Dosarul în care Voiculescu este acuzat de șantaj, amânat pentru 7 ianuarie

Dosarul în care Voiculescu este acuzat de șantaj, amânat pentru 7 ianuarie

Magistrații de la Curtea de Apel București au amânat miercuri, pentru 7 ianuarie, judecarea dosarului în care Dan Voiculescu este acuzat de șantajarea administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei.

Motivul amânării a fost că avocatul Cameliei Voiculescu nu s-a putut prezenta la proces, iar instanța nu a desemnat un avocat din oficiu.

Și de această dată, Dan Voiculescu nu a fost adus în sala de judecată, după ce el a depus o cerere în acest sens.

Procurorul de ședință și avocatul lui Ioan Bendei au solicitat instanței aducerea lui Dan Voiculescu la proces, însă judecătorul a considerat că această problemă va fi discutată la un termen ulterior.

Directorul general Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, și Dan Voiculescu au fost trimiși în judecată în acest dosar pe 1 octombrie 2013, fiind acuzați în legătură cu folosirea instituțiilor media (televiziuni, publicații online și scrise) pentru șantaj cu scopul obținerii de foloase materiale ilicite însemnate.

În același dosar au mai fost deferiți justiției fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală Șerban Pop, Camelia Voiculescu, asociat și administrator al societăților Antena TV Group, Antena 3 și Intact Production, care este și singurul asociat al SC Intact Publishing, George Daniel Matiescu, împuternicit al Intact Publishing, precum și firmele Antena TV Group, Antena 3 și Intact Publishing.

Potrivit DNA, în perioada 16 aprilie — 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat în mod repetat și gradual acte de constrângere asupra lui Ioan Bendei, administrator al companiei RCS&RDS, amenințându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupție.

"În mod concret, inculpatul Alexandrescu a exercitat acte de amenințare cu publicarea, prin intermediul entităților media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupție săvârșită de partea vătămată, în situația în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparținând Antena TV Group la un preț dorit de inculpat. Semnarea contractului în condițiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare de 6.480.000 euro/an, pe o durată de 5 ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanțelor, oprirea campaniei media împotriva societății pe care o reprezenta partea vătămată și a persoanelor din conducerea acelei societăți", susțin procurorii.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...