Dosarul FALSIFICĂRII de bani: Cele trei persoane reţinute au fost arestate

Dosarul FALSIFICĂRII de bani: Cele trei persoane reţinute au fost arestate

Cele trei persoane - doi cetăţeni italieni şi o femeie din Bucureşti - reţinute în dosarul în care procurorii DIICOT au descoperit, la Oradea, 13 milioane de euro falşi care urmau să ajungă în Italia au fost arestate preventiv, sâmbătă.

Măsura de emitere a mandatelor de arestare preventivă pentru 29 de zile a fost dispusă de Tribunalul Bihor, la solicitarea procurorilor DIICOT, care îi cercetează pe cei trei pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă şi deţinere de instrumente în vederea falsificării.

Decizia nu este definitivă, fiind contestată de către apărătorii celor trei persoane.

”În opinia mea, soluţia este netemeinică”, a declarat Răzvan Doseanu, avocatul femeii arestate.

Potrivit acestuia, femeia nu îi cunoştea pe membrii grupării, singura legătură cu aceştia fiind faptul că sora acesteia este concubina unui cetăţean italian, considerat liderul reţelei şi arestat şi el în prezent de către autorităţile judiciare din Italia.

”Clienta mea nu-l cunoaşte pe niciunul dintre membrii grupării, doar pe Vittorio Romano, în calitate de cumnată. Atât. Ea a venit din Bucureşti în data de 25 septembrie, deci după falsificarea bancnotelor, şi nu are nicio legătură cu tipografia în care s-ar fi falsificat bani”, a mai spus Doseanu.

El a susţinut că singura infracţiune care îi poate fi imputată clientei sale este cea de favorizare a infractorului, după ce aceasta ar fi ars, împreună cu fiul unuia dintre italieni, o parte dintre bancnotele falsificate, chiar la sediul tipografiei, cu puţin timp înainte de descinderea procurorilor.

Unul dintre italienii arestaţi deţine o fabrică de încalţăminte la Oradea, iar celalălt este proprietarul tipografiei la care erau falsificaţi banii.

Potrivit procurorilor DIICOT care instrumentează dosarul, banii falsificaţi la Oradea erau depozitaţi la sediile unor firme din judeţul Bihor, de unde erau distribuţi în ţări din UE de către o societate care aparţine unui italian, un transport de aproape 19 milioane de euro falsificaţi, în bancnote de 50 de euro, fiind depistat în Italia.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a arătat, într-un comunicat de presă transmis vineri agenţiei MEDIAFAX, că grupul infracţional organizat suspectat că a falsificat şi a pus în circulaţie bancnote euro era format din membri ai mafiei italiene şi cetăţeni români.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”