numele cumpărătorului de influență, ar fi discutat cu notari și avocați pentru întocmirea de înscrisuri necesare revendicărilor, și-a traficat influența în mod real și a corupt funcționari pentru atingerea scopului urmărit.

"În realizarea scopului grupului, Truică împreună cu ceilalți membri ai grupului și cu cumpărătorul de influență au ascuns apoi natura ilicită a înțelegerii prin încheierea, la 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății. Contractul a fost încheiat între cumpărătorul de influență și o societate reprezentată de Truică. În concret, acest contract redactat de Robert Roșu prevede că persoana cumpărătoare de influență, în calitate de cedent, transmite/ cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate și identificate în contract (între care și ferma Băneasa, teren în suprafață de 28,63 ha). Societatea reprezentată de Truică se obligă să plătească, în anumite condiții, o sumă de bani și să asigure sprijin și asistență în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Truică a semnat alte înscrisuri/ contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienței bunurilor retrocedate", au reținut procurorii.

Printre bunurile pretinse de cumpărătorul de influență s-a numărat și ferma Băneasa pentru care, menționează DNA, a depus o notificare în 2002, fără ca până la preluarea "afacerii" de către acest grup infracțional să se primească vreun răspuns.

"În cursul anului 2008, ca urmare a notificării menționate având ca obiect ferma regală Băneasa, transmisă spre soluționare Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor București, Truică a acționat în așa fel încât, prin intermediul unor persoane, să îi determine pe membrii consiliului de administrație al institutului să aprobe, în mod vădit nelegal, solicitarea cumpărătorului de influență. Ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 s-a dispus, cu încălcarea dispozițiilor din Legea 10/ 2001, restituirea în natură a fermei regale Băneasa, în aceeași zi, 26.09.2008, fiind încheiat un protocol de predare-preluare. Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoțită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moștenitor îndreptățit sau incidența Legii 10/ 2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii", mai precizează DNA.

Sursa citată subliniază că, pentru a obține acest bun imobil, Remus Truică l-a convins pe directorul institutului să sprijine această solicitare, deși documentația depusă era incompletă, expertiza era efectuată formal, oferindu-i în schimb foloase necuvenite constând în plata unei excursii în străinătate pentru patru persoane.

AGERPRES/(AS — autor: George Onea, editor: Florin Marin)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…